Există o vastă literatură concentraţionară şi carcerală. De-a lungul timpului foarte mulţi scriitori şi-au încercat talentul cu situaţiile-limită în care ajunge prizonierul, omul încarcerat pentru deosebire, dispută sau împotrivire faţă de "ceilalţi", adică societatea din care face parte. Individul e izolat pentru a fi "învăţat" să se conformeze. Secolul XX a exacerbat monstruos presiunea de aliniere a omului la "ceilalţi", la Stat, care îi reprezenta pasămite pe tori indivizii şi nu admitea ieşiri din rând. Grupuri mari etnice, întregi clase sociale au suferit represiunea şi exterminarea tocmai fiindcă se deosebeau. Iar acest proces pe scară mare nu putea să nu nască o literatură a experienţelor trăite în lagăre şi închisori naziste şi comuniste, cu victime şi călăi, cu tragedii şi fărâme de bunătate. Puţini scriitori au mers însă, ca Varlam Şalamov în "Povestirile din Kolîma", până la transcrierea albă a situaţiilor şi relaţiilor condamnatului - vinovat sau nu - cu mecanismul menit să îl zdrobească. Şalamov a stat 34 de ani în Gulag, sistemul de închisori şi lagăre conceput de regimul sovietic pentru pedepsirea şi eliminarea tuturor celor pe care statul, ca instituţie de control total al ansamblului social, îi socotea indezirabili. Ca şi în lagărele naziste, milioanele de oameni din Gulag au fost supuse celei mai crunte dezumanizări, pentru a-şi pierde identitatea înainte de a-şi pierde viaţa, pentru a fi decăzuţi la rangul de animal, în lupta pentru supravieţuire cu orice preţ. Pentru călăi, deţinutul - din orice mediu ar proveni, orice pregătire şi cultură ar avea - e doar o unealtă ce trebuie exploatată la maximum în pustiul siberian al Kolîmei, atât de ostil vieţii. Şalamov spunea că nu a scris nici amintiri, nici povestiri, nici "literatură", ci doar o proză încărcată de suferinţă ca un document. Fără digresiuni filosofice, artificii artistice sau căutări abisale, textele lui surprind cu atât mai impresionant decăderea programată a omului, a prizonierului dar şi a torţionarului (existenţele lor sunt inseparabile) la stadiul animalic. Faptele relatate sunt îngrozitoare prin banalitatea lor ("banalitatea răului"!), fiindcă celor ce le comit li s-a indus o psihologie deformată. Pe Şalamov, după cum însuşi spunea, l-a interesat "problema întâlnirii dintre om şi realitate, lupta lui cu maşinăria statului, lupta pentru sine, înlăuntrul, nu în afara sa. Iluzoriul şi greutatea speranţei". Veţi întâlni în aceste volume de o autenticitate copleşitoare experienţele cotidiene asemănătoare ale unor oameni condamnaţi pentru abateri de la ideologia oficială, experienţe care se reduc în fond la supravieţuire cu orice mijloace. Povestirile - pe care le putem citi graţie celor trei traducătoare cărora avem de ce să le fim recunoscători: Magda Achim, Maria Brezuleanu şi Alexandra Fenoghen - au fost grupate de autor pe cicluri tematice care descriu lumea lagărelor, personajele şi comportamentele lor, ierarhiile impuse de maşinăria statală şi deciziile aberante luate de acestea. Gulagul apare de fapt ca o oglindă a modelului de societate vizat de statul comunist, caracterizat prin control absolut al individului, dizolvarea personalităţii în magma socială amorfă denumită "masele populare", limbaj de lemn generalizat, suspiciune şi frică. Şalamov se întreba în 1965, în plin comunism sovietic: "oare exterminarea omului cu ajutorul statului nu e problema centrală a vremii noastre, a moralei noastre, care a pătruns în psihologia fiecărei familii?".
Pentru cei care ne-am dus o mare parte din viaţă în comunism, povestirile din Kolîma sunt o mărturie şi despre ceea ce s-a întâmplat cu părinţii noştri şi cu noi, o relatare despre ceea ce a fost şi ar fi continuat să fie dacă revoluţiile din 1989 n-ar fi schimbat cursul istoriei. Pentru tineri dar şi pentru nostalgicii inocenţi ai "idealului comunist", cărţile lui Varlam Şalamov se opun convingător memoriei selective. Deja în multe locuri şi în multe opinii rolul călăilor e diminuat, rolul victimelor e văzut ca "accident de parcurs", iar faptele reale - ignorate. Fără mărturii precum cele ale lui Şalamov, trecutul riscă să fie edulcorat.