Selecţia "Formula AS"
Cei doi jurnalişti francezi sunt de mulţi ani corespondenţi din Turcia, prima pentru "Le Figaro", al doilea pentru "Le Monde", ziare cu orientări diferite. La împlinirea unui secol de la genocidul armenilor din Imperiul Otoman, ei şi-au propus să investigheze împreună, din perspectiva actuală, raporturile dintre comunităţile turcă şi armeană, atitudinea lor faţă de cumplitele evenimente din 1915.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Am reţinut numele lui Radu Niciporuc din 2004: e primul şi cred singurul (deşi avem destui hispanişti buni) care s-au încumetat să traducă în româneşte un roman, "Omul pierdut", al marelui scriitor avangardist spaniol Ramon Gómez de la Serna (1888-1963). Ioana Zlotescu, specialistă în acest autor-cult, de a cărui ediţie critică de opere complete se ocupă de mulţi ani la Madrid, mi-a atras atenţia asupra traducătorului şi a reuşitei sale în dificila întreprindere.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Ioana Creţoiu e arhitect, o profesie în care talentul şi imaginaţia trebuie să se sprijine pe cunoştinţe tehnice solide, astfel încât realizarea proiectelor să reziste timpului şi calamităţilor. După ieşirea la pensie, bănuiesc - fapt recomandat de neurologi şi psihologi pentru menţinerea sănătăţii mentale - şi-a găsit o preocupare pe gustul ei, scrisul.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Carte"
Afisare: 161 - 200 din 636 articole
-
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1207 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1207 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1207 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1206 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1204 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1203 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1202 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1200 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1200 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1200 -
* Mircea Cărtărescu, "Solenoid", Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 838 p.
Numarul 1199 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1198 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1197 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1197 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1197 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1195 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1194 -
Gaudeamus 2015
Numarul 1193 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1193 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1193 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1192 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1188 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1188 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1188 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1187 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1186 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1185 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1185 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1182 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1182 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1182 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1181 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1179 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1179 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1179 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1176 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1176 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1174 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1173 -
Culorile Sunetelor
Numarul 1171