Selecţia "Formula AS"

* Ismail Kadare, "Păpuşa. Portretul mamei", roman, traducere de Marius Do­bres­cu, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), colecţia "Raftul Denisei", 130 p.

Cu o suprafaţă puţin mai mică decât Oltenia şi o populaţie în jur de trei milioane de lo­cuitori, Albania e una dintre cele mai sărace ţări eu­ro­pene dar, când vine vorba despre literatura ei, toată lumea ştie un nume: Ismail Ka­dare. Incomparabilul scriitor albanez e pe cât de tradus şi difuzat pe toate conti­nen­tele, pe atât de prolific. În mai bine de o jumătate de secol a publicat vreo 70 de cărţi, romane şi povestiri în primul rând - multe dintre ele traduse şi la noi de Marius Do­brescu, dar şi volume de poezii, piese de teatru, eseuri. Faima lui internaţională, care-i dă în fiecare an o cotă bună la loteria nominalizaţilor pentru Premiul Nobel, vine parcă să contrazică afirmaţia că o limbă de circulaţie restrânsă e un handicap pentru vizibilitate. Născut în 1936 într-una din acele familii-clan tradiţionale din Girokastra, Ismail Kadare şi-a trăit adolescenţa, tinereţea şi maturitatea sub regimul celui mai dur şi longeviv dictator din lagărul comunist, Enver Hodja. Trimis la studii la Moscova, la fa­bri­ca de scriitori realişti-socialişti "Maxim Gorki", tânărul albanez a refuzat dogmele in­cul­cate acolo, cu eroi pozitivi mânaţi de ura proletară de clasă, încredere în "viitorul luminos" etc. şi a scris despre adevărurile sa­le, drept care primele tex­te i-au fost interzise. A per­se­verat însă şi a avut noroc. Manuscrisul romanului "Ge­neralul armatei moar­te", căruia cenzura albaneză îi reproşase că n-a menţionat rolul Partidului Comunist în lupta antifascistă şi îl oprise de la publicare, a ajuns din întâmplare sub ochii unui francez entuziast şi în 1963 cartea a apărut în traducere franceză, a avut succes şi a fost publicată şi în alte limbi de cir­culaţie. Faptul că devenise cunoscut şi apre­ciat în Occident i-a asigurat o anumită protecţie în regimul poliţienesc. Mai mult, vanitosul En­ver Hodja a vrut să profite de celebritatea scri­i­torului şi i-a acordat privilegii, în schimbul unor concesii (ce i se reproşează azi). Nu-i dă­dea însă voie să iasă din Albania, astfel încât Is­mail Kadare a fost martor împreună cu ai săi la momentul când dictatorul a rupt relaţiile di­plo­matice cu URSS pentru a deveni aliatul Chinei, iar după moartea lui Mao în 1976 s-a desprins şi de China, proclamând Albania singurul stat socialist care nu s-a abătut de la ideologia le­ni­nist-stalinistă. Regimul lui Enver Hodja, tot mai autarhic şi absurd, a durat până la moartea dic­tatorului, în 1985, dar nici după aceea n-a fost mai bine, ceea ce l-a făcut pe Ismail Kadare să ceară în 1990 azil politic în Franţa şi de atunci îşi împarte viaţa între Paris şi Tirana. V-am spus toate astea fiindcă micul roman "Păpuşa" e autobiografic dar, ca toate romanele lui, are şi o valoare istorică, etnologică, sociologică adău­ga­tă. Albania secolului XX apare acum prin via­ţa mamei, o femeie aparent naivă, imatură, ră­ma­să pentru fiu un mister. Măritată la 17 ani, după tradiţia din Girokastra, prin tranzacţia a două clanuri, Păpuşa e adusă în casa veche de 300 de ani a familiei Kadare, iar neînţelegerile cu soa­cra conservatoare sunt povestite cu umor de Smail, care se detaşează de familie, pentru a-şi ur­­mări propriul destin: studiile la Moscova, că­să­toria cu Helena, boema artistică a anilor '70 cu ideile lor despre arta adevărată, curajul de a mi­­lita pentru alegeri libere, exilul la Paris şi ie­şi­rea din comunism a albanezilor în 1991, ur­mată de anarhie. Totul e pus în povestire de ori­ginalul scriitor care lărgeşte ex­pu­ne­rea de sine spre Albania şi spre uni­versal, adică spre ceva ce ne priveşte pe toţi.