Selecţia "Formula AS"

* Mark Twain, "Capitole din auto­bio­grafia mea", traducere de Sorin Mo­i­sescu, Editura Herald (tel. 021/319.40.60), 398 p.

Nu ştiu dacă pentru copiii şi adolescenţii de azi Mark Twain (1835-1910) mai figurează printre autorii îndrăgiţi, aşa cum era în secolul tre­cut, mai ales în ţările Europei de Est (unde se tradusese cu voie de la Moscova, scriitorul ame­rican fiind considerat un critic al capi­ta­lis­mului). La noi, începând de pe la mijlocul ani­lor '50, mai multe generaţii s-au distrat de mi­nune cu "Aventurile lui Tom Sawyer", "Aven­turile lui Huckleberry Finn", "Prinţ şi cerşetor", "Un yankeu la curtea regelui Arthur" - cărţi cu totul diferite de "lecturile obligatorii" reco­mandate la şcoală. Fiindcă disciplina de partid, lupta de clasă nu îngăduiau râsul, îi iubeam cu atât mai mult pe cei care, sfidând rigorile vre­mii, ne eliberau de ele prin umor, şi acestor iu­biri li­te­rare speciale - Caragiale, Mark Twain, Hasek, Ilf şi Petrov - le-am rămas fideli pe via­ţă. De aceea cred că volumul pe care vi-l re­co­mand azi are pentru mulţi dintre noi un interes deosebit. La 108 ani de la moarte, puteţi auzi vocea scriitorului povestindu-şi fragmente de viaţă. Spun "vocea", fiindcă mare parte din ca­pitole au fost dictate, nu scrise, în ultimii lui ani, în ve­derea unui volum autobiografic postum (totuşi, unele au fost publicate în 1906 şi 1907 în "North American Review"). Veţi afla din re­memorările lui că marele umorist, în ciuda no­to­rietăţii imense de care s-a bucurat încă din tim­pul vieţii, n-a avut o e­xis­tenţă fericită. Sep­tua­­genarul Samuel Lang­horne Clemens, pe nu­me­le lui adevărat, tre­cuse prin perioade grele şi tragedii, ajunsese un sceptic năruit interior de dolii şi îşi pierduse încrederea în specia uma­nă. De aceea pre­feră să evoce cu precă­dere amintiri din copi­lărie şi prima tinereţe, experienţele şi bucuriile lui de băiat hoinar, tră­ind în lumea reală şi mi­tică în acelaşi timp a unei mici localităţi, Hannibal, de pe malul râului Mississippi. Ne spune el însuşi că aceste experienţe au fost cristalizate în aventurile lui Tom şi Huck, că toate personajele au avut mo­dele în realitate. Rămas orfan de tată, micul Cle­mens a părăsit şcoala la 12 ani pentru a munci într-o tipografie, apoi ca pilot de nave pe râu, ca pros­pector de mine de argint, ca jurnalist auto­didact, ca autor de monologuri comice pe care le spunea cu succes pe scenă (un fel de stand-up commedy), în turnee prin toată America. Abia la 30 de ani cunoaşte consacrarea naţională ca reporter, trimis de ziare californiene în Europa şi Orient. Prima lui carte, "Ageamiii în străi­nă­tate" (1869) e un best-seller care îl scoate din să­­răcie, ca şi căsătoria din 1870 cu fiica unui in­dus­triaş, Olivia Langdon, cu care are patru copii: un băiat, mort de mic, şi trei fete, dintre care cea mare, Susan, favorita lui, se stinge la 24 de ani de meningită. Tragedie ce a determinat pa­ralizia şi apoi moartea soţiei. În memoriile sale, Cle­mens inserează fragmente din biografia pe care Susi o alcătuia pe viu, de la 14 ani, ta­tă­lui deja celebru, pa­saje comentate de el la apusul vieţii cu o nos­tal­gie atenuată de umor. Dacă în opera lui Mark Twain coexistă - cum s-a spus - visul şi coş­ma­rul american, alternanţa de sărăcie şi prospe­ri­tate, de hedonism şi dezastru, înţe­le­gem acum că ele provin din chiar ceea ce i-a fost dat să tră­iască. Plus, cum însuşi spune, "o can­titate de na­tură umană în stare pură". Autobio­gra­fia aceas­ta te face să-l reconsideri pe scrii­to­rul intrat în le­gen­dă ca un practician al "terapiei sociale prin râs".