Dacă în privinţa personalităţilor din domeniul literar avem destulă bibliografie, importanţa Iaşului pentru ştiinţele din ţara noastră la sfârşitul sec. XIX şi până la Al Doilea Război e puţin cunoscută în afara cercurilor de specialişti. Asta deşi la Universitatea ieşeană au predat şi s-au format în acea perioadă savanţi cu prestigiu internaţional, instituţia fiind cotată, datorită lor, ca una dintre cele mai bune din Estul Europei. Între marii profesori ieşeni de fizică şi chimie, Petru Bogdan a avut merite excepţionale nu doar în elaborarea unor lucrări ştiinţifice novatoare şi în predarea unor cursuri captivante, ci şi în organizarea vieţii universitare. Monografia pe care i-a consacrat-o fiica lui, Elena (1907-2000), ea însăşi doctor în chimie (şi mama lui Ioan Petru Culianu) a fost scrisă în vederea publicării prin 1971-72. După fuga fiului din ţară, manuscrisul n-a mai putut fi tipărit iar familia a intrat sub supravegherea Securităţii. Pentru a-l pune la adăpost de percheziţii şi confiscări, autoarea l-a depus, împreună cu alte documente ce-l priveau pe tatăl ei, la Arhivele Statului din Iaşi, într-un "fond Petru Bogdan", unde a fost descoperit de familie abia de curând. Ediţia foarte bună pe care vi-o recomand acum se datorează fiicei Elenei Bogdan, Tereza Culianu-Petrescu. La editarea profesionistă a contribuit ca redactor şi soţul ei, Dan Petrescu, iar pentru rigoarea informaţiei ştiinţifice de specialitate a fost cooptat şi prof. univ. Gelu Bourceanu, care scrie în prefaţă: "Din câte cunosc eu istoria Universităţii ieşene, nu cred să mai fi existat un alt profesor cu o atât de mare anvergură pe toate componentele - de mare profesor, de mare om de ştiinţă şi, în plus, de mare patriot". Născut într-o familie de ţărani, orfan de tată dar ajutat de rude, Petru face liceul la Iaşi, apoi se înscrie în 1881 la Facultatea de Ştiinţe, unde e apreciat de Petru Poni, care-l trimite la doctorat în Germania. La Berlin lucrează în laboratorul unui laureat Nobel şi obţine titlul de doctor "Magna cum laude", cercetări continuate la Leipzig, tot în domeniul electrochimiei, cu un alt laureat Nobel. Deşi i se propune să rămână pe lângă aceşti savanţi nemţi, Petru Bogdan consideră că are datoria morală să se întoarcă să predea la Universitatea din Iaşi. Acolo înfiinţează prima catedră de chimie fizică din România, îşi editează cursurile şi contribuie la pregătirea multor generaţii de chimişti şi fizicieni, între care viitorii academicieni Horia Hulubei, Radu Cernătescu ş.a. El însuşi academician activ în instituţia care avea alt prestigiu pe atunci, Petru Bogdan a consumat multă energie şi ca rector al Universităţii ieşene, ocupându-se personal de extinderea clădirilor şi căminelor studenţeşti, de înfiinţarea Politehnicii, de rezolvarea conflictelor politice turbulente din anii '30. Omul - descris nu cu pietate filială, ci pe cât posibil obiectiv - e ataşant. Temperament vulcanic, vesel şi entuziast, cordial şi altruist, Petru Bogdan nu e un savant cu capul în nori, ci un om al faptelor, de o uluitoare energie şi perseverenţă. Pe lângă realizările profesionale şi administrative, e şi tatăl a şapte copii, de educaţia cărora se ocupă îndeaproape. Un loc aparte în memorialistica Elenei îl ocupă vacanţele în familie la Văratec, în compania lui Ibrăileanu, Topîrceanu, Sadoveanu şi a altor prieteni apropiaţi din lumea literară. Vivacitatea, forţa de a-i calma şi întări pe cei din jur, puterea uriaşă de muncă fac din Petru Bogdan un ferment în viaţa culturală ieşeană, mult mai bogată decât se ştie în general. Instructivă prin informaţie, datorită şi numeroaselor note de subsol, cartea Elenei Bogdan te incită la comparaţii cu ceea ce se întâmplă azi în învăţământul academic. Comparaţii amare.
Selecţia "Formula AS"
* Elena Bogdan, "Petru Bogdan (1873-1944). Savantul, profesorul, cetatea", ediţie îngrijită şi note de Tereza Culianu-Petrescu şi Gelu Bourceanu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 300 p.
Dacă în privinţa personalităţilor din domeniul literar avem destulă bibliografie, importanţa Iaşului pentru ştiinţele din ţara noastră la sfârşitul sec. XIX şi până la Al Doilea Război e puţin cunoscută în afara cercurilor de specialişti. Asta deşi la Universitatea ieşeană au predat şi s-au format în acea perioadă savanţi cu prestigiu internaţional, instituţia fiind cotată, datorită lor, ca una dintre cele mai bune din Estul Europei. Între marii profesori ieşeni de fizică şi chimie, Petru Bogdan a avut merite excepţionale nu doar în elaborarea unor lucrări ştiinţifice novatoare şi în predarea unor cursuri captivante, ci şi în organizarea vieţii universitare. Monografia pe care i-a consacrat-o fiica lui, Elena (1907-2000), ea însăşi doctor în chimie (şi mama lui Ioan Petru Culianu) a fost scrisă în vederea publicării prin 1971-72. După fuga fiului din ţară, manuscrisul n-a mai putut fi tipărit iar familia a intrat sub supravegherea Securităţii. Pentru a-l pune la adăpost de percheziţii şi confiscări, autoarea l-a depus, împreună cu alte documente ce-l priveau pe tatăl ei, la Arhivele Statului din Iaşi, într-un "fond Petru Bogdan", unde a fost descoperit de familie abia de curând. Ediţia foarte bună pe care vi-o recomand acum se datorează fiicei Elenei Bogdan, Tereza Culianu-Petrescu. La editarea profesionistă a contribuit ca redactor şi soţul ei, Dan Petrescu, iar pentru rigoarea informaţiei ştiinţifice de specialitate a fost cooptat şi prof. univ. Gelu Bourceanu, care scrie în prefaţă: "Din câte cunosc eu istoria Universităţii ieşene, nu cred să mai fi existat un alt profesor cu o atât de mare anvergură pe toate componentele - de mare profesor, de mare om de ştiinţă şi, în plus, de mare patriot". Născut într-o familie de ţărani, orfan de tată dar ajutat de rude, Petru face liceul la Iaşi, apoi se înscrie în 1881 la Facultatea de Ştiinţe, unde e apreciat de Petru Poni, care-l trimite la doctorat în Germania. La Berlin lucrează în laboratorul unui laureat Nobel şi obţine titlul de doctor "Magna cum laude", cercetări continuate la Leipzig, tot în domeniul electrochimiei, cu un alt laureat Nobel. Deşi i se propune să rămână pe lângă aceşti savanţi nemţi, Petru Bogdan consideră că are datoria morală să se întoarcă să predea la Universitatea din Iaşi. Acolo înfiinţează prima catedră de chimie fizică din România, îşi editează cursurile şi contribuie la pregătirea multor generaţii de chimişti şi fizicieni, între care viitorii academicieni Horia Hulubei, Radu Cernătescu ş.a. El însuşi academician activ în instituţia care avea alt prestigiu pe atunci, Petru Bogdan a consumat multă energie şi ca rector al Universităţii ieşene, ocupându-se personal de extinderea clădirilor şi căminelor studenţeşti, de înfiinţarea Politehnicii, de rezolvarea conflictelor politice turbulente din anii '30. Omul - descris nu cu pietate filială, ci pe cât posibil obiectiv - e ataşant. Temperament vulcanic, vesel şi entuziast, cordial şi altruist, Petru Bogdan nu e un savant cu capul în nori, ci un om al faptelor, de o uluitoare energie şi perseverenţă. Pe lângă realizările profesionale şi administrative, e şi tatăl a şapte copii, de educaţia cărora se ocupă îndeaproape. Un loc aparte în memorialistica Elenei îl ocupă vacanţele în familie la Văratec, în compania lui Ibrăileanu, Topîrceanu, Sadoveanu şi a altor prieteni apropiaţi din lumea literară. Vivacitatea, forţa de a-i calma şi întări pe cei din jur, puterea uriaşă de muncă fac din Petru Bogdan un ferment în viaţa culturală ieşeană, mult mai bogată decât se ştie în general. Instructivă prin informaţie, datorită şi numeroaselor note de subsol, cartea Elenei Bogdan te incită la comparaţii cu ceea ce se întâmplă azi în învăţământul academic. Comparaţii amare.
Dacă în privinţa personalităţilor din domeniul literar avem destulă bibliografie, importanţa Iaşului pentru ştiinţele din ţara noastră la sfârşitul sec. XIX şi până la Al Doilea Război e puţin cunoscută în afara cercurilor de specialişti. Asta deşi la Universitatea ieşeană au predat şi s-au format în acea perioadă savanţi cu prestigiu internaţional, instituţia fiind cotată, datorită lor, ca una dintre cele mai bune din Estul Europei. Între marii profesori ieşeni de fizică şi chimie, Petru Bogdan a avut merite excepţionale nu doar în elaborarea unor lucrări ştiinţifice novatoare şi în predarea unor cursuri captivante, ci şi în organizarea vieţii universitare. Monografia pe care i-a consacrat-o fiica lui, Elena (1907-2000), ea însăşi doctor în chimie (şi mama lui Ioan Petru Culianu) a fost scrisă în vederea publicării prin 1971-72. După fuga fiului din ţară, manuscrisul n-a mai putut fi tipărit iar familia a intrat sub supravegherea Securităţii. Pentru a-l pune la adăpost de percheziţii şi confiscări, autoarea l-a depus, împreună cu alte documente ce-l priveau pe tatăl ei, la Arhivele Statului din Iaşi, într-un "fond Petru Bogdan", unde a fost descoperit de familie abia de curând. Ediţia foarte bună pe care vi-o recomand acum se datorează fiicei Elenei Bogdan, Tereza Culianu-Petrescu. La editarea profesionistă a contribuit ca redactor şi soţul ei, Dan Petrescu, iar pentru rigoarea informaţiei ştiinţifice de specialitate a fost cooptat şi prof. univ. Gelu Bourceanu, care scrie în prefaţă: "Din câte cunosc eu istoria Universităţii ieşene, nu cred să mai fi existat un alt profesor cu o atât de mare anvergură pe toate componentele - de mare profesor, de mare om de ştiinţă şi, în plus, de mare patriot". Născut într-o familie de ţărani, orfan de tată dar ajutat de rude, Petru face liceul la Iaşi, apoi se înscrie în 1881 la Facultatea de Ştiinţe, unde e apreciat de Petru Poni, care-l trimite la doctorat în Germania. La Berlin lucrează în laboratorul unui laureat Nobel şi obţine titlul de doctor "Magna cum laude", cercetări continuate la Leipzig, tot în domeniul electrochimiei, cu un alt laureat Nobel. Deşi i se propune să rămână pe lângă aceşti savanţi nemţi, Petru Bogdan consideră că are datoria morală să se întoarcă să predea la Universitatea din Iaşi. Acolo înfiinţează prima catedră de chimie fizică din România, îşi editează cursurile şi contribuie la pregătirea multor generaţii de chimişti şi fizicieni, între care viitorii academicieni Horia Hulubei, Radu Cernătescu ş.a. El însuşi academician activ în instituţia care avea alt prestigiu pe atunci, Petru Bogdan a consumat multă energie şi ca rector al Universităţii ieşene, ocupându-se personal de extinderea clădirilor şi căminelor studenţeşti, de înfiinţarea Politehnicii, de rezolvarea conflictelor politice turbulente din anii '30. Omul - descris nu cu pietate filială, ci pe cât posibil obiectiv - e ataşant. Temperament vulcanic, vesel şi entuziast, cordial şi altruist, Petru Bogdan nu e un savant cu capul în nori, ci un om al faptelor, de o uluitoare energie şi perseverenţă. Pe lângă realizările profesionale şi administrative, e şi tatăl a şapte copii, de educaţia cărora se ocupă îndeaproape. Un loc aparte în memorialistica Elenei îl ocupă vacanţele în familie la Văratec, în compania lui Ibrăileanu, Topîrceanu, Sadoveanu şi a altor prieteni apropiaţi din lumea literară. Vivacitatea, forţa de a-i calma şi întări pe cei din jur, puterea uriaşă de muncă fac din Petru Bogdan un ferment în viaţa culturală ieşeană, mult mai bogată decât se ştie în general. Instructivă prin informaţie, datorită şi numeroaselor note de subsol, cartea Elenei Bogdan te incită la comparaţii cu ceea ce se întâmplă azi în învăţământul academic. Comparaţii amare.
Alte articole din acest numar
- MARIAN MEXICANU - "Când urc pe scenă, tot ce contează pe lume este să mă prezint la cel mai înalt nivel"
- GEMENII şi sănătatea
- Răspuns pentru MAGDA - Bucureşti, F. AS nr. 1302 - "Am polipi pe coardele vocale"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
