Există probabil şi o genă literară de vreme ce în unele familii apar "dinastii" de scriitori. Bunica pe linie paternă a Cristinei Struţeanu e fiica lui Ioan Slavici, bunicul, Scarlat Struţeanu, a fost estetician, critic şi istoric literar, un unchi, Alexandru Struţeanu - scriitor şi scenarist, iar doi dintre fiii ei, Filip Florian şi Matei Florian, sunt prozatori consacraţi. Până la senectute, mama "băiuţeilor", copleşită de obligaţii şi "hăbăucă" din fire (cum recunoaşte), n-a avut timp, nici chef să scrie literatură. A debutat în volum abia anul trecut, cu o carte ilustrată, "Cai verzi", subintitulată "poveşti firoscoase pentru copilul din fiecare, mic sau mare". Mi s-a părut - şi i-am spus-o, că, decât în "poveşti firoscoase", şi-ar putea valorifica înclinaţia reală de povestitor scriind despre oamenii speciali pe care doar ea îi poate resuscita din memorie, despre timpuri şi întâmplări trăite. Asta a şi făcut în cartea pe care vi-o recomand acum: zburdă în amonte şi în aval prin matca propriului destin nonconformist, cu meandre formate de o veşnică dorinţă de evadare din comun. Memorialistica Cristinei Struţeanu e originală şi ca subiecte şi ca scriitură, fiindcă te face să intri în intimitatea unei persoane năstruşnice, "o figură", căreia i-a fost dat să trăiască din copilărie şi până la 45 de ani într-un regim politic ostil libertăţii de spirit ce o caracterizează, dar care nu s-a lăsat domesticită. Vioiciunea, neastâmpărul cu care trece de la un episod la altul al existenţei sale se reflectă în propoziţii scurte, eliptice, cu ceva din respiraţia sacadată a alergătorului sau a alpinistului în urcuş, care trage cu ochiul în urmă, la drumul parcurs, socotind şi cât mai e până la capăt. Deşi încearcă prin scris să se distanţeze autoironic de ea însăşi, cea lăsată în urmă, se simte că se place în diversele ipostaze, de fetiţă impulsivă, de adolescentă lacomă de viaţă, de tânără ce nu-şi poate stăpâni stările emoţionale, de femeie matură pe care responsabilităţile nu o pot înghesui în tipare. Nu poţi decât să simpatizezi cu puştoaica din anii de sărăcie şi teroare '50, care încalcă adesea disciplina şcolară, cu tânăra studentă de familie bună care se mărită sfidător la 18 ani cu un electrician din Ferentari, cu absolventa de Filologie care-şi schimbă frecvent locul de muncă şi îşi creşte singură cei trei băieţi, cu iubitoarea de natură sălbatică şi munţi (o altă pasiune de familie), cu credincioasa în pelerinaje la marii duhovnici în căutare de împăcare sufletească. În această permanentă mişcare, cu suişuri şi coborâşuri, există şi câteva puncte fixe de ancorare, iar cel mai solid e bunica Fulvia, Maica. O mare doamnă ce suportă cu demnitate persecuţiile regimului comunist faţă de cei din categoria ei, fiica de scriitor de manual, care a cunoscut toată floarea literaturii din prima jumătate a secolului XX, e gata de orice sacrificiu pentru cei trei băieţi ai ei şi pentru nepoţi. Iubirea pentru această formidabilă bunică de care e mândră şi pe care a putut conta la greu naşte cele mai frumoase şi emoţionante secvenţe ale cărţii. Punând în oglindă cei trei fii ai Maicii şi pe tatăl lor, cu cei trei băieţi ai ei, plus nepotul, Cristina Struţeanu figurează o clepsidră prin care trece nu nisipul timpului, ci energie afectivă.
Selecţia "Formula AS"
* Cristina Struţeanu, "Clepsidră. Cei plecaţi/ Cei veniţi", Editura Eikon (tel. 021/348.14.74), 240 p.
Există probabil şi o genă literară de vreme ce în unele familii apar "dinastii" de scriitori. Bunica pe linie paternă a Cristinei Struţeanu e fiica lui Ioan Slavici, bunicul, Scarlat Struţeanu, a fost estetician, critic şi istoric literar, un unchi, Alexandru Struţeanu - scriitor şi scenarist, iar doi dintre fiii ei, Filip Florian şi Matei Florian, sunt prozatori consacraţi. Până la senectute, mama "băiuţeilor", copleşită de obligaţii şi "hăbăucă" din fire (cum recunoaşte), n-a avut timp, nici chef să scrie literatură. A debutat în volum abia anul trecut, cu o carte ilustrată, "Cai verzi", subintitulată "poveşti firoscoase pentru copilul din fiecare, mic sau mare". Mi s-a părut - şi i-am spus-o, că, decât în "poveşti firoscoase", şi-ar putea valorifica înclinaţia reală de povestitor scriind despre oamenii speciali pe care doar ea îi poate resuscita din memorie, despre timpuri şi întâmplări trăite. Asta a şi făcut în cartea pe care vi-o recomand acum: zburdă în amonte şi în aval prin matca propriului destin nonconformist, cu meandre formate de o veşnică dorinţă de evadare din comun. Memorialistica Cristinei Struţeanu e originală şi ca subiecte şi ca scriitură, fiindcă te face să intri în intimitatea unei persoane năstruşnice, "o figură", căreia i-a fost dat să trăiască din copilărie şi până la 45 de ani într-un regim politic ostil libertăţii de spirit ce o caracterizează, dar care nu s-a lăsat domesticită. Vioiciunea, neastâmpărul cu care trece de la un episod la altul al existenţei sale se reflectă în propoziţii scurte, eliptice, cu ceva din respiraţia sacadată a alergătorului sau a alpinistului în urcuş, care trage cu ochiul în urmă, la drumul parcurs, socotind şi cât mai e până la capăt. Deşi încearcă prin scris să se distanţeze autoironic de ea însăşi, cea lăsată în urmă, se simte că se place în diversele ipostaze, de fetiţă impulsivă, de adolescentă lacomă de viaţă, de tânără ce nu-şi poate stăpâni stările emoţionale, de femeie matură pe care responsabilităţile nu o pot înghesui în tipare. Nu poţi decât să simpatizezi cu puştoaica din anii de sărăcie şi teroare '50, care încalcă adesea disciplina şcolară, cu tânăra studentă de familie bună care se mărită sfidător la 18 ani cu un electrician din Ferentari, cu absolventa de Filologie care-şi schimbă frecvent locul de muncă şi îşi creşte singură cei trei băieţi, cu iubitoarea de natură sălbatică şi munţi (o altă pasiune de familie), cu credincioasa în pelerinaje la marii duhovnici în căutare de împăcare sufletească. În această permanentă mişcare, cu suişuri şi coborâşuri, există şi câteva puncte fixe de ancorare, iar cel mai solid e bunica Fulvia, Maica. O mare doamnă ce suportă cu demnitate persecuţiile regimului comunist faţă de cei din categoria ei, fiica de scriitor de manual, care a cunoscut toată floarea literaturii din prima jumătate a secolului XX, e gata de orice sacrificiu pentru cei trei băieţi ai ei şi pentru nepoţi. Iubirea pentru această formidabilă bunică de care e mândră şi pe care a putut conta la greu naşte cele mai frumoase şi emoţionante secvenţe ale cărţii. Punând în oglindă cei trei fii ai Maicii şi pe tatăl lor, cu cei trei băieţi ai ei, plus nepotul, Cristina Struţeanu figurează o clepsidră prin care trece nu nisipul timpului, ci energie afectivă.
Există probabil şi o genă literară de vreme ce în unele familii apar "dinastii" de scriitori. Bunica pe linie paternă a Cristinei Struţeanu e fiica lui Ioan Slavici, bunicul, Scarlat Struţeanu, a fost estetician, critic şi istoric literar, un unchi, Alexandru Struţeanu - scriitor şi scenarist, iar doi dintre fiii ei, Filip Florian şi Matei Florian, sunt prozatori consacraţi. Până la senectute, mama "băiuţeilor", copleşită de obligaţii şi "hăbăucă" din fire (cum recunoaşte), n-a avut timp, nici chef să scrie literatură. A debutat în volum abia anul trecut, cu o carte ilustrată, "Cai verzi", subintitulată "poveşti firoscoase pentru copilul din fiecare, mic sau mare". Mi s-a părut - şi i-am spus-o, că, decât în "poveşti firoscoase", şi-ar putea valorifica înclinaţia reală de povestitor scriind despre oamenii speciali pe care doar ea îi poate resuscita din memorie, despre timpuri şi întâmplări trăite. Asta a şi făcut în cartea pe care vi-o recomand acum: zburdă în amonte şi în aval prin matca propriului destin nonconformist, cu meandre formate de o veşnică dorinţă de evadare din comun. Memorialistica Cristinei Struţeanu e originală şi ca subiecte şi ca scriitură, fiindcă te face să intri în intimitatea unei persoane năstruşnice, "o figură", căreia i-a fost dat să trăiască din copilărie şi până la 45 de ani într-un regim politic ostil libertăţii de spirit ce o caracterizează, dar care nu s-a lăsat domesticită. Vioiciunea, neastâmpărul cu care trece de la un episod la altul al existenţei sale se reflectă în propoziţii scurte, eliptice, cu ceva din respiraţia sacadată a alergătorului sau a alpinistului în urcuş, care trage cu ochiul în urmă, la drumul parcurs, socotind şi cât mai e până la capăt. Deşi încearcă prin scris să se distanţeze autoironic de ea însăşi, cea lăsată în urmă, se simte că se place în diversele ipostaze, de fetiţă impulsivă, de adolescentă lacomă de viaţă, de tânără ce nu-şi poate stăpâni stările emoţionale, de femeie matură pe care responsabilităţile nu o pot înghesui în tipare. Nu poţi decât să simpatizezi cu puştoaica din anii de sărăcie şi teroare '50, care încalcă adesea disciplina şcolară, cu tânăra studentă de familie bună care se mărită sfidător la 18 ani cu un electrician din Ferentari, cu absolventa de Filologie care-şi schimbă frecvent locul de muncă şi îşi creşte singură cei trei băieţi, cu iubitoarea de natură sălbatică şi munţi (o altă pasiune de familie), cu credincioasa în pelerinaje la marii duhovnici în căutare de împăcare sufletească. În această permanentă mişcare, cu suişuri şi coborâşuri, există şi câteva puncte fixe de ancorare, iar cel mai solid e bunica Fulvia, Maica. O mare doamnă ce suportă cu demnitate persecuţiile regimului comunist faţă de cei din categoria ei, fiica de scriitor de manual, care a cunoscut toată floarea literaturii din prima jumătate a secolului XX, e gata de orice sacrificiu pentru cei trei băieţi ai ei şi pentru nepoţi. Iubirea pentru această formidabilă bunică de care e mândră şi pe care a putut conta la greu naşte cele mai frumoase şi emoţionante secvenţe ale cărţii. Punând în oglindă cei trei fii ai Maicii şi pe tatăl lor, cu cei trei băieţi ai ei, plus nepotul, Cristina Struţeanu figurează o clepsidră prin care trece nu nisipul timpului, ci energie afectivă.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- RĂZVAN VOICULESCU - "Rostul satului românesc nu dispare cu ultimii bătrâni"
- SORE MIHALACHE - "Nu m-am temut de nimic din ceea ce mi-a adus fericire"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
