Cei doi jurnalişti francezi sunt de mulţi ani corespondenţi din Turcia, prima pentru "Le Figaro", al doilea pentru "Le Monde", ziare cu orientări diferite. La împlinirea unui secol de la genocidul armenilor din Imperiul Otoman, ei şi-au propus să investigheze împreună, din perspectiva actuală, raporturile dintre comunităţile turcă şi armeană, atitudinea lor faţă de cumplitele evenimente din 1915. Masacrarea armenilor, motivată în timpul Primului Război de un presupus sprijin al acestora pentru armatele ruseşti aflate în ofensivă în Anatolia orientală, a fost primul etnocid din istoria modernă şi o prevestire a Holocaustului nazist. La 24 aprilie 1915, guvernul "Junilor turci" care împinsese Imperiul Otoman în război alături de Germania şi Austro-Ungaria a decis strămutarea întregii comunităţi armene din zonele de conflict în deşertul sirian, pentru a-i întrerupe orice posibilă deschidere spre puterile creştine (Rusia, Franţa, Anglia) angrenate în război. "Argumentul" - care seamănă cu motivaţia nazistă a unei conspiraţii evreieşti mondiale ce trebuia lichidată prin exterminarea tuturor evreilor - a dus la uciderea a 1.500.000 de armeni şi la migraţia sau convertirea la islamism a altor sute şi sute de mii. "Junii turci" au iniţiat astfel un amplu proces de "purificare etnică". Atacuri împotriva creştinilor (care reprezentau 30% din populaţia Imperiului) mai fuseseră şi până atunci, dar sultanii otomani nu împinseseră lucrurile atât de departe fiindcă prin impozitarea diferenţiată a creştinilor - pătura cea mai întreprinzătoare în comerţ şi industrie - îşi asigurau principala sursă de venituri. Etnocidul armean a fost însoţit de jaful proprietăţilor comunităţii şi de confiscarea averilor membrilor ei în folosul funcţionărimii otomane. Înfrângerea şi dispariţia Imperiului, înfiinţarea Republicii Turcia sub conducerea lui Mustafa Kemal, supranumit Atatürk, nu a schimbat situaţia, kemalismul prelungind politica genocidară prin naţionalizarea tuturor proprietăţilor armeneşti în scopul fortificării firavei burghezii turceşti a epocii.
"Turcizarea" şi-a avut aşadar originea într-o crimă colectivă care i-a solidarizat pe beneficiarii ei în negarea evidentei vinovăţii. Mai mult, ideologia naţionalistă kemalistă a prezentat victimele genocidului armean ca pe nişte agresori şi trădători. Cei doi jurnalişti francezi, profesionişti de marcă, reconstituie la faţa locului, printr-o serie de reportaje şi mărturii, cum s-au petrecut faptele, care e situaţia fostelor proprietăţi armeneşti şi cum au evoluat armenii convertiţi sub ameninţarea morţii. Republica laică a lui Atatürk nu a abrogat islamizarea forţată, idealul ei fiind o naţiune turcă omogenă, în care religia să joace totuşi rolul de liant. Marchand şi Perrier au cercetat substraturile memoriei colective turceşti şi armeneşti, descoperind că, şi după un secol de la genocid, armenii sunt segregaţi şi suspectaţi, iar turcii refuză să-şi asume uciderea în masă înfăptuită de strămoşii lor otomani. E drept că nu toţi: există străluciţi intelectuali turci (între ei şi laureatul Nobel pentru literatură Orhan Pamuk) care se pronunţă public pentru recunoaşterea vinei şi restabilirea adevărului istoric. Dar guvernele turceşti actuale şi partidele naţionaliste nu vor, atât din motive materiale (despăgubirile ar fi uriaşe), cât şi din motive ideologice. Ele vor să impună ideea că naţiunea turcă e omogenă, fără minorităţi etnice, deşi realitatea e alta (kurzii din Turcia - cam 20% din populaţie - sunt, ca şi în cazul armenilor de odinioară, victime ale unei conjuncturi istorice care face ca Occidentul să susţină actuala ordine a statului). Totuşi, arată ziariştii francezi, adevărul despre masacrul colectiv al armenilor din 1915 nu mai poate fi ocultat iar trecerea de la kemalism la neo-otomanismul actualei guvernări a lui Erdogan îi face pe mulţi dintre armenii turcizaţi să-şi asume originea şi să ceară o recunoaştere a diferenţierii lor în interiorul societăţii. Turcia, care aspiră la admiterea în UE, va trebui să admită până la urmă că genocidul armenilor e un fapt istoric dovedit şi, prin dreptul la propria identitate acordat minorităţilor, să blocheze posibilitatea repetării unor asemenea orori.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
