Volumele colective pe o temă aleasă de editori sunt atrăgătoare prin numele autorilor convocaţi şi prin varietatea textelor, de la povestiri selfie la eseu şi de la ficţiuni la "obiecte narative neidentificate" (ODN). Toate destul de scurte încât să nu plictisească. Cu titlul înşelător al unei cărţi motivaţionale, volumul colectiv de anul acesta de la Humanitas nu propune terapii antidepresive pentru realitatea enervantă în care ne e dat să trăim şi care ne afectează nu doar "naturelul simţitor" ci şi existenţa cotidiană în aspectele ei concrete. Subiectul din titlu e ilustrat cu o colecţie pestriţă de texte, după chipul şi asemănarea celor 17 autori care le-au produs. Ştiut fiind că noţiunea de fericire are o noimă strict personală, legată în special de viaţa afectivă, intelectuală, spirituală, de un punct culminant al acestora, mai la îndemână e să scrii despre bucurie, plăcere, stare de bine. Năzuinţa spre ele s-a democratizat, dar deciziile politice de care depind le tot îndepărtează în ultimii ani cu promisiuni mincinoase, ca linia imaginară a orizontului. Fie că e vorba de hedonismul consumerist dependent de bani, de extaz în cuplu sau de aspiraţii spirituale cu momente de graţie, "fericirile" din cartea pe care vi-o recomand azi nu prea au nimic în comun cu cele din "Predica de pe munte", ci mai curând cu satisfacerea unor nevoi normale, într-un regim aberant.
Volumul se deschide cu o selecţie de fragmente în temă din caietele lui Cioran ("Paradoxul poporului român este că e deopotrivă nefericit şi uşuratic"; "Există un «pesimism românesc» sau mai degrabă o «teamă de a trăi» pe care am moştenit-o") şi se încheie cu un chestionar de acum 12 ani din "Dilema veche" despre "fericirea pe care mi-o visez" (destui dintre respondenţi, nume cunoscute, aveau vise în principiu realizabile într-o lume aşezată). Între aceste două borne, găsim eseuri filosofice (Gabriel Liiceanu şi H.R. Patapievici), mostre ale peisajului uman românesc din trenuri (remarcabilă, ca de obicei, Ioana Pârvulescu) şi microbuzele de navetă (Dan Tăpălagă), o surprinzător de sensibilă reprezentare a fericirii în dragoste (Radu Paraschivescu) sau posibilitatea spiritului de a accede la fericire chiar şi în împrejurări groaznice (Monica Pillat). Între cunoaştere livrescă şi experienţă vie, unii găsesc bucurii în manifestări cotidiene obişnuite, alţii în ieşirea din cadrul impus, unii o leagă de circumstanţe norocoase şi întâlniri excepţionale, alţii de pierderea legăturii cu o realitate complezentă. Pe lângă scriitorii ce au participat şi la alte volume colective de la Humanitas, veţi avea surpriza să citiţi şi neofiţi interesanţi prin confesiunile lor, precum Clotilde Armand (care are 5 copii!) sau o americancă trăznită, stabilită într-un sat din Argeş, care priveşte alternativ şi dinăuntru şi din afară lumea noastră. Dacă e să aleg, cel mai mult mi-a plăcut textul lui Andrei Pleşu - despre care cred că e cel mai inteligent, coerent, firesc şi simpatic dintre personalităţile publice de la noi - pe care l-am citit cu încântare. Căci, dintre plăcerile puse în slujba fericirii, n-ar trebui uitată "plăcerea textului", bucuria lecturii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
