Selecţia "Formula As"

* Otilia Ţeposu, "Druşca. Poveşti de la marginea pădurii", Editura Eikon (tel. 021/348.14.74), 176 p.

Nu fiindcă e colega noastră vă recomand debutul ei în volum, ci pentru că abia acum, când şi-a adunat între coperţi o parte din po­vestiri, se vede mai bine ce scriitoare ta­lentată e Otilia Ţeposu, cât de bine ştie să-şi valorifice literar şansa de a fi co­pilărit în lumea fabuloasă a Mara­mu­re­şului rural. Se spune că o copilărie fe­ri­cită te mo­delează pentru tot restul vieţii. Como­rile pe care le-a înmagazinat în minte fetiţa Tili au făcut din ea omul echili­brat, harnic şi bun de azi, în ciuda tragicelor încercări la care soarta a supus-o. De acolo, de acasă, şi-a tras puterea de a rămâne tea­fără printre nenorociri. Crescută în casa bu­nicii paterne de la marginea pădurii, în or­dinea unei lumi curate, în armonie cu natura, Otilia nu scrie pur şi simplu "amintiri din copilărie", ci are inteligenţa artistică de a re­intra cu totul în fiinţa copilului de 4-5 ani, din perspectiva căruia descoperă lumea în­conju­rătoare: casa şi ograda Bunei, pădurea, co­munitatea satului de la poalele Gutâiului în care oamenii trăiesc şi muncesc după un ca­lendar străvechi de ritualuri păgâne şi creştine. Alcă­tuit din secvenţe scurte, bine decupate, de trăiri uimite, bucuroase, vo­lumul conturează, cu o acuitate senzo­rială pro­prie vârstei can­dide, tim­pul ritmat de munci şi obi­ce­iuri străvechi al sa­telor izolate din Nord, neatinse de mu­tilări ideologice (sau pe care co­pi­lul nu le per­cepe). Personajul tu­telar al acestei trep­tate înşurubări în viaţă e Buna Catiţa, mă­ias­tră socăciţă de nunţi, a cărei pri­ce­pere într-ale bu­că­tăritului era re­cu­noscută "peste şepte sate" şi ale cărei mân­căruri şi prăjituri sunt po­ves­tite de-ţi lasă gura apă, dovedind că, de­parte de a fi primitivă, cultura culinară mo­ro­şană e de cel mai bun gust. Populate cu per­sonaje memorabile - uncheşii Petrea şi Pavăl, bă­trânul Mikloş, baba Nastasîia şi pitica Ma­rişka (de observat că, prin ochii copilului, toţi par tare bătrâni), poveştile adună oameni cărora le pasă unora de alţii, se ajută între ei şi-şi împart roadele muncii şi priceperii lor. Viaţa în co­munitatea multietnică are ritmul ano­tim­purilor, fiecare cu treburile sorocite: co­situl fâ­nului pentru vitele din ogradă, legumele cul­tivate în grădină şi fructele din li­vezi, culesul ciu­percilor şi fructelor de pă­dure, pâinea făcută în casă în fiecare sâm­bătă, proviziile pentru iarnă, în gospodăriile tro­ienite, sărbătorile, nunţile, înmor­mân­tă­rile cu obiceiurile ciudate ale locului. Toate, plus pădurea cu viaţa ei misterioasă, com­ple­mentară celei omeneşti, sunt povestite cu o simplitate rafinată, condimentată atât cât trebuie cu regionalisme şi fără urmă de "li­teraturizare". Poezia acestor proze scurte vi­ne exclusiv din prospeţimea cu care fetiţa per­cepe natura şi oamenii. Ai impresia că, aşa cum Buna aduna provizii pentru anotim­pul îngheţat, Otilia Ţeposu şi-a conservat în minte, cu toate culorile, gusturile şi aromele lor, provizii de fericire pe care le împarte şi cu noi. Poveştile ei de la marginea pădurii sunt ca un leac de urât, îţi fac bine.