În revista noastră aţi putut citi pagini întregi despre depresie, tulburarea mentală pe cât de răspândită în societatea contemporană, pe atât de periculoasă, fiindcă e corelată cu impulsuri autodistructive: cam 20% dintre bolnavi se sinucid. Această maladie universală, cunoscută în trecut sub diverse nume - taedium vitae, melancolie, spleen, neurastenie - roade nu doar spiritul, ci favorizează şi boli grave ale trupului. Definită ca "oboseală de sine", dispariţia oricărei dorinţe şi plăceri, pierderea capacităţii de a munci, frustrare, nesiguranţă, dar şi ca autoculpabilizare de a nu fi pe măsura exigenţelor impuse de societate, depresia majoră e un chin psihic imposibil de înţeles de omul normal, oricât de bine intenţionat ar fi.
Scriitorul american William Styron (1925-2006) a devenit celebru în 1979 cu "Alegerea Sofiei", roman ecranizat în 1982 de Alan J. Pakula cu Meryl Streep într-un rol de Oscar. Pe lângă notorietatea de romancier, Styron e pomenit adesea şi cu micul volum pe care vi-l recomand azi, publicat în original în 1990 şi considerat cea mai bună şi instructivă mărturie despre depresie, văzută dinăuntru. Iniţial, o conferinţă la un simpozion pe tema tulburărilor afective, textul e cronica propriei suferinţe şi insistă pe caracterul misterios al acestei boli căreia nu i se pot găsi tratamente eficiente. Deşi depresivul Styron a parcurs o documentare aprofundată, încercând să înţeleagă ce se petrece cu el la nivel cerebral şi psihic, bibliografia i-a furnizat doar informaţii teoretice, chimice şi de simptomatologie, nu şi căi de vindecare. Aşa a ajuns la concluzia că "boala manifestată prin depresie rămâne un mare mister, care şi-a lăsat secretele mult mai greu dezvăluite ştiinţei decât celelalte boli grave". A înţeles că, dacă vrea să fie de ajutor, nu poate decât să relateze propria experienţă devastatoare, care l-a dus până în pragul sinuciderii. Cu luciditate, talent de povestitor şi în termeni de înţeles pentru oricine, el relatează asaltul durerii psihice în faţa căreia se dovedeşte neputincios, năruirea tuturor reperelor, recursul la medicamente (care, prin efectele secundare, i-au făcut mai mult rău decât bine). Povesteşte şi despre şedinţele cu un renumit psihiatru - în cazul lui inutile. Despre faptul că, de la un moment dat, n-a mai văzut altă cale de scăpare din tortura insuportabilă a bolii decât moartea. În această ordine de idei îi evocă pe marii depresivi sinucigaşi ai literaturii - Virginia Woolf, Cesare Pavese, Sylvia Plath, Montherland, Romain Gary, Hemingway, Primo Levi, Celan - între alţi creatori vestiţi, arătând că temperamentele artistice sunt în mod special vulnerabile. Pe el, nici neuroştiinţele, nici doctrinele psihologice nu l-au ajutat, de aceea e sceptic în privinţa metodelor de tratament folosite şi care au devenit o sursă de mari câştiguri pentru industria farmaceutică şi pentru cabinetele particulare ale psihiatrilor. În schimb, crede în ajutorul pe care foştii bolnavi învingători ai depresiei îl pot da suferinzilor şi aceasta e raţiunea principală a "Beznei vizibile". Mărturia în stare pură, fără pic de literaturizare a lui William Styron ne face să intuim măcar ce e depresia majoră, această "disperare de dincolo de disperare".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
