Selecţia "Formula AS"

* Eshkol Nevo, "Trei etaje", tra­du­ce­re din ebraică şi note de Ioana Pe­tri­dean, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 292 p.

Ceea ce m-a încântat în primul rând în acest roman al scriitorului israelian din noua gene­raţie e deschiderea spre aerul timpului nostru nu la nivel local ci universal. Apoi am admirat perspicacitatea cu care sesizează derivele psi­hice din mediul clasei de mijloc dar şi structura originală, pe trei voci distincte, trei confesiuni adresate unor martori tăcuţi, cu care cititorul se identifică. Ceea ce au în comun personajele care-şi dezvăluie secretele în momente de criză este clădirea dintr-un cartier elegant în care locuiesc pe paliere diferite şi în care existenţele lor se intersectează doar spo­radic. Tema cu variaţiuni a acestor monologuri eliberatoare o constituie relaţiile de familie - în­tre soţi, între părinţi şi copii, între fraţi - cu ade­vărurile lor as­cunse adânc fiindcă sunt repudiate de exi­gen­ţele moralei co­mu­ne. De fapt, romanul e despre ma­ladiile ce ata­că so­cie­tatea mo­der­nă în chiar "celula ei de ba­ză" şi care nasc si­tua­ţii conflic­tua­le în cuplu şi între generaţii; despre im­po­­si­bilitatea (şi in­dis­­ponibilitatea) de a în­­ţelege adevărul "con­curent" al celuilalt, drep­­­tatea lui în dezacord cu a ta, ceea ce duce la însingurare, frustrare, alegeri problematice, complezenţe laşe. Cele trei povestiri-solilocvii sur­prind textura concretă a întâmplărilor, pur­ga­toriul îndoielilor, impulsurilor, regretelor şi au un final deschis. Prima destăinuire, făcută fa­ţă-n faţă unui interlocutor tăcut, e a unui tată ce îşi bănuieşte vecinul bătrân că i-ar fi abuzat fetiţa şi a cărui obsesie-calvar devine, chiar şi după moartea presupusului pedofil, aflarea adevărului prin orice mijloace, ceea ce îi rui­nează relaţia cu soţia. Etajul II e lunga scrisoare către o prietenă de departe, în care mama a doi copii mici şi soţia unui bărbat mai mult absent din cauza deselor călătorii de serviciu poves­teşte întâmplările teribile de care a avut parte din pricina cumnatului seducător şi escroc fi­nan­ciar urmărit de poliţie, pe care îl ajută să fugă din ţară, cu preţul unor tensiuni ce-i afec­tează sănătatea mentală, ereditar vulnerabilă. În sfârşit, la etajul III stă o judecătoare sexagenară care înregistrează pe banda unui robot telefonic mesaje către soţul defunct, judecător şi el. Îi rela­tează existenţa ei cotidiană de văduvă pen­sio­nară care-şi descoperă utilitatea solidară par­ti­cipând la manifestaţiile de stradă ale tinerilor împotriva corupţiei şi minciunilor guver­nanţilor, dându-le sfaturi juridice celor care cred că doar ei pot aduce o schimbare politică în bine, dar o fac haotic (ca şi în scandalurile de pedofilie, paralelismul cu situaţia de la noi e izbitor). Dincolo de asta, judecătoarea îi vor­beşte soţului mort şi despre rana dureroasă a căsniciei lor: fiul scăpat în adolescenţă de sub control, ajuns infractor, repudiat de tată şi care rup­sese orice legătură cu părinţii. Spre deo­se­bire de alte romane în care locuitorii unui bloc alcătuiesc o comunitate, o lume în minia­tură prin interacţiunile lor, în "Trei etaje" fie­care personaj e izolat în propria dramă, pe palierul lui, corespunzător straturilor freudiene ale psi­hicului. Care, spune romancierul prin vocea judecătoarei, "nu se află în interiorul nostru. Ele plutesc în aerul dintre noi şi celălalt, în spaţiul dintre gurile noastre şi urechile celui căruia îi spunem povestea noastră. Iar dacă nu ai cui să i-o spui, povestea nu există". Cu tensiuni bine gradate, poveştile interogative ale lui Eshkol Nevo îşi găsesc în mintea cititorului răspunsuri personale.