Selecţia "Formula AS"

* Sebastian Sifft, "Câinele iubirii", Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 182 p.

Din câte ajung să citesc, mi se pare că lite­ra­tura română e într-o perioadă bună, fiindcă apar destule nume noi, demne de reţinut, în toate ge­nurile. E drept şi că, după Polirom, care a avut în program încă de la înfiinţare serii de promovare a tinerilor scriitori, acum, mai toate editurile s-au deschis spre literatura română contemporană, pariind nu doar pe con­sacraţi, ci şi pe debutanţi merituoşi. Din când în când, câte unul dintre aceştia, cu personalitate şi cultură literară (eu cred că, în majoritatea cazurilor, devii scriitor citind, nu învăţând reţete la cursuri de scriere creatoare) se detaşează prin compoziţie, tematică şi stil. E şi cazul lui Sebastian Sifft, debutant român în pro­ză, despre care editura nu ne spune decât că e născut în 1977 şi că a mai publicat două vo­lu­me de poezie, în 2004 şi 2017, apreciate de cri­tici. Mai multe nu ştiu despre el, dar ceea ce am aflat citindu-i romanul e că are o inteligenţă ar­tistică ieşită din comun, slujită de o sensibilitate acută şi o bună cunoaştere a literaturii postmo­der­ne. Dacă tinerii scriitori au o predilecţie pen­tru scene-obscene, de sex, beţii şi băşcălie, Se­bastian Sifft tinde să cuprindă, prin secvenţe de viaţă individuală, întregul secol românesc 20, cu tragediile lui provocate de fanatisme politice, oportunisme, laşităţi, invidii, încumetându-se să descrie animalitatea, cruzimea ce iese la iveală din individ în anumite împrejurări. Istoria de familie pe trei generaţii e povestită de fiu-nepot în secvenţe cu dus-în­tors, vă­zute prin ochi de co­pil, de adolescent, de tânăr ajuns depresiv, cum­va absent din pro­pria existenţă, fiindcă le trăieşte intermitent pe cele ale părinţilor şi bu­nicilor. Marcate dureros acestea de războaie, la­găre, stalinism, ceau­şism, postcomunism. Fa­miliarizat cu literatura contemporană din care preia trucuri stilistice şi narative (de exemplu, cuvintele tăiate dar care se pot citi le-am întâlnit la Petru Cimpoeşu, mai multe cuvinte lipite foloseşte şi excepţionalul scriitor maghiar Attila Bartis cu care Sifft are mai multe în comun, introducerea de documente de epocă, e-mailuri, cântece e frecventă în proza de azi ş.a.), romancierul are totuşi o voce şi o viziune proprie, reuşeşte să te vâre cu totul în textul poveştilor spuse de personaje decupate în timp şi timpuri ca siluete umplute cu sentimente contradictorii. Pe fondul negru, apare şi dispare tatăl, Filip - ofiţer de securitate cu trecut ab­scons, căruia boala evolutivă, Parkinson, îi ia treptat toate putinţele omeneşti - privit de fiu cu iubire-ură. Faţă de mamă, Ana, ce s-a abandonat îngrijirii permanente a soţului, căci i s-a inculcat ideea că "o femeie trebuie să stea lângă bărbatul ei orice ar fi", naratorul dezvoltă un complex oedi­pian, în care se amestecă tandreţe şi revoltă. Preg­nanţi sunt şi cei doi bunici. Cel patern, Her­man, refuzând sub ocupaţie să devină şoferul naziştilor, e eroul unei tragedii: soţia lui e violată de soldaţii nemţi şi, după ce îl naşte pe bastardul Filip, se sinucide. Bunicul matern, românul Ta­se, e dus în lagăr împreună cu evreii printr-o în­tâmplare (al cărei adevăr se dovedeşte fabu­lat), apoi, supravieţuind, e deportat în Bărăgan. Aco­lo are domiciliu obligatoriu şi un "fost", arestat şi torturat în 1951 şi eliberat abia în 1964. Po­veş­tile tuturor acestora ajung să-i dezlo­cu­iască na­ratorului tot mai dereglat propriile trăiri, căci el are o anume "etică a memoriei", păstrea­ză în min­te tot ce a "moştenit", coşmarurile de care nu poate scăpa. Compus atent, cu fra­ze şi sec­ven­ţe reluate contrapunctic, cu asociaţii insolite şi întorsături ab­sur­de, "Câinele iubirii" e cel mai impresionant roman de debut din ultima vreme. Să ţinem minte numele lui Se­bastian Sifft, căci vom mai auzi de el.