Doina Jela a publicat excelente volume de reconstituire documentară a crimelor comunismului românesc, în care dovedea nu doar pasiunea şi acribia cercetătorului, ci şi înzestrări de povestitor care te ia cu el în anii de teroare, martor la suferinţele unor nevinovaţi şi la cruzimile torţionarilor. Apoi, în 2015, şi-a pus la încercare şi talentul de ficţionar, în romanul "Vila Margareta". Editoare cu state îndelungate, traducătoare, jurnalistă, cititoare împătimită, s-a încumetat cu succes pe teritoriul literaturii moderne, creând o lume vie, verosimilă, cu personaje, scene şi dialoguri emoţionante. Dar ei se pare că îi plac provocările dificile. Aşa că s-a lansat acum într-o întreprindere narativă în care să-şi împletească abilităţile de documentarist-detectiv cu cele de romancier pe o temă controversată. E vorba despre opţiunile ideologice ale românilor din anii '30-'40, despre politica de stat de atunci, despre fapte atestate şi consecinţele lor, văzute din perspectiva a trei generaţii: cei care le-au trăit, copiii lor crescuţi în comunism şi tinerii de azi. Scenariul romanului e complicat în aşa fel încât să ilustreze relativitatea "adevărului istoric", reversibilitatea acestuia de la o epocă la alta, modul cum, în timp, "faptele sunt ajunse din urmă de semnificaţia lor". Reprezentantele celor trei generaţii au profesii asemănătoare - sunt sociologi - istorici - antropologi, ceea ce îi slujeşte autoarei pentru a pune pe scheletul epic o mulţime de documente reale din arhive şi bibliografii, astfel încât romanul ia adesea turnura unor dezbateri. Pentru a nu părăsi aria romanescă în favoarea documentarului, Doina Jela introduce o sensibilă poveste de dragoste şi întreţine curiozitatea cititorului cu două mistere bine potenţate, limpezite (parţial) abia la sfârşit. Pilonii structurii epice sunt lungile dialoguri-confesii dintre două foste colege de cancelarie din perioada de stagiatură la ţară, Maria Stamatoiu şi naratoarea numită chiar Doina Jela (ca şi în "Vila Margareta", de unde sunt preluate şi alte personaje). Monologurile Mariei, cu multe ramificaţii şi istorii secundare, o au în centru pe mama ei nonagenară, Alexandrina Pantazopol, devenită în anii noştri o celebritate, ca unică supravieţuitoare a şcolii lui Dimitrie Gusti, Sociologia militans. Arestată în 1941, împreună cu sora ei, Tatiana (personaj dispărut, căruia i se poartă un cult atât în familie cât şi în mediul extremiştilor naţionalişti), reînchisă de comunişti în 1951, apoi în 1958, împreună cu alţi colaboratori ai echipelor gustiene, d-na Pantazopol e o figură puternică. În 1959 o naşte în închisoare pe Maria, care nu va afla decât târziu că mama şi mătuşa ei n-au fost legionare, ba mai mult, Tatiana a salvat evrei în timpul pogromului din Basarabia şi Bucovina. De biografiile surorilor Pantazopol şi de intersectările bănuite ale echipelor de monografişti cu mediul politic viciat de extremisme şi crime se ocupă, pentru teza ei de doctorat, şi tânăra Larisa Vartolomei, care priveşte trecutul dinspre azi, cu metode şi idei deprinse la mari universităţi occidentale. Ea crede că istoria poate fi scrisă ca "efect al fluturelui", cu multă aproximaţie şi incertitudine, fiindcă "adevărul" se schimbă în funcţie de aerul timpului, până şi în amintirile martorilor. De aceea, tot ce crede Larisa că poate face e "o antropologie a memoriei", felul cum se reconstruieşte trecutul. Spre deosebire de alt personaj, un scriitor care crede că "îndurăm istoria ca efect al fluturelui, o cercetăm ca hobby sau pentru C.V. (...) dar de făcut e evident că o face Fluturele", Doina Jela pledează, prin discursul bătrânei Pantazopol, pentru implicare, pentru faptul că n-avem voie să închidem autoprotector ochii în faţa ororii, atunci când se petrece lângă noi.
Selecţia "Formula AS"
* Doina Jela, "Efectul fluturelui", roman, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 416 p.
Doina Jela a publicat excelente volume de reconstituire documentară a crimelor comunismului românesc, în care dovedea nu doar pasiunea şi acribia cercetătorului, ci şi înzestrări de povestitor care te ia cu el în anii de teroare, martor la suferinţele unor nevinovaţi şi la cruzimile torţionarilor. Apoi, în 2015, şi-a pus la încercare şi talentul de ficţionar, în romanul "Vila Margareta". Editoare cu state îndelungate, traducătoare, jurnalistă, cititoare împătimită, s-a încumetat cu succes pe teritoriul literaturii moderne, creând o lume vie, verosimilă, cu personaje, scene şi dialoguri emoţionante. Dar ei se pare că îi plac provocările dificile. Aşa că s-a lansat acum într-o întreprindere narativă în care să-şi împletească abilităţile de documentarist-detectiv cu cele de romancier pe o temă controversată. E vorba despre opţiunile ideologice ale românilor din anii '30-'40, despre politica de stat de atunci, despre fapte atestate şi consecinţele lor, văzute din perspectiva a trei generaţii: cei care le-au trăit, copiii lor crescuţi în comunism şi tinerii de azi. Scenariul romanului e complicat în aşa fel încât să ilustreze relativitatea "adevărului istoric", reversibilitatea acestuia de la o epocă la alta, modul cum, în timp, "faptele sunt ajunse din urmă de semnificaţia lor". Reprezentantele celor trei generaţii au profesii asemănătoare - sunt sociologi - istorici - antropologi, ceea ce îi slujeşte autoarei pentru a pune pe scheletul epic o mulţime de documente reale din arhive şi bibliografii, astfel încât romanul ia adesea turnura unor dezbateri. Pentru a nu părăsi aria romanescă în favoarea documentarului, Doina Jela introduce o sensibilă poveste de dragoste şi întreţine curiozitatea cititorului cu două mistere bine potenţate, limpezite (parţial) abia la sfârşit. Pilonii structurii epice sunt lungile dialoguri-confesii dintre două foste colege de cancelarie din perioada de stagiatură la ţară, Maria Stamatoiu şi naratoarea numită chiar Doina Jela (ca şi în "Vila Margareta", de unde sunt preluate şi alte personaje). Monologurile Mariei, cu multe ramificaţii şi istorii secundare, o au în centru pe mama ei nonagenară, Alexandrina Pantazopol, devenită în anii noştri o celebritate, ca unică supravieţuitoare a şcolii lui Dimitrie Gusti, Sociologia militans. Arestată în 1941, împreună cu sora ei, Tatiana (personaj dispărut, căruia i se poartă un cult atât în familie cât şi în mediul extremiştilor naţionalişti), reînchisă de comunişti în 1951, apoi în 1958, împreună cu alţi colaboratori ai echipelor gustiene, d-na Pantazopol e o figură puternică. În 1959 o naşte în închisoare pe Maria, care nu va afla decât târziu că mama şi mătuşa ei n-au fost legionare, ba mai mult, Tatiana a salvat evrei în timpul pogromului din Basarabia şi Bucovina. De biografiile surorilor Pantazopol şi de intersectările bănuite ale echipelor de monografişti cu mediul politic viciat de extremisme şi crime se ocupă, pentru teza ei de doctorat, şi tânăra Larisa Vartolomei, care priveşte trecutul dinspre azi, cu metode şi idei deprinse la mari universităţi occidentale. Ea crede că istoria poate fi scrisă ca "efect al fluturelui", cu multă aproximaţie şi incertitudine, fiindcă "adevărul" se schimbă în funcţie de aerul timpului, până şi în amintirile martorilor. De aceea, tot ce crede Larisa că poate face e "o antropologie a memoriei", felul cum se reconstruieşte trecutul. Spre deosebire de alt personaj, un scriitor care crede că "îndurăm istoria ca efect al fluturelui, o cercetăm ca hobby sau pentru C.V. (...) dar de făcut e evident că o face Fluturele", Doina Jela pledează, prin discursul bătrânei Pantazopol, pentru implicare, pentru faptul că n-avem voie să închidem autoprotector ochii în faţa ororii, atunci când se petrece lângă noi.
Doina Jela a publicat excelente volume de reconstituire documentară a crimelor comunismului românesc, în care dovedea nu doar pasiunea şi acribia cercetătorului, ci şi înzestrări de povestitor care te ia cu el în anii de teroare, martor la suferinţele unor nevinovaţi şi la cruzimile torţionarilor. Apoi, în 2015, şi-a pus la încercare şi talentul de ficţionar, în romanul "Vila Margareta". Editoare cu state îndelungate, traducătoare, jurnalistă, cititoare împătimită, s-a încumetat cu succes pe teritoriul literaturii moderne, creând o lume vie, verosimilă, cu personaje, scene şi dialoguri emoţionante. Dar ei se pare că îi plac provocările dificile. Aşa că s-a lansat acum într-o întreprindere narativă în care să-şi împletească abilităţile de documentarist-detectiv cu cele de romancier pe o temă controversată. E vorba despre opţiunile ideologice ale românilor din anii '30-'40, despre politica de stat de atunci, despre fapte atestate şi consecinţele lor, văzute din perspectiva a trei generaţii: cei care le-au trăit, copiii lor crescuţi în comunism şi tinerii de azi. Scenariul romanului e complicat în aşa fel încât să ilustreze relativitatea "adevărului istoric", reversibilitatea acestuia de la o epocă la alta, modul cum, în timp, "faptele sunt ajunse din urmă de semnificaţia lor". Reprezentantele celor trei generaţii au profesii asemănătoare - sunt sociologi - istorici - antropologi, ceea ce îi slujeşte autoarei pentru a pune pe scheletul epic o mulţime de documente reale din arhive şi bibliografii, astfel încât romanul ia adesea turnura unor dezbateri. Pentru a nu părăsi aria romanescă în favoarea documentarului, Doina Jela introduce o sensibilă poveste de dragoste şi întreţine curiozitatea cititorului cu două mistere bine potenţate, limpezite (parţial) abia la sfârşit. Pilonii structurii epice sunt lungile dialoguri-confesii dintre două foste colege de cancelarie din perioada de stagiatură la ţară, Maria Stamatoiu şi naratoarea numită chiar Doina Jela (ca şi în "Vila Margareta", de unde sunt preluate şi alte personaje). Monologurile Mariei, cu multe ramificaţii şi istorii secundare, o au în centru pe mama ei nonagenară, Alexandrina Pantazopol, devenită în anii noştri o celebritate, ca unică supravieţuitoare a şcolii lui Dimitrie Gusti, Sociologia militans. Arestată în 1941, împreună cu sora ei, Tatiana (personaj dispărut, căruia i se poartă un cult atât în familie cât şi în mediul extremiştilor naţionalişti), reînchisă de comunişti în 1951, apoi în 1958, împreună cu alţi colaboratori ai echipelor gustiene, d-na Pantazopol e o figură puternică. În 1959 o naşte în închisoare pe Maria, care nu va afla decât târziu că mama şi mătuşa ei n-au fost legionare, ba mai mult, Tatiana a salvat evrei în timpul pogromului din Basarabia şi Bucovina. De biografiile surorilor Pantazopol şi de intersectările bănuite ale echipelor de monografişti cu mediul politic viciat de extremisme şi crime se ocupă, pentru teza ei de doctorat, şi tânăra Larisa Vartolomei, care priveşte trecutul dinspre azi, cu metode şi idei deprinse la mari universităţi occidentale. Ea crede că istoria poate fi scrisă ca "efect al fluturelui", cu multă aproximaţie şi incertitudine, fiindcă "adevărul" se schimbă în funcţie de aerul timpului, până şi în amintirile martorilor. De aceea, tot ce crede Larisa că poate face e "o antropologie a memoriei", felul cum se reconstruieşte trecutul. Spre deosebire de alt personaj, un scriitor care crede că "îndurăm istoria ca efect al fluturelui, o cercetăm ca hobby sau pentru C.V. (...) dar de făcut e evident că o face Fluturele", Doina Jela pledează, prin discursul bătrânei Pantazopol, pentru implicare, pentru faptul că n-avem voie să închidem autoprotector ochii în faţa ororii, atunci când se petrece lângă noi.
Alte articole din acest numar
- "Teama de moarte mă macină zi şi noapte"
- "Sufăr de vulvovaginită candidozică"
- Răspuns pentru MARIA, F. AS nr. 1320 - "Vreau să scap de fibromul uterin, fără operaţie!"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
