Un băiat din Agnita, care ne-a făcut fericiţi

Îmi amintesc foarte bine anii aceia când l-am văzut pentru prima dată pe scena Teatrului Dra­matic din Braşov.

Erau anii unei tranziţii cenuşii şi ciudate, cu o ţară anapoda, cu Iliescu mereu câş­tigător, chiar şi atunci când pierdea, cu va­lorile amestecate, făcute una cu pământul, o clisă din care te puteai desprinde foarte greu. Şi în vân­zoleala aceea, un zâmbet... Sălile pline, oa­meni fericiţi pentru un ceas.
Grupul Divertis apăruse ca să taie apele, să le despartă, să aşeze lumea la loc cu ironii fine, să ne arate că foştii comunişti deveniţi, brusc, oameni de afaceri şi şefi de partid, erau goi şi penibili. Între zoaiele pe care le aruncau ceilalţi, umorul lor era altfel, aşa cum trebuie să fie orice umor - fin, inteligent, ţintit, capabil să demaşte urâtul, să-l arunce peste bord. Dintr-odată, te simţeai înţeles, solidar, normal. Râzând cu ceilalţi, ieşeai din singurătate. Şi în tot corul acela de spirite, Ioan Gyuri Pascu era un soi de diapazon, după care se regla totul. El dădea tonul.
Avea ceva exploziv în fiinţa lui, un soi de strălucire care te făcea să-l îndrăgeşti. Zâmbetul său nu avea nimic răutăcios. Mi s-a părut totdeauna că nu ataca pe nimeni. O inocenţă veselă, care primenea şi care te molipsea mereu de o bucurie de durată.
Când Divertis-ul a început să se transforme şi să apară fără Ioan Gyuri Pascu, mi-am zis că steaua lor se stinsese. Aşa a şi fost. Deşi Toni Grecu a rămas mereu la cârmă, brav căpitan, fără Gyuri, spectacolele nu mai aveau niciun zvâc. O mână nevăzută le luase lumina. Din clipa aceea, am încetat să-i mai urmăresc şi mi-am zis că odată cu plecarea lui Gyuri, mi se încheiase ado­lescenţa.
L-am redescoperit însă pe Gyuri ca un artist total. Cânta superb, juca admirabil. Am ascultat cu nepoţeii mei o piesă de teatru pentru copii, în care el se împieliţa în mai multe personaje şi cânta mai tot timpul. Era, el însuşi, un spectacol în sine. Şi în piesa aceea, ale cărei cântece nepoţii mei le fredonau pe de rost, i-am simţit, cred, pentru o clipă, sufletul - inocent, modest, cald, simplu. Foarte aproape de copii.
Când am citit ştirea plecării sale din lume, nu mi-a venit să cred. Trăiesc rar starea asta. Sunt unii oameni pe care îi simt atât de plini de viaţă, încât îmi e imposibil să cred că ar putea şi muri. Printre ei se află şi Gyuri Pascu, băiatul cel modest din Agnita, pornit în lume ca să ne facă, neapărat, fericiţi.