Când am citit (şi v-am recomandat) volumul "Dostoievski văzut de contemporanii săi", tradus la Ed. "Ratio et revelatio", mi-am dat seama cât de schematice îmi erau cunoştinţele despre viaţa scriitorului de geniu. Asta pentru că nu-şi exhibase propria existenţă nici măcar în Jurnal, consemnând acolo preponderent probleme de creaţie sau din viaţa spirituală şi morală a Rusiei. Ceea ce trăise el însuşi (condamnarea la moarte, viaţa de ocnaş, sărăcia, iubirea pătimaşă - de exemplu) fusese transfigurat artistic şi impersonal în operă, astfel încât biografia i-a rămas în parte secretă pentru milioanele de cititori. Omul Feodor Mihailovici poate fi cunoscut însă în cele 925 de scrisori care s-au mai păstrat şi care, dispuse cronologic, îi reconstituie viaţa în amănunt, din anii de şcoală până la sfârşit. Traducerea corespondenţei dostoievskiene e de aceea un eveniment şi nu avem cum să ne exprimăm îndeajuns recunoştinţa pentru universitarul ieşean Leonte Ivanov şi modul cum şi-a conceput ediţia, cu un aparat critic ce nu lasă nimic nelămurit. Editorul pare să ştie tot ce s-a scris până azi despre Dostoievski şi Rusia din epoca lui, notele de subsol luminându-ne textul şi contextul scrisorilor care "sunt şi laborator de creaţie, şi jurnal intim, şi spovedanie, şi artă poetică". Fiind scrise exclusiv pentru destinatari, ele sunt de o sinceritate, lipsă de poză, directeţe care te face părtaş şi te dă gata. Majoritatea epistolelor, adresate întâi tatălui, apoi, după moartea acestuia în 1839, tutorelui Karepin, fratelui cel mai iubit, Mihail, prietenului Wrangel, editorilor de reviste literare sunt strigăte de ajutor financiar pentru strictul necesar căci, de la 16 ani până la 38, pe toată perioada cuprinsă în acest volum, Feodor Mihailovici e sărac lipit, ceea ce îl umileşte şi îl deprimă (uneori nu are nici cu ce să-şi expedieze scrisorile). Deşi dispreţuieşte activitatea epistolară ("sunt cu totul de acord cu Poprişcin, eroul lui Gogol: «scrisoarea e o prostie, scrisori scriu spiţerii»"), trimite misive din nevoi vitale dar, pe lângă cereri de bani, acestea conţin şi confidenţe, întâmplări, portrete, stări de spirit, idei ce vor rodi în operă, proiecte literare. Astfel, corespondenţa devine şi o cronică a creaţiilor din această perioadă, care sunt pentru el prioritare şi, cu cât avansează spre maturitate, devine tot mai conştient de menirea şi valoarea sa. Mereu hărţuit de creditori, ameninţat chiar cu închisoarea datornicilor căci trăieşte din împrumuturi imposibil de restituit, e nevoit de la un moment dat să scrie repede, în contul datoriilor, povestiri, deşi detestă lucrul grăbit. Sănătatea fragilă, lipsurile şi nedreptăţile îndurate nu-l doboară însă: "mi-e foarte drag să trăiesc", îi scrie fratelui-prieten Mihail, după succesul de la 25 de ani cu "Oameni sărmani". Dar încercările cumplite abia urmează. Arestarea pentru complot, condamnarea la moarte comutată pe eşafod la muncă silnică, viaţa de ocnaş în Siberia, domiciliul forţat la Semipalatinsk, tot zbuciumul poveştii de dragoste cu Maria Isaeva, cu care se însoară în 1857, reintrarea în viaţa literară, sunt relatate din punctul lui de vedere, pentru oamenii cei mai apropiaţi, de la care are pretenţii uneori abuzive. Experienţele de viaţă prinse în scrisori, mediile sociale frecventate, cunoştinţele întâlnite îi vor fi utile în creaţie, iar Leonte Ivanov nu uită să ne specifice în note modelele reale ale anumitor personaje şi locuri din romane. Atât pentru geneza operelor dostoievskiene, cât mai ales pentru biografia scriitorului genial, ediţia de scrisori, din care aşteptăm al doilea volum, e nepreţuită.
Selecţia "Formula AS"
* F.M. Dostoievski, "Scrisori I (1837-1859)", ediţie îngrijită, traducere, note şi studiu introductiv de Leonte Ivanov, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 624 p.
Când am citit (şi v-am recomandat) volumul "Dostoievski văzut de contemporanii săi", tradus la Ed. "Ratio et revelatio", mi-am dat seama cât de schematice îmi erau cunoştinţele despre viaţa scriitorului de geniu. Asta pentru că nu-şi exhibase propria existenţă nici măcar în Jurnal, consemnând acolo preponderent probleme de creaţie sau din viaţa spirituală şi morală a Rusiei. Ceea ce trăise el însuşi (condamnarea la moarte, viaţa de ocnaş, sărăcia, iubirea pătimaşă - de exemplu) fusese transfigurat artistic şi impersonal în operă, astfel încât biografia i-a rămas în parte secretă pentru milioanele de cititori. Omul Feodor Mihailovici poate fi cunoscut însă în cele 925 de scrisori care s-au mai păstrat şi care, dispuse cronologic, îi reconstituie viaţa în amănunt, din anii de şcoală până la sfârşit. Traducerea corespondenţei dostoievskiene e de aceea un eveniment şi nu avem cum să ne exprimăm îndeajuns recunoştinţa pentru universitarul ieşean Leonte Ivanov şi modul cum şi-a conceput ediţia, cu un aparat critic ce nu lasă nimic nelămurit. Editorul pare să ştie tot ce s-a scris până azi despre Dostoievski şi Rusia din epoca lui, notele de subsol luminându-ne textul şi contextul scrisorilor care "sunt şi laborator de creaţie, şi jurnal intim, şi spovedanie, şi artă poetică". Fiind scrise exclusiv pentru destinatari, ele sunt de o sinceritate, lipsă de poză, directeţe care te face părtaş şi te dă gata. Majoritatea epistolelor, adresate întâi tatălui, apoi, după moartea acestuia în 1839, tutorelui Karepin, fratelui cel mai iubit, Mihail, prietenului Wrangel, editorilor de reviste literare sunt strigăte de ajutor financiar pentru strictul necesar căci, de la 16 ani până la 38, pe toată perioada cuprinsă în acest volum, Feodor Mihailovici e sărac lipit, ceea ce îl umileşte şi îl deprimă (uneori nu are nici cu ce să-şi expedieze scrisorile). Deşi dispreţuieşte activitatea epistolară ("sunt cu totul de acord cu Poprişcin, eroul lui Gogol: «scrisoarea e o prostie, scrisori scriu spiţerii»"), trimite misive din nevoi vitale dar, pe lângă cereri de bani, acestea conţin şi confidenţe, întâmplări, portrete, stări de spirit, idei ce vor rodi în operă, proiecte literare. Astfel, corespondenţa devine şi o cronică a creaţiilor din această perioadă, care sunt pentru el prioritare şi, cu cât avansează spre maturitate, devine tot mai conştient de menirea şi valoarea sa. Mereu hărţuit de creditori, ameninţat chiar cu închisoarea datornicilor căci trăieşte din împrumuturi imposibil de restituit, e nevoit de la un moment dat să scrie repede, în contul datoriilor, povestiri, deşi detestă lucrul grăbit. Sănătatea fragilă, lipsurile şi nedreptăţile îndurate nu-l doboară însă: "mi-e foarte drag să trăiesc", îi scrie fratelui-prieten Mihail, după succesul de la 25 de ani cu "Oameni sărmani". Dar încercările cumplite abia urmează. Arestarea pentru complot, condamnarea la moarte comutată pe eşafod la muncă silnică, viaţa de ocnaş în Siberia, domiciliul forţat la Semipalatinsk, tot zbuciumul poveştii de dragoste cu Maria Isaeva, cu care se însoară în 1857, reintrarea în viaţa literară, sunt relatate din punctul lui de vedere, pentru oamenii cei mai apropiaţi, de la care are pretenţii uneori abuzive. Experienţele de viaţă prinse în scrisori, mediile sociale frecventate, cunoştinţele întâlnite îi vor fi utile în creaţie, iar Leonte Ivanov nu uită să ne specifice în note modelele reale ale anumitor personaje şi locuri din romane. Atât pentru geneza operelor dostoievskiene, cât mai ales pentru biografia scriitorului genial, ediţia de scrisori, din care aşteptăm al doilea volum, e nepreţuită.
Când am citit (şi v-am recomandat) volumul "Dostoievski văzut de contemporanii săi", tradus la Ed. "Ratio et revelatio", mi-am dat seama cât de schematice îmi erau cunoştinţele despre viaţa scriitorului de geniu. Asta pentru că nu-şi exhibase propria existenţă nici măcar în Jurnal, consemnând acolo preponderent probleme de creaţie sau din viaţa spirituală şi morală a Rusiei. Ceea ce trăise el însuşi (condamnarea la moarte, viaţa de ocnaş, sărăcia, iubirea pătimaşă - de exemplu) fusese transfigurat artistic şi impersonal în operă, astfel încât biografia i-a rămas în parte secretă pentru milioanele de cititori. Omul Feodor Mihailovici poate fi cunoscut însă în cele 925 de scrisori care s-au mai păstrat şi care, dispuse cronologic, îi reconstituie viaţa în amănunt, din anii de şcoală până la sfârşit. Traducerea corespondenţei dostoievskiene e de aceea un eveniment şi nu avem cum să ne exprimăm îndeajuns recunoştinţa pentru universitarul ieşean Leonte Ivanov şi modul cum şi-a conceput ediţia, cu un aparat critic ce nu lasă nimic nelămurit. Editorul pare să ştie tot ce s-a scris până azi despre Dostoievski şi Rusia din epoca lui, notele de subsol luminându-ne textul şi contextul scrisorilor care "sunt şi laborator de creaţie, şi jurnal intim, şi spovedanie, şi artă poetică". Fiind scrise exclusiv pentru destinatari, ele sunt de o sinceritate, lipsă de poză, directeţe care te face părtaş şi te dă gata. Majoritatea epistolelor, adresate întâi tatălui, apoi, după moartea acestuia în 1839, tutorelui Karepin, fratelui cel mai iubit, Mihail, prietenului Wrangel, editorilor de reviste literare sunt strigăte de ajutor financiar pentru strictul necesar căci, de la 16 ani până la 38, pe toată perioada cuprinsă în acest volum, Feodor Mihailovici e sărac lipit, ceea ce îl umileşte şi îl deprimă (uneori nu are nici cu ce să-şi expedieze scrisorile). Deşi dispreţuieşte activitatea epistolară ("sunt cu totul de acord cu Poprişcin, eroul lui Gogol: «scrisoarea e o prostie, scrisori scriu spiţerii»"), trimite misive din nevoi vitale dar, pe lângă cereri de bani, acestea conţin şi confidenţe, întâmplări, portrete, stări de spirit, idei ce vor rodi în operă, proiecte literare. Astfel, corespondenţa devine şi o cronică a creaţiilor din această perioadă, care sunt pentru el prioritare şi, cu cât avansează spre maturitate, devine tot mai conştient de menirea şi valoarea sa. Mereu hărţuit de creditori, ameninţat chiar cu închisoarea datornicilor căci trăieşte din împrumuturi imposibil de restituit, e nevoit de la un moment dat să scrie repede, în contul datoriilor, povestiri, deşi detestă lucrul grăbit. Sănătatea fragilă, lipsurile şi nedreptăţile îndurate nu-l doboară însă: "mi-e foarte drag să trăiesc", îi scrie fratelui-prieten Mihail, după succesul de la 25 de ani cu "Oameni sărmani". Dar încercările cumplite abia urmează. Arestarea pentru complot, condamnarea la moarte comutată pe eşafod la muncă silnică, viaţa de ocnaş în Siberia, domiciliul forţat la Semipalatinsk, tot zbuciumul poveştii de dragoste cu Maria Isaeva, cu care se însoară în 1857, reintrarea în viaţa literară, sunt relatate din punctul lui de vedere, pentru oamenii cei mai apropiaţi, de la care are pretenţii uneori abuzive. Experienţele de viaţă prinse în scrisori, mediile sociale frecventate, cunoştinţele întâlnite îi vor fi utile în creaţie, iar Leonte Ivanov nu uită să ne specifice în note modelele reale ale anumitor personaje şi locuri din romane. Atât pentru geneza operelor dostoievskiene, cât mai ales pentru biografia scriitorului genial, ediţia de scrisori, din care aşteptăm al doilea volum, e nepreţuită.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- Ultimii ani ai lui A.D. XENOPOL
- ANA IOANA MACARIA - "Viaţa e un dar minunat, o bucurie imensă"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
