Fiindcă mi-au plăcut mult cărţile lui Montefiore traduse la noi (vi le-am recomandat pe rând aici), am cumpărat de la târgul Gaudeamus şi această cărămidă, apărută în original anul trecut şi tradusă, într-un admirabil efort al Irinei Negrea şi al editurii, în timp record. Nu-i ieftină, dar îşi merită din plin preţul. Continuă să mă uluiască puterea de muncă a istoricului britanic născut în 1963, căci volumele lui presupun, până la scrierea miilor de pagini pe care le însumează, o uriaşă documentare. În plus, el e şi profesor la Cambridge, face filme de televiziune în specialitatea lui şi scrie şi romane (curios lucru: atunci când scrie ficţiuni e mai puţin strălucit decât atunci când povesteşte ţinându-se strâns de documente). "Romanovii" e istoria epică a celei mai mari dinastii ruseşti, care timp de trei secole a impus şi dominat un imperiu cât o şesime din suprafaţa planetei. Montefiore urmăreşte într-o naraţiune vie, plină de senzaţional, modul cum a reuşit această familie domnitoare să-şi menţină puterea într-un spaţiu european şi asiatic, amestecând achiziţiile civilizaţiei occidentale, impuse uneori cu forţa, şi despotismul răsăritean absolut. Familia, iniţial de boiernaşi din Rusia prăbuşită în haos după domnia sângeroasă a lui Ivan cel Groaznic, a găsit mijloace să menţină un stat ce se pretindea succesorul Bizanţului capturat de turci, să-l extindă, făcând din cucerirea de noi teritorii şi supunerea altor etnii un ţel permanent, pentru ca în final să se ajungă la implozia din care s-a născut regimul comunist. Autorul şi-a conceput cartea ca o succesiune de scene în care intră pe rând cei 20 de ţari ai familiei Romanov, cu cohortele lor de rubedenii, slujitori, prieteni şi duşmani, nobili şi parveniţi. Dominând societatea aservită total, aceşti oameni de la vârf cred în "misiunea dată de Dumnezeu" dar o îndeplinesc cu lipsa de scrupule a Diavolului. De la Mihai I Romanov, ales ţar în 1613 de boierii sătui de barbaria luptelor pentru succesiune la tron şi de invazia polonezilor catolici ce le ameninţau ortodoxia, la "ultimul împărat", Nicolae al II-lea, ucis în 1917, se desfăşoară istorisirea în care loviturile de stat, conspiraţiile şi asasinatele se ţin lanţ, într-o continuă suspiciune alimentată de impostori şi şarlatani. O atmosferă în care excese de toate felurile şi cruzimi înfiorătoare alternează cu mesianismul, cum numai la ruşi se poate. Fiindcă bogăţia Romanovilor nu putea fi menţinută decât prin extinderea continuă a imperiului ţarist, timp de 300 de ani dinastia a împins Rusia spre expansiune fără limite, turnându-i în gene acea vocaţie imperială ce se manifestă şi azi. O ambiţie scăldată în sânge, care n-a ţinut cont de nimic. Petru I cel Mare îşi ucide fiul pentru că îi pune la îndoială reformele. Elisabeta I, fiica lui, îşi închide pe viaţă nepotul minor proclamat ţar, pentru a-şi menţine frâiele. Ecaterina cea Mare acceptă uciderea soţului ei, Petru al III-lea, fiindcă subordona Rusia intereselor prusiene. Alexandru I, nepotul ei, e părtaş la asasinarea propriului tată care se apropiase de Napoleon... Istoria Romanovilor cumulează momente de geniu şi de nebunie, crime oribile şi iubiri extravagante, luxură şi pioşenie - toate cu urme adânci în cultura rusă. Povestite atât de bine de Montefiore, încât îţi iau piuitul.
Selecţia "Formula AS"
* Simon Sebag Montefiore, "Romanovii 1613-1918", traducere de Irina Negrea, Editura TREI (tel. 021/300.60.90), 856 p.
Fiindcă mi-au plăcut mult cărţile lui Montefiore traduse la noi (vi le-am recomandat pe rând aici), am cumpărat de la târgul Gaudeamus şi această cărămidă, apărută în original anul trecut şi tradusă, într-un admirabil efort al Irinei Negrea şi al editurii, în timp record. Nu-i ieftină, dar îşi merită din plin preţul. Continuă să mă uluiască puterea de muncă a istoricului britanic născut în 1963, căci volumele lui presupun, până la scrierea miilor de pagini pe care le însumează, o uriaşă documentare. În plus, el e şi profesor la Cambridge, face filme de televiziune în specialitatea lui şi scrie şi romane (curios lucru: atunci când scrie ficţiuni e mai puţin strălucit decât atunci când povesteşte ţinându-se strâns de documente). "Romanovii" e istoria epică a celei mai mari dinastii ruseşti, care timp de trei secole a impus şi dominat un imperiu cât o şesime din suprafaţa planetei. Montefiore urmăreşte într-o naraţiune vie, plină de senzaţional, modul cum a reuşit această familie domnitoare să-şi menţină puterea într-un spaţiu european şi asiatic, amestecând achiziţiile civilizaţiei occidentale, impuse uneori cu forţa, şi despotismul răsăritean absolut. Familia, iniţial de boiernaşi din Rusia prăbuşită în haos după domnia sângeroasă a lui Ivan cel Groaznic, a găsit mijloace să menţină un stat ce se pretindea succesorul Bizanţului capturat de turci, să-l extindă, făcând din cucerirea de noi teritorii şi supunerea altor etnii un ţel permanent, pentru ca în final să se ajungă la implozia din care s-a născut regimul comunist. Autorul şi-a conceput cartea ca o succesiune de scene în care intră pe rând cei 20 de ţari ai familiei Romanov, cu cohortele lor de rubedenii, slujitori, prieteni şi duşmani, nobili şi parveniţi. Dominând societatea aservită total, aceşti oameni de la vârf cred în "misiunea dată de Dumnezeu" dar o îndeplinesc cu lipsa de scrupule a Diavolului. De la Mihai I Romanov, ales ţar în 1613 de boierii sătui de barbaria luptelor pentru succesiune la tron şi de invazia polonezilor catolici ce le ameninţau ortodoxia, la "ultimul împărat", Nicolae al II-lea, ucis în 1917, se desfăşoară istorisirea în care loviturile de stat, conspiraţiile şi asasinatele se ţin lanţ, într-o continuă suspiciune alimentată de impostori şi şarlatani. O atmosferă în care excese de toate felurile şi cruzimi înfiorătoare alternează cu mesianismul, cum numai la ruşi se poate. Fiindcă bogăţia Romanovilor nu putea fi menţinută decât prin extinderea continuă a imperiului ţarist, timp de 300 de ani dinastia a împins Rusia spre expansiune fără limite, turnându-i în gene acea vocaţie imperială ce se manifestă şi azi. O ambiţie scăldată în sânge, care n-a ţinut cont de nimic. Petru I cel Mare îşi ucide fiul pentru că îi pune la îndoială reformele. Elisabeta I, fiica lui, îşi închide pe viaţă nepotul minor proclamat ţar, pentru a-şi menţine frâiele. Ecaterina cea Mare acceptă uciderea soţului ei, Petru al III-lea, fiindcă subordona Rusia intereselor prusiene. Alexandru I, nepotul ei, e părtaş la asasinarea propriului tată care se apropiase de Napoleon... Istoria Romanovilor cumulează momente de geniu şi de nebunie, crime oribile şi iubiri extravagante, luxură şi pioşenie - toate cu urme adânci în cultura rusă. Povestite atât de bine de Montefiore, încât îţi iau piuitul.
Fiindcă mi-au plăcut mult cărţile lui Montefiore traduse la noi (vi le-am recomandat pe rând aici), am cumpărat de la târgul Gaudeamus şi această cărămidă, apărută în original anul trecut şi tradusă, într-un admirabil efort al Irinei Negrea şi al editurii, în timp record. Nu-i ieftină, dar îşi merită din plin preţul. Continuă să mă uluiască puterea de muncă a istoricului britanic născut în 1963, căci volumele lui presupun, până la scrierea miilor de pagini pe care le însumează, o uriaşă documentare. În plus, el e şi profesor la Cambridge, face filme de televiziune în specialitatea lui şi scrie şi romane (curios lucru: atunci când scrie ficţiuni e mai puţin strălucit decât atunci când povesteşte ţinându-se strâns de documente). "Romanovii" e istoria epică a celei mai mari dinastii ruseşti, care timp de trei secole a impus şi dominat un imperiu cât o şesime din suprafaţa planetei. Montefiore urmăreşte într-o naraţiune vie, plină de senzaţional, modul cum a reuşit această familie domnitoare să-şi menţină puterea într-un spaţiu european şi asiatic, amestecând achiziţiile civilizaţiei occidentale, impuse uneori cu forţa, şi despotismul răsăritean absolut. Familia, iniţial de boiernaşi din Rusia prăbuşită în haos după domnia sângeroasă a lui Ivan cel Groaznic, a găsit mijloace să menţină un stat ce se pretindea succesorul Bizanţului capturat de turci, să-l extindă, făcând din cucerirea de noi teritorii şi supunerea altor etnii un ţel permanent, pentru ca în final să se ajungă la implozia din care s-a născut regimul comunist. Autorul şi-a conceput cartea ca o succesiune de scene în care intră pe rând cei 20 de ţari ai familiei Romanov, cu cohortele lor de rubedenii, slujitori, prieteni şi duşmani, nobili şi parveniţi. Dominând societatea aservită total, aceşti oameni de la vârf cred în "misiunea dată de Dumnezeu" dar o îndeplinesc cu lipsa de scrupule a Diavolului. De la Mihai I Romanov, ales ţar în 1613 de boierii sătui de barbaria luptelor pentru succesiune la tron şi de invazia polonezilor catolici ce le ameninţau ortodoxia, la "ultimul împărat", Nicolae al II-lea, ucis în 1917, se desfăşoară istorisirea în care loviturile de stat, conspiraţiile şi asasinatele se ţin lanţ, într-o continuă suspiciune alimentată de impostori şi şarlatani. O atmosferă în care excese de toate felurile şi cruzimi înfiorătoare alternează cu mesianismul, cum numai la ruşi se poate. Fiindcă bogăţia Romanovilor nu putea fi menţinută decât prin extinderea continuă a imperiului ţarist, timp de 300 de ani dinastia a împins Rusia spre expansiune fără limite, turnându-i în gene acea vocaţie imperială ce se manifestă şi azi. O ambiţie scăldată în sânge, care n-a ţinut cont de nimic. Petru I cel Mare îşi ucide fiul pentru că îi pune la îndoială reformele. Elisabeta I, fiica lui, îşi închide pe viaţă nepotul minor proclamat ţar, pentru a-şi menţine frâiele. Ecaterina cea Mare acceptă uciderea soţului ei, Petru al III-lea, fiindcă subordona Rusia intereselor prusiene. Alexandru I, nepotul ei, e părtaş la asasinarea propriului tată care se apropiase de Napoleon... Istoria Romanovilor cumulează momente de geniu şi de nebunie, crime oribile şi iubiri extravagante, luxură şi pioşenie - toate cu urme adânci în cultura rusă. Povestite atât de bine de Montefiore, încât îţi iau piuitul.
Alte articole din acest numar
- RĂZVAN VOICULESCU - "Rostul satului românesc nu dispare cu ultimii bătrâni"
- SORE MIHALACHE - "Nu m-am temut de nimic din ceea ce mi-a adus fericire"
- GICU CHITARISTU - "A luat Dumnezeu tot ce-a fost mai bun din muzica lăutărească"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
