Selecţia "FORMULA AS"

* Anamaria Smigelschi, "Mai de ieri, mai de de­par­te... Amintiri de călătorie", Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 228 p.

[/img]Vă recomand acest volum ca lectură de vacanţă, deşi nu e ceea ce se cheamă o "carte de plajă", adică acel gen de literatură comercială de unică folosinţă. Fragmentele narative din care e alcătuit, având ca subiect călătorii prin ţară şi străinătate, de la mijlocul secolului trecut şi până în zilele noastre, sunt în ase­menea măsură impregnate de farmecul autoarei încât, odată intrat în lumea amintirilor ei, o urmezi se­dus până la ultima pagină şi îţi pare rău că se termină. Ce secret are Anamaria Smigelschi, graficiană talentată, provenită dintr-o familie de artişti plas­tici? Ştie să se bucure de frumuseţile na­turii şi de cele create de om, să facă haz, une­ori de necaz, de prostie, impostură şi ghi­nioane, să te facă părtaş la petrecere. Ştie să pună suflet în frază, animându-te pe lungimea ei de undă. Ca şi cartea precedentă, "Gustul, mirosul şi amintirea", şi cea de azi e o textură de instantanee anecdotice, impresii, momente jubilatorii sau de criză, păstrate în memorie din drumurile pe care a dus-o viaţa, mai aproape sau mai departe de căminul bucureştean. Toate alcătuiesc o cartografie intimă, colorată emo­ţional şi care, livrându-ţi drept combustibil energia bio a autoarei, te poate transporta în timp şi spaţiu. În lu­mea noastră destabilizată de galopantul progres teh­no­logic, de călătorii şi relaţii virtuale, Anamaria Smi­gelschi e pasionată de civilizaţiile vechi, ale căror ves­ti­gii le-a văzut la faţa locului, de experienţa directă, ca­re i-a îmbogăţit mintea: "din fiecare expediţie am ră­­mas cu ceva unic, numai al meu, o întâmplare, o în­tâlnire, o străfulgerare, ceva ce numai mie mi se poate întâmpla, peste tot ce se vede în mod obişnuit: muzee, privelişti, monumente, restaurante...". Povestea dru­mu­rilor ei începe într-un "ieri" din anii '50-'60, când învăţăceii de la Liceul şi apoi Institutul de Artă plecau verile, în practică, să studieze natura şi "realităţile sociale ale patriei" proletcultiste. Tinereţea şi pofta de viaţă a artiştilor în devenire debordau restricţiile im­puse de politruci şi transformau în distracţii memo­rabile timpul din taberele mizere. Pe fundalul acelor ani de sărăcie, teroare ideologică şi uniformizare for­ţa­tă, memorialista îşi face mai multe selfies, în care apare fata nostimă şi originală, ce atrăgea privirile pe stradă. Cum în comerţ nu se găseau decât haine urâte de serie mare, îndemânatica Anamaria îşi făcea sin­gură veşminte şi accesorii unicat, într-un stil propriu, ce ieşea din înregimentarea cenuşie. Ba chiar, de la un moment dat, adoptă ostentativ genul "cuconiţă, cu ciorapi şi mănuşi de vară, pălărie de pai şi pantofi cu toc înalt". Aşa gătită s-a dus şi la Moscova, în 1965, prin U.A.P., "într-un schimb de experienţă pe bază de reciprocitate". Povestirea acestei că­lă­­torii e plină de umor absurd şi con­ser­vă per­fect atmosfera epocii. De la va­can­­ţele boeme la 2 Mai, pe atunci încă o oa­ză de libertate rurală, la excursiile pline de privaţiuni în străinătate, cu pro­pria maşină, şi de la "turistul contra­ban­dist din economia socialistă" (care, nea­vând voie să deţină valută, ştia ce se ca­ută în fiecare ţară şi vindea din port­ba­gaj pentru a-şi face rost de bani) la dificultăţile ar­tiş­tilor de a expune în Occident, perpetuate până azi, to­tul e povestit cu vervă. Anamaria Smigelschi folo­seş­te ingrediente etnografice, istorice, culturale, culi­nare, turistice, în doze potrivite, astfel încât să dea gustul local şi de epocă, fără să plictisească. Fie că e vorba de Italia, Egipt, China, Nepal sau Mexic, între altele, excursiile din amintiri ale artis­tei au gustul bun al autenticităţii.