Dintre scriitorii britanici activi, de top internaţional, am o admiraţie - iubire specială pentru Julian Barnes. Fiecare dintre romanele, eseurile şi volumele lui de povestiri - cele mai multe traduse în seria de autor de la Nemira - mi-a adus, pe lângă o lectură empatică, alte şi alte dovezi de subtilitate narativă, umor, curaj de a aborda teme comune într-un mod neconvenţional. Cel mai recent roman al lui, apărut în original chiar anul acesta, a fost imediat tradus de harnicul Radu Paraschivescu (în graba lansării româneşti, ar fi avut totuşi nevoie de un redactor şi un corector mai atenţi). "Singura poveste" e un roman de dragoste scandaloasă, un fel de partidă de tenis "la dublu", cu o echipă formată dintr-un băiat de 19 ani şi o femeie de 48, din mediul social conservator al clasei de mijloc britanice. Naratorul, Paul Roberts, crede că în fiecare dintre noi există o poveste trăită care ne marchează pe viaţă şi a cărei amintire ne însoţeşte: "Fiecare are povestea lui de dragoste. Poate c-a fost un fiasco, poate s-a fâsâit, poate că nici n-a început propriu-zis, poate că a fost doar o închipuire, dar asta nu o face mai puţin adevărată. Fiecare o are. E singura poveste". Iar Paul ne spune povestea lui, începută în urmă cu jumătate de secol, în anii '60, când proaspăt absolvent de liceu, s-a îndrăgostit de o femeie cu 29 de ani mai în vârstă, Susan, măritată şi mamă a două fete mai mari ca el. În suburbia londoneză de oameni înlesniţi, unde grija pentru reputaţie prevalează, această dragoste împărtăşită atrage blamul familiilor respectabile, ceea ce îi determină pe cei doi îndrăgostiţi să fugă împreună. Rămân ca un cuplu 11 ani, timp în care sentimentele slăbesc, Susan, sub angoasa îmbătrânirii, devine alcoolică şi sfârşeşte în demenţă. Atracţia fizică, pasiunea nebunească a lui Paul declină şi ea în responsabilitate afectuoasă: consideră că are un preţ de plătit pentru nesăbuinţa de odinioară şi continuă relaţia devenită stânjenitoare şi dureroasă cu Susan, până la sfârşitul ei într-un azil. Paginile despre alcoolism ca minciună, opus iubirii care e adevăr, despre anxietatea mistuitoare a bărbatului, disperat să-şi salveze iubita de la autodistrugere, deteriorarea progresivă a minţii acesteia sunt povestite verosimil şi fără melodramă, cu o tristeţe atenuată de luciditate şi detaşare, din punctul de vedere al propriei bătrâneţi. Căci virtuoz e Julian Barnes şi în construcţia epică, structurată în trei părţi. Dacă în primele două, Paul povesteşte la persoana I, instalându-se în trecutul selectiv al amintirilor, în care e băiatul şi tânărul îndrăgostit, cu un ritm de viaţă accelerat, partea ultimă e narată la persoana a III-a, într-un prezent al septuagenarului în care "neastâmpărul primei persoane se potolise". Acum îşi poate evalua cu adevărat unica poveste şi îşi poate îndeplini o ultimă datorie faţă de Susan: "să şi-o aducă aminte corect. Iar asta nu însemna cu acurateţe, zi de zi, an de an, de la început, trecând prin mijloc şi până la sfârşit (...). Era datoria lui de pe urmă, în numele ambilor, să şi-o amintească şi să şi-o păstreze în gând ca atunci când fuseseră pentru prima dată împreună". Între banalele formulări "Viaţa e frumoasă dar tristă" şi "Viaţa e tristă dar frumoasă", bătrânul Paul ştie că una e adevărată, dar nu poate decide care. Cât despre iubire, Barnes crede că nu poate fi prinsă într-o definiţie, ci doar într-o poveste. Poveste pe care merită să o citiţi.
Selecţia "Formula AS"
* Julian Barnes, "Singura poveste", traducere de Radu Paraschivescu, Editura Nemira (tel. 021/201.79.64), 272 p.
Dintre scriitorii britanici activi, de top internaţional, am o admiraţie - iubire specială pentru Julian Barnes. Fiecare dintre romanele, eseurile şi volumele lui de povestiri - cele mai multe traduse în seria de autor de la Nemira - mi-a adus, pe lângă o lectură empatică, alte şi alte dovezi de subtilitate narativă, umor, curaj de a aborda teme comune într-un mod neconvenţional. Cel mai recent roman al lui, apărut în original chiar anul acesta, a fost imediat tradus de harnicul Radu Paraschivescu (în graba lansării româneşti, ar fi avut totuşi nevoie de un redactor şi un corector mai atenţi). "Singura poveste" e un roman de dragoste scandaloasă, un fel de partidă de tenis "la dublu", cu o echipă formată dintr-un băiat de 19 ani şi o femeie de 48, din mediul social conservator al clasei de mijloc britanice. Naratorul, Paul Roberts, crede că în fiecare dintre noi există o poveste trăită care ne marchează pe viaţă şi a cărei amintire ne însoţeşte: "Fiecare are povestea lui de dragoste. Poate c-a fost un fiasco, poate s-a fâsâit, poate că nici n-a început propriu-zis, poate că a fost doar o închipuire, dar asta nu o face mai puţin adevărată. Fiecare o are. E singura poveste". Iar Paul ne spune povestea lui, începută în urmă cu jumătate de secol, în anii '60, când proaspăt absolvent de liceu, s-a îndrăgostit de o femeie cu 29 de ani mai în vârstă, Susan, măritată şi mamă a două fete mai mari ca el. În suburbia londoneză de oameni înlesniţi, unde grija pentru reputaţie prevalează, această dragoste împărtăşită atrage blamul familiilor respectabile, ceea ce îi determină pe cei doi îndrăgostiţi să fugă împreună. Rămân ca un cuplu 11 ani, timp în care sentimentele slăbesc, Susan, sub angoasa îmbătrânirii, devine alcoolică şi sfârşeşte în demenţă. Atracţia fizică, pasiunea nebunească a lui Paul declină şi ea în responsabilitate afectuoasă: consideră că are un preţ de plătit pentru nesăbuinţa de odinioară şi continuă relaţia devenită stânjenitoare şi dureroasă cu Susan, până la sfârşitul ei într-un azil. Paginile despre alcoolism ca minciună, opus iubirii care e adevăr, despre anxietatea mistuitoare a bărbatului, disperat să-şi salveze iubita de la autodistrugere, deteriorarea progresivă a minţii acesteia sunt povestite verosimil şi fără melodramă, cu o tristeţe atenuată de luciditate şi detaşare, din punctul de vedere al propriei bătrâneţi. Căci virtuoz e Julian Barnes şi în construcţia epică, structurată în trei părţi. Dacă în primele două, Paul povesteşte la persoana I, instalându-se în trecutul selectiv al amintirilor, în care e băiatul şi tânărul îndrăgostit, cu un ritm de viaţă accelerat, partea ultimă e narată la persoana a III-a, într-un prezent al septuagenarului în care "neastâmpărul primei persoane se potolise". Acum îşi poate evalua cu adevărat unica poveste şi îşi poate îndeplini o ultimă datorie faţă de Susan: "să şi-o aducă aminte corect. Iar asta nu însemna cu acurateţe, zi de zi, an de an, de la început, trecând prin mijloc şi până la sfârşit (...). Era datoria lui de pe urmă, în numele ambilor, să şi-o amintească şi să şi-o păstreze în gând ca atunci când fuseseră pentru prima dată împreună". Între banalele formulări "Viaţa e frumoasă dar tristă" şi "Viaţa e tristă dar frumoasă", bătrânul Paul ştie că una e adevărată, dar nu poate decide care. Cât despre iubire, Barnes crede că nu poate fi prinsă într-o definiţie, ci doar într-o poveste. Poveste pe care merită să o citiţi.
Dintre scriitorii britanici activi, de top internaţional, am o admiraţie - iubire specială pentru Julian Barnes. Fiecare dintre romanele, eseurile şi volumele lui de povestiri - cele mai multe traduse în seria de autor de la Nemira - mi-a adus, pe lângă o lectură empatică, alte şi alte dovezi de subtilitate narativă, umor, curaj de a aborda teme comune într-un mod neconvenţional. Cel mai recent roman al lui, apărut în original chiar anul acesta, a fost imediat tradus de harnicul Radu Paraschivescu (în graba lansării româneşti, ar fi avut totuşi nevoie de un redactor şi un corector mai atenţi). "Singura poveste" e un roman de dragoste scandaloasă, un fel de partidă de tenis "la dublu", cu o echipă formată dintr-un băiat de 19 ani şi o femeie de 48, din mediul social conservator al clasei de mijloc britanice. Naratorul, Paul Roberts, crede că în fiecare dintre noi există o poveste trăită care ne marchează pe viaţă şi a cărei amintire ne însoţeşte: "Fiecare are povestea lui de dragoste. Poate c-a fost un fiasco, poate s-a fâsâit, poate că nici n-a început propriu-zis, poate că a fost doar o închipuire, dar asta nu o face mai puţin adevărată. Fiecare o are. E singura poveste". Iar Paul ne spune povestea lui, începută în urmă cu jumătate de secol, în anii '60, când proaspăt absolvent de liceu, s-a îndrăgostit de o femeie cu 29 de ani mai în vârstă, Susan, măritată şi mamă a două fete mai mari ca el. În suburbia londoneză de oameni înlesniţi, unde grija pentru reputaţie prevalează, această dragoste împărtăşită atrage blamul familiilor respectabile, ceea ce îi determină pe cei doi îndrăgostiţi să fugă împreună. Rămân ca un cuplu 11 ani, timp în care sentimentele slăbesc, Susan, sub angoasa îmbătrânirii, devine alcoolică şi sfârşeşte în demenţă. Atracţia fizică, pasiunea nebunească a lui Paul declină şi ea în responsabilitate afectuoasă: consideră că are un preţ de plătit pentru nesăbuinţa de odinioară şi continuă relaţia devenită stânjenitoare şi dureroasă cu Susan, până la sfârşitul ei într-un azil. Paginile despre alcoolism ca minciună, opus iubirii care e adevăr, despre anxietatea mistuitoare a bărbatului, disperat să-şi salveze iubita de la autodistrugere, deteriorarea progresivă a minţii acesteia sunt povestite verosimil şi fără melodramă, cu o tristeţe atenuată de luciditate şi detaşare, din punctul de vedere al propriei bătrâneţi. Căci virtuoz e Julian Barnes şi în construcţia epică, structurată în trei părţi. Dacă în primele două, Paul povesteşte la persoana I, instalându-se în trecutul selectiv al amintirilor, în care e băiatul şi tânărul îndrăgostit, cu un ritm de viaţă accelerat, partea ultimă e narată la persoana a III-a, într-un prezent al septuagenarului în care "neastâmpărul primei persoane se potolise". Acum îşi poate evalua cu adevărat unica poveste şi îşi poate îndeplini o ultimă datorie faţă de Susan: "să şi-o aducă aminte corect. Iar asta nu însemna cu acurateţe, zi de zi, an de an, de la început, trecând prin mijloc şi până la sfârşit (...). Era datoria lui de pe urmă, în numele ambilor, să şi-o amintească şi să şi-o păstreze în gând ca atunci când fuseseră pentru prima dată împreună". Între banalele formulări "Viaţa e frumoasă dar tristă" şi "Viaţa e tristă dar frumoasă", bătrânul Paul ştie că una e adevărată, dar nu poate decide care. Cât despre iubire, Barnes crede că nu poate fi prinsă într-o definiţie, ci doar într-o poveste. Poveste pe care merită să o citiţi.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- ROXANA LUPU - actriţă în Londra - "Profesional, sunt, în proporţie de 100%, produsul profesorilor mei români şi sunt mândră de asta!"
- ZODIACUL LUNII AUGUST