Gigantica maşinărie numită progres tehnologic a luat în ultimele decenii viteze ameţitoare şi cel puţin nouă, celor mai în vârstă, ni se pare că trăim în plin SF. Mai tot ce au imaginat maeştrii literaturii ştiinţifico-fantastice citiţi cu nesaţ în tinereţe a intrat concret în viaţa noastră, de la fiinţe clonate, la robotul umanoid Sofia, ca să dau doar două din nenumăratele exemple. Dacă în "Sapiens", tradusă tot la Polirom anul trecut, Harari realiza o scurtă istorie a omenirii dintr-o perspectivă inedită şi cu idei uimitoare, în "Homo deus" el ne propune în oglindă o istorie a viitorului. Mai tulburătoare decât cea a trecutului însumat în peste 100.000 de ani de când umanoizii şi-au afirmat calea aparte în ecosistemul planetei, ajungând ca, din fiinţe fragile, supuse agresiunilor mediului natural, să se transforme în stăpâni ai lui. Sapiens, specia care s-a impus în dura selecţie naturală, a reuşit într-un interval scurt în raport cu timpul universului să edifice sisteme sociale şi civilizaţii complexe, modalităţi tot mai eficiente de exploatare a resurselor, viziuni tot mai nuanţate asupra lui însuşi şi a lumii. Istoricul israelian arată că, de la începuturile speciei sale, Sapiens s-a confruntat mereu cu trei mari probleme de care îi depindea supravieţuirea: foametea, molimele şi războaiele. Cum a ajuns să le soluţioneze printr-o revoluţie agricolă, industrială, ştiinţifică e naraţiunea pe care autorul o desfăşoară cu talent, demonstrând că "ficţiunile" care au organizat societatea în evoluţia ei au făcut ca omul actual să devină robul birocraţiei, consumerismului şi aspiraţiei spre fericire. În parcursul ei plin de evenimente sângeroase, umanitatea a reuşit treptat să reducă impactul molimelor, să găsească soluţii foametei şi să facă războaiele (care pot acum genera propria extincţie) mai puţin posibile. Dar, în secolul 21, o omenire mai unită la nivel global, capabilă prin creşterea vertiginoasă a cunoaşterii să încalce legile selecţiei naturale ce asigurau un echilibru, a ajuns la un punct de ruptură în propria paradigmă: posibilitatea reconstrucţiei organismului uman cu "piese de schimb" va asigura prelungirea după plac a duratei de viaţă, transformându-i pe cei cu mari posibilităţi materiale în "zei". La sfârşitul antropocenului (etapa evoluţiei universului marcată de inserţia umanului), Sapiens se găseşte în faţa altor trei mari probleme de rezolvat: nemurirea, fericirea şi propria superputere, asemănătoare cu a zeilor.
Noile tehnologii, puse la dispoziţie de ştiinţele de neoprit în avansul lor, îl vor schimba pe om atât de profund, încât toate conceptele create de el pentru a da sens lumii vor deveni irelevante. Emoţiile, sentimentele, dorinţele, etica îşi vor pierde conţinutul semnificativ, vor lăsa locul unui viitor dominat de inteligenţa artificială. Homo sapiens, care a eliminat speciile asemănătoare, care a îmblânzit (dar şi distrus) natura în existenţa lui multimilenară, s-ar putea să-şi fi declanşat deja procesul de dispariţie. Algoritmul lui, ce i-a asigurat poziţia centrală în ecosistemul global, ar putea fi depăşit de algoritmul superroboţilor capabili să-şi genereze propria dezvoltare inteligentă, desprinsă însă de conştiinţa specifică umanului. Conform ipotezei lui Harari - dezvoltată cu farmec epic şi argumente convingătoare - consecinţa aspiraţiei neînfrânate a omului spre fericire şi nemurire ar fi o lume cu totul nouă, care va stăpâni universul dar nu va mai fi una umană.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
