Magia atingerilor
În fiecare zi a vieţii noastre avem mii de prilejuri pentru atingeri şi îmbrăţişări. Mii de ocazii pentru a ne manifesta afecţiunea în chip concret. Şi totuşi, n-o facem. Ceva ne reţine. Oboseala? Indiferenţa? Educaţia? Lăsăm să crească spaţii uriaşe de gheaţă între noi, care duc la alienare. Multe din bolile secolului în care trăim sunt provocate de lipsa afecţiunii concrete, a tandreţii manifestate prin gesturi. Nu e vorba de sexualitate, ci pur şi simplu de îmbrăţişări.
Citeste tot articolul
Când mângâierile aduc vindecarea
"Cine dintre noi n-a simţit măcar o dată în viaţă căldura binefăcătoare a unei îmbrăţişări? Câteva atingeri tandre şi, pentru câteva clipe, ne simţim eliberaţi de tensiuni şi de gânduri rele. O stranie alchimie face ca o simplă strângere afectuoasă în braţe să redeclanşeze în noi bucuria şi pofta de a trăi. E oare îmbrăţişarea mai mult decât pare? Iată o întrebare pe care, în ultimul deceniu, au început să şi-o pună şi terapeuţii occidentali. Dacă o mângâiere sau un masaj tandru pot face atât de mult bine, n-ar putea fi oare folosită puterea benefică a atingerilor şi-n vindecarea anumitor boli?".
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 201 - 240 din 906 articole
-
La aniversare - CORINA CHIRIAC: "Caut permanent să-mi ascund inima sub «ceva»"
Numarul 1238 -
Bucătăreasă de nunţi
Numarul 1238 -
O LINGURĂ DE SUPĂ
Numarul 1237 -
SCRISORI CARE AŞTEAPTĂ RĂSPUNS
Numarul 1237 -
"Sămnul"
Numarul 1236 -
Scrisori care aşteaptă răspuns
Numarul 1236 -
Despre Tinca, soţia mea...
Numarul 1236 -
IOAN GYURI PASCU - "De acum înainte, s-ar putea să fiu văzut mai puţin la televizor" (Interviu acordat revistei "Formula AS" în anul 2003)
Numarul 1235 -
Un băiat din Agnita, care ne-a făcut fericiţi
Numarul 1235 -
ARDERI
Numarul 1234 -
Poveşti cusute cu ibrişin
Numarul 1234 -
Poveşti de dragoste - Fata de lumină
Numarul 1233 -
Poveşti de dragoste - Aristina
Numarul 1233 -
Anchetă - Cum să prelungim vacanţa?
Numarul 1232 -
Dragostea nu se împiedică în vârstă
Numarul 1230 -
Dedicaţie la o floare
Numarul 1230 -
"Vreau la tata!"
Numarul 1228 -
Dedicaţie la o floare - Grădina cu minuni
Numarul 1228 -
ANCHETĂ - Copiii divorţului
Numarul 1227 -
Minunea din grădina cu iepuri
Numarul 1227 -
Cecilia
Numarul 1226 -
Vara iubirii noastre
Numarul 1226 -
Nufărul alb
Numarul 1225 -
SMILEY - "Da! Sunt un patriot! Îmi iubesc ţara, limba, tradiţiile"
Numarul 1225 -
Un alt fel de a ieşi în stradă: "Mulţumesc, dragă necunoscutule!"
Numarul 1224 -
Floarea dragostei - Opinia cititorilor
Numarul 1224 -
Între cer şi ape
Numarul 1223 -
Să le spun copiilor că tatăl lor o să moară?
Numarul 1223 -
SARA ESTERABADEYAN - "Nu mă deranjează că sunt o făptură ciudată"
Numarul 1222 -
Cafeaua de cicoare
Numarul 1221 -
Dedicaţie la o floare
Numarul 1221 -
FEL DE FEL DE IUBIRI
Numarul 1220 -
Muşcata roz
Numarul 1220 -
Final de poveste - Volohii din Ucraina
Numarul 1219 -
Volohii din Ucraina - Chemarea inimii
Numarul 1218 -
Poveştile trandafirului
Numarul 1217 -
"La forza d'un bel viso"
Numarul 1217 -
ANCHETĂ - Dedicaţie la o floare
Numarul 1216 -
Tarta cu flori de conduraşi
Numarul 1215 -
Un şirag de mărgăritare
Numarul 1215