Intelectualii occidentali, preponderent de stânga, au primit cu rezervă dezvăluirile despre crimele totalitarismului comunist, ajunse pe căi ilegale la ei începând din a doua parte a anilor '60. Le era greu să accepte că ceea ce ei vedeau ca o lume a dreptăţii şi egalităţii sociale era de fapt o uriaşă "maşină de tocat carne umană". Viziunea idealistă (sau cointeresată) a "raiului comunist" a început să se fisureze abia după mai multe cărţi scrise de victimele persecuţiilor, cărţi în care povesteau ceea ce suferiseră, alături de nenumăraţi alţii, în timpul stalinismului. Evghenia Ghinzburg a fost, împreună cu Aleksandr Soljeniţîn şi Varlam Şalamov, deschizătoare de drum pentru şuvoiul de mărturii şi documente din URSS şi din ţările lagărului ei, ce alcătuiesc azi o mare bibliotecă de literatură carcerală. Pentru orice om lucid, care gândeşte cu mintea lui, lecturile acestea nu mai lasă dubii cu privire la ceea ce a însemnat la nivel individual încercarea de a transpune în realitate utopia comunistă: o monstruozitate. Manuscrisul Evgheniei Ghinzburg, intitulat în versiunea originală "Drumul abrupt. Timpul cultului personalităţii. O cronică", a fost scos din URSS, unde circula în samizdat, şi publicat în 1967 la editura italiană Mondadori, înaintea scrierilor lui Soljeniţîn. Difuzată în serial la BBC şi tradusă în toate limbile de circulaţie, "Cronica" a avut un impact universal, explicabil şi prin lipsa de patimă, prin calmul cu care scriitoarea consemnează în detaliu ceea ce a îndurat în închisori şi lagăre de muncă de la sfârşitul anilor '30 şi până în 1955. Tânăra comunistă idealistă, profesoară de istorie la Universitatea din Kazan, e arestată în 1937, în timpul valului de condamnări denumit apoi Marea Teroare, în care au pierit sute de mii de oameni, în frunte cu vechii lideri leninişti. Stalin îşi elimina astfel potenţialii rivali, pretextul fiind asasinarea, ordonată de el, a lui Kirov. Profesoara de 34 de ani, măritată cu un nomenclaturist local, nu observase până atunci că valul de teroare ce a înghiţit-o fusese precedat de altele, care făcuseră posibilă instalarea fermă a "noii orânduiri". Lovită pe neaşteptate, împreună cu alţi nenumăraţi inocenţi, rana ei a fost cu atât mai dureroasă, cu cât ea chiar crezuse în valorile tutelare ale comunismului, aşa cum le vehicula propaganda. Condamnată la 10 ani de închisoare pentru activitate contrarevoluţionară pe baza unor dovezi falsificate, afla cu uimire că sistemul încuraja cele mai joase şi mârşave trăsături umane, că demagogia despre dreptate şi viitor luminos se sprijină pe cruzime, trădare, supunere necondiţionată, egoism feroce. Anii petrecuţi în puşcării şi apoi în Gulag - 18 în total - o fac să constate pe propria fiinţă nivelul de dezumanizare la care se poate ajunge. Dar şi faptul că, în miezul sălbăticiei pervers programate, dragostea ei pentru literatură, pentru cultură o ajută să-şi "salveze sufletul", să nu cedeze tentativelor de a fi transformată într-un "om nou", fără personalitate, memorie şi sentimente, dresat să creadă şi să execute tot ce i se ordonă ierarhic. Ea consemnează atent etapele şi amănuntele existenţei proprii în "marele malaxor" în care a fost vârâtă şi în care toate rolurile, inclusiv cel de victimă şi de călău, sunt reversibile. Cartea Evgheniei Ghinzburg e mai mult decât o relatare despre supravieţuire într-un regim al cărui dispreţ pentru individ depăşeşte orice închipuire, este şi un manual de neabdicare de la propria umanitate, în ciuda torturilor fizice şi psihice prin care dictatura comunistă voia să transforme oamenii într-o masă nediferenţiată şi obedientă. Ecoul perpetuat al "Destinului în bătaia vântului" (cartea a fost şi ecranizată în 2009), ca şi al operelor lui Soljeniţîn, a ajutat, deşi nu îndeajuns, la trezirea unor naivi amăgiţi de "generozitatea" doctrinei comuniste. Din păcate, o nouă generaţie le ignoră, preferând să creadă încă în posibilitatea de concretizare a utopiei care a strivit milioane de vieţi. Acestora ar trebui să li se dea o bibliografie obligatorie.
Selecţia "Formula AS"
* Evghenia Ghinzburg, "Destin în bătaia vântului. Jurnal", traducere de Antoaneta Olteanu, prefaţă de Armand Goşu, Ed. Corint (tel. 021/319.47.97), 512 p.
Intelectualii occidentali, preponderent de stânga, au primit cu rezervă dezvăluirile despre crimele totalitarismului comunist, ajunse pe căi ilegale la ei începând din a doua parte a anilor '60. Le era greu să accepte că ceea ce ei vedeau ca o lume a dreptăţii şi egalităţii sociale era de fapt o uriaşă "maşină de tocat carne umană". Viziunea idealistă (sau cointeresată) a "raiului comunist" a început să se fisureze abia după mai multe cărţi scrise de victimele persecuţiilor, cărţi în care povesteau ceea ce suferiseră, alături de nenumăraţi alţii, în timpul stalinismului. Evghenia Ghinzburg a fost, împreună cu Aleksandr Soljeniţîn şi Varlam Şalamov, deschizătoare de drum pentru şuvoiul de mărturii şi documente din URSS şi din ţările lagărului ei, ce alcătuiesc azi o mare bibliotecă de literatură carcerală. Pentru orice om lucid, care gândeşte cu mintea lui, lecturile acestea nu mai lasă dubii cu privire la ceea ce a însemnat la nivel individual încercarea de a transpune în realitate utopia comunistă: o monstruozitate. Manuscrisul Evgheniei Ghinzburg, intitulat în versiunea originală "Drumul abrupt. Timpul cultului personalităţii. O cronică", a fost scos din URSS, unde circula în samizdat, şi publicat în 1967 la editura italiană Mondadori, înaintea scrierilor lui Soljeniţîn. Difuzată în serial la BBC şi tradusă în toate limbile de circulaţie, "Cronica" a avut un impact universal, explicabil şi prin lipsa de patimă, prin calmul cu care scriitoarea consemnează în detaliu ceea ce a îndurat în închisori şi lagăre de muncă de la sfârşitul anilor '30 şi până în 1955. Tânăra comunistă idealistă, profesoară de istorie la Universitatea din Kazan, e arestată în 1937, în timpul valului de condamnări denumit apoi Marea Teroare, în care au pierit sute de mii de oameni, în frunte cu vechii lideri leninişti. Stalin îşi elimina astfel potenţialii rivali, pretextul fiind asasinarea, ordonată de el, a lui Kirov. Profesoara de 34 de ani, măritată cu un nomenclaturist local, nu observase până atunci că valul de teroare ce a înghiţit-o fusese precedat de altele, care făcuseră posibilă instalarea fermă a "noii orânduiri". Lovită pe neaşteptate, împreună cu alţi nenumăraţi inocenţi, rana ei a fost cu atât mai dureroasă, cu cât ea chiar crezuse în valorile tutelare ale comunismului, aşa cum le vehicula propaganda. Condamnată la 10 ani de închisoare pentru activitate contrarevoluţionară pe baza unor dovezi falsificate, afla cu uimire că sistemul încuraja cele mai joase şi mârşave trăsături umane, că demagogia despre dreptate şi viitor luminos se sprijină pe cruzime, trădare, supunere necondiţionată, egoism feroce. Anii petrecuţi în puşcării şi apoi în Gulag - 18 în total - o fac să constate pe propria fiinţă nivelul de dezumanizare la care se poate ajunge. Dar şi faptul că, în miezul sălbăticiei pervers programate, dragostea ei pentru literatură, pentru cultură o ajută să-şi "salveze sufletul", să nu cedeze tentativelor de a fi transformată într-un "om nou", fără personalitate, memorie şi sentimente, dresat să creadă şi să execute tot ce i se ordonă ierarhic. Ea consemnează atent etapele şi amănuntele existenţei proprii în "marele malaxor" în care a fost vârâtă şi în care toate rolurile, inclusiv cel de victimă şi de călău, sunt reversibile. Cartea Evgheniei Ghinzburg e mai mult decât o relatare despre supravieţuire într-un regim al cărui dispreţ pentru individ depăşeşte orice închipuire, este şi un manual de neabdicare de la propria umanitate, în ciuda torturilor fizice şi psihice prin care dictatura comunistă voia să transforme oamenii într-o masă nediferenţiată şi obedientă. Ecoul perpetuat al "Destinului în bătaia vântului" (cartea a fost şi ecranizată în 2009), ca şi al operelor lui Soljeniţîn, a ajutat, deşi nu îndeajuns, la trezirea unor naivi amăgiţi de "generozitatea" doctrinei comuniste. Din păcate, o nouă generaţie le ignoră, preferând să creadă încă în posibilitatea de concretizare a utopiei care a strivit milioane de vieţi. Acestora ar trebui să li se dea o bibliografie obligatorie.
Intelectualii occidentali, preponderent de stânga, au primit cu rezervă dezvăluirile despre crimele totalitarismului comunist, ajunse pe căi ilegale la ei începând din a doua parte a anilor '60. Le era greu să accepte că ceea ce ei vedeau ca o lume a dreptăţii şi egalităţii sociale era de fapt o uriaşă "maşină de tocat carne umană". Viziunea idealistă (sau cointeresată) a "raiului comunist" a început să se fisureze abia după mai multe cărţi scrise de victimele persecuţiilor, cărţi în care povesteau ceea ce suferiseră, alături de nenumăraţi alţii, în timpul stalinismului. Evghenia Ghinzburg a fost, împreună cu Aleksandr Soljeniţîn şi Varlam Şalamov, deschizătoare de drum pentru şuvoiul de mărturii şi documente din URSS şi din ţările lagărului ei, ce alcătuiesc azi o mare bibliotecă de literatură carcerală. Pentru orice om lucid, care gândeşte cu mintea lui, lecturile acestea nu mai lasă dubii cu privire la ceea ce a însemnat la nivel individual încercarea de a transpune în realitate utopia comunistă: o monstruozitate. Manuscrisul Evgheniei Ghinzburg, intitulat în versiunea originală "Drumul abrupt. Timpul cultului personalităţii. O cronică", a fost scos din URSS, unde circula în samizdat, şi publicat în 1967 la editura italiană Mondadori, înaintea scrierilor lui Soljeniţîn. Difuzată în serial la BBC şi tradusă în toate limbile de circulaţie, "Cronica" a avut un impact universal, explicabil şi prin lipsa de patimă, prin calmul cu care scriitoarea consemnează în detaliu ceea ce a îndurat în închisori şi lagăre de muncă de la sfârşitul anilor '30 şi până în 1955. Tânăra comunistă idealistă, profesoară de istorie la Universitatea din Kazan, e arestată în 1937, în timpul valului de condamnări denumit apoi Marea Teroare, în care au pierit sute de mii de oameni, în frunte cu vechii lideri leninişti. Stalin îşi elimina astfel potenţialii rivali, pretextul fiind asasinarea, ordonată de el, a lui Kirov. Profesoara de 34 de ani, măritată cu un nomenclaturist local, nu observase până atunci că valul de teroare ce a înghiţit-o fusese precedat de altele, care făcuseră posibilă instalarea fermă a "noii orânduiri". Lovită pe neaşteptate, împreună cu alţi nenumăraţi inocenţi, rana ei a fost cu atât mai dureroasă, cu cât ea chiar crezuse în valorile tutelare ale comunismului, aşa cum le vehicula propaganda. Condamnată la 10 ani de închisoare pentru activitate contrarevoluţionară pe baza unor dovezi falsificate, afla cu uimire că sistemul încuraja cele mai joase şi mârşave trăsături umane, că demagogia despre dreptate şi viitor luminos se sprijină pe cruzime, trădare, supunere necondiţionată, egoism feroce. Anii petrecuţi în puşcării şi apoi în Gulag - 18 în total - o fac să constate pe propria fiinţă nivelul de dezumanizare la care se poate ajunge. Dar şi faptul că, în miezul sălbăticiei pervers programate, dragostea ei pentru literatură, pentru cultură o ajută să-şi "salveze sufletul", să nu cedeze tentativelor de a fi transformată într-un "om nou", fără personalitate, memorie şi sentimente, dresat să creadă şi să execute tot ce i se ordonă ierarhic. Ea consemnează atent etapele şi amănuntele existenţei proprii în "marele malaxor" în care a fost vârâtă şi în care toate rolurile, inclusiv cel de victimă şi de călău, sunt reversibile. Cartea Evgheniei Ghinzburg e mai mult decât o relatare despre supravieţuire într-un regim al cărui dispreţ pentru individ depăşeşte orice închipuire, este şi un manual de neabdicare de la propria umanitate, în ciuda torturilor fizice şi psihice prin care dictatura comunistă voia să transforme oamenii într-o masă nediferenţiată şi obedientă. Ecoul perpetuat al "Destinului în bătaia vântului" (cartea a fost şi ecranizată în 2009), ca şi al operelor lui Soljeniţîn, a ajutat, deşi nu îndeajuns, la trezirea unor naivi amăgiţi de "generozitatea" doctrinei comuniste. Din păcate, o nouă generaţie le ignoră, preferând să creadă încă în posibilitatea de concretizare a utopiei care a strivit milioane de vieţi. Acestora ar trebui să li se dea o bibliografie obligatorie.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
