Selectia "Formula AS”
În discuţia pe care a avut-o la Ateneu cu Gabriel Liiceanu, întrebat de ce un scriitor de mâna întâi dintr-o ţară de mâna a treia are mai puţine şanse de a fi cunoscut decât un scriitor de mâna a treia dintr-o ţară puternică, Amos Oz a spus că, după opinia lui, şansa oricărui scriitor talentat, de oriunde, este să scrie despre ce ştie el mai bine. Mircea Cărtărescu, scriitorul nostru de mâna întâi, tocmai asta face, cu un talent multiform şi o obstinaţie în muncă rare pe aici. Şi dacă traducerile cărţilor sale în 18 limbi n-au fost best-sellers, ci au avut doar succes de critică e pentru că genul lui de scriitură presupune un cititor cultivat, imaginativ şi sensibil, cu o inteligenţă literară afină autorului. Ceea ce nu se întâlneşte pe toate drumurile. Marii cititori pentru care lectura nu e un divertisment în ore moarte, ci o hrană spirituală necesară n-au fost şi nu sunt prea numeroşi, dar ei au exerciţiul depistării valorii şi dau tonul. Asemenea oameni au făcut parte din juriul Premiului Internaţional pentru Literatură "Haus der Kulturen der Welt” - Berlin ce i-a fost atribuit recent lui Mircea Cărtărescu, deşi se afla la concurenţă cu alţi mari scriitori din lume, unii mai faimoşi în Occident. Să sperăm că e începutul unei recunoaşteri globale meritate. Acasă, inerentele cârteli şi invidii nu pot nega cifrele: Cărtărescu este cel mai bine vândut autor contemporan de literatură, volumele lui publicate la Humanitas (cărţi noi şi reeditări) însumând până acum 500.000 de exemplare cumpărate. ...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Carte"
Afisare: 41 - 80 din 638 articole
-
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1334 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1333 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1333 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1333 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1332 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1332 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1326 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1326 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1325 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1324 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1323 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1321 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1320 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1320 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1320 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1317 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1317 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1317 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1315 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1314 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1314 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1314 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1310 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1309 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1308 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1306 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1306 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1306 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1304 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1304 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1298 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1298 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1298 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1298 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1295 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1295 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1295 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1294 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1292 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1291