Selecţia "Formula AS"

* Kamel Daoud, "Ca­­zul Meursault, con­tra­an­chetă", tra­du­cere de Cristina Ra­du, Editura IBU Publishing (www.ibupublishing. ro), 159 p.

Am mai scris aici despre bucuria de a descoperi scri­itori necunoscuţi mie, a căror personalitate mă umple de admiraţie. Cea mai recentă revelaţie de acest fel e Kamel Daoud, jurnalist şi prozator algerian născut în 1970, care s-a impus mai întâi ca un cro­ni­car caustic, ludic şi curajos în "Le Quotidien d'Oran". A scris acolo, între altele, că "islamismul, ca şi auto­mobilele, merge cu petrol", că "Arabia Saudită e un producător de energie fosilă şi de gândire fosilă", iar după atacul de la "Charlie Hebdo", că între un desenator şi un ucigaş, el alege desenatorul. Cronicile zilnice au stârnit furia islamiştilor, imamii salafişti emiţând contra lui o fatwa, o condamnare la moarte. În ciuda ameninţărilor şi a presiunilor regimului care vrea să-l împingă la exil, a rămas în Al­geria, fiindcă "libertatea e tot ce am şi nimeni nu are dreptul să o negocieze în numele meu". Cu toate riscurile, Ka­mel Daoud a ales să-şi exercite spiritul critic şi influenţa dinăuntru, să continue să apere libertatea individuală de pre­siunea dogmelor religioase şi politice, fiindcă în ţara lui nu are doar detractori fanatici, ci şi susţinători, în special printre intelectuali, care sunt în consens cu el când scrie: "Ei ucid în numele unei cărţi, eu mă apăr în numele altor cărţi". S-ar fi putut stabili, ca alţi musulmani care privilegiază valorile individuale şi raţiunea, în Franţa, unde romanul pe care vi-l re­comand azi a obţinut în 2014 Premiul Goncourt pen­tru debut. Am crezut că distincţia i-a fost acordată din motive conjunc­turale, dar, citin­du-l, am înţeles că scriitorul al­ge­rian o merită din plin pentru va­loarea lui literară. Pentru a pu­tea aprecia frumuseţea roma­nu­lui, ar trebui să citiţi întâi, dacă n-aţi făcut-o până acum, "Stră­inul" lui Albert Camus, care de aproape 75 de ani nu încetează să fie comentat ca o mare operă din patrimoniul literar universal. Puteţi ajunge la romanul camu­sian şi după lectura "contra­an­chetei", dar aţi pierde nişte nuanţe de virtuozitate compoziţională şi de stil preluate din capodopera lui Camus. Se vede limpede că Daoud e fascinat de predecesorul lui, de care îl leagă peste timp copilăria în mediile sărace din Al­geria, o mamă analfabetă, mediul natural şi mai ales o căutare etică în care se conjugă dificultatea de a găsi un sens propriei vieţi cu sentimentul absurdului. "Ca­zul Meursault, con­traanchetă" e un roman al me­mo­riei coloniale trau­matizate, dar şi al nevoii de a scăpa de sub umbra ei, căci această istorie franco-algeriană, în cultul mor­ţilor, devalorizează prezentul celor vii, inculcându-le ideea că au datorii faţă de trecut şi culpabilizându-i că nu-şi răzbună martirii. Kamel Daoud a pornit de la observaţia că, în "Străinul", arabul pe care îl ucide pe plajă Meursault în 1942 nu are nume propriu. Pentru a contrabalansa anonimatul victimei, ro­man­cierul de azi îi construieşte o iden­titate - Moussa, un tânăr simplu din cartierele mizere ale Algerului, o familie cu o formidabilă mamă tra­diţională şi un frate mai mic, un mediu social. Po­vestirea sobră, la per­soa­na întâi, îi aparţine acestui frate mai mic şi e o ver­siune dinspre partea lumii maghrebine a indiferenţei faţă de Celălalt, într-un sistem de vase comunicante cu romanul lui Camus. Gra­tuitatea inadmisibilă a mor­ţii lui Moussa e răz­bu­nată după 20 de ani, în zilele cuceririi independenţei Al­geriei, când naratorul ucide un francez oarecare, dar cu nume propriu. Crima ab­surdă îl transformă pe uci­gaş într-un Străin, cu ace­laşi gol sufletesc şi indi­ferenţă la toate ca ale lui Meursault, un antierou pasiv şi resemnat. Cu o ad­mi­rabilă ştiinţă a compoziţiei, romanul reconstruieşte a pos­teriori evenimentele, iar relaţia naratorului cu ma­ma lui, cu religia, cu limba maternă şi cu franceza, cu femeia pe care ar fi pu­tut-o iubi, cu vinul, cu autorităţile au semnificaţii ce transgresează subtil poves­tea spre reflecţie fi­losofică.