Îmi amintesc de sfârşitul lui 1989 şi de primele luni din 1990 ca de perioada cea mai intensă şi exaltantă din viaţa mea. Eram atunci convinsă că paranteza pătrată în care trăisem se spărsese şi că se va reveni automat la tradiţiile democratice. N-a durat însă prea mult până să ne dăm seama că revolta populară fusese confiscată de eşalonul secund al nomenclaturii P.C.R., condus de Ion Iliescu. Aceşti moştenitori urmăreau, fie şi prin mimarea democraţiei veritabile, păstrarea unui "socialism cu faţă umană" în care să-şi conserve privilegiile. "Revoluţia" îi găsise pe români ca cetăţeni-asistaţi, rămaşi brusc orfani ai statului şi complet nepregătiţi să sesizeze manipularea lor politică de către emanaţi. De aceea, nici reînfiinţarea partidelor istorice, nici mişcările haotice ale societăţii civile restaurate nu ne-au putut scăpa de metodele sistemului ce dominase decenii la rând ţara. Liderii "criptocomunişti" au reprimat cu duritate orice contestare a legitimităţii lor autoproclamate, cum s-a întâmplat cu Piaţa Universităţii. Era evident în împrejurările date că cei înfipţi la putere nu puteau fi clintiţi, mai ales că regimul controla toate instituţiile sociale, ansamblul economiei, structurile administrative, dar şi mass-media de impact, unde îşi plasase acoliţii. Firava opoziţie reprezentată de partidele istorice era deja ciuruită cu infiltraţi sau de partide-surogat inventate pentru diversiune. Drumul României spre asocierea cu restructurata Rusie sovietică părea pecetluit.
În acest context a apărut Alianţa Civică, organizaţie apartinică ce-şi propunea să lămurească şi să unească o populaţie complet dezorientată politic, incapabilă să detecteze modalităţile insidioase în care noua putere realiza o "democraţie originală" în propriul folos. La 8 noiembrie 1990 se anunţa naşterea formaţiunii susţinute iniţial de 216 membri fondatori şi conduse de Ana Blandiana. Alianţa Civică, la care au aderat apoi numeroşi oameni, în special intelectuali, a întâmpinat toate piedicile posibile puse la cale de partidul-mamut FSN şi conducătorii lui, sprijiniţi din umbră de "structuri" profesioniste. De la şicane juridice la refuzul sediilor şi prezentarea interesat-deformată a scopurilor ei, de la dezinformare la calomnie şi ameninţări, s-a încercat prin orice mijloace să i se înăbuşe vocea şi să i se blocheze acţiunile, care scoteau în stradă mulţimi impresionante. A urmat - după cum povestesc martorii din acest volum colectiv - o adevărată epopee psiho-pedagogică, vizând atât unirea partidelor de opoziţie într-o organizaţie capabilă să înfrunte partidul-stat în care se transformase FSN, cât şi să explice oamenilor naivi, mai ales celor din mediul rural, adevăratele intenţii ale puterii în funcţiune. În cartea pe care vi-o recomand azi, atât de necesară cercetătorilor istoriei recente şi oricui vrea să afle adevărul despre ultimul sfert de veac, 58 de personalităţi, majoritatea membri marcanţi ai Alianţei Civice, îşi expun observaţiile despre rolul organizaţiei, despre strădaniile ei de a introduce un criteriu moral în viaţa politică românească, de a o face transparentă şi eficientă. A.C. a susţinut alternanţa la putere şi coalizarea partidelor de opoziţie în Convenţia Democratică, a sprijinit alegerea candidatului acesteia împotriva eternului Ion Iliescu, ceea ce s-a şi întâmplat în 1996. Dar din deja puternica organizaţie dornică să-şi păstreze statutul apartinic de instanţă morală s-a desprins un partid politic, PAC, dizolvat ulterior în PNL, după un obicei păgubos al locului. Mulţi autori ai articolelor din volum descriu frământările, controversele şi dezbaterile ce au însoţit activitatea Alianţei Civice, inclusiv conflictele cu propriile "produse" politice (unele puţin cunoscute până acum), dar şi demersurile pentru exorcizarea trecutului comunist în care Memorialul de la Sighet, realizat prin eforturile Anei Blandiana şi ale lui Romulus Rusan, are un rol crucial. După ce parcurgi toată cartea, ţi se relevă importanţa pe care a avut-o Alianţa Civică în drumul României de la falsa democraţie propusă de profitorii "grelei moşteniri" la o democraţie mai apropiată de standardele occidentale, ceea ce a făcut posibilă integrarea ţării noastre în NATO şi UE.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
