[/img]Vă recomand acest volum ca lectură de vacanţă, deşi nu e ceea ce se cheamă o "carte de plajă", adică acel gen de literatură comercială de unică folosinţă. Fragmentele narative din care e alcătuit, având ca subiect călătorii prin ţară şi străinătate, de la mijlocul secolului trecut şi până în zilele noastre, sunt în asemenea măsură impregnate de farmecul autoarei încât, odată intrat în lumea amintirilor ei, o urmezi sedus până la ultima pagină şi îţi pare rău că se termină. Ce secret are Anamaria Smigelschi, graficiană talentată, provenită dintr-o familie de artişti plastici? Ştie să se bucure de frumuseţile naturii şi de cele create de om, să facă haz, uneori de necaz, de prostie, impostură şi ghinioane, să te facă părtaş la petrecere. Ştie să pună suflet în frază, animându-te pe lungimea ei de undă. Ca şi cartea precedentă, "Gustul, mirosul şi amintirea", şi cea de azi e o textură de instantanee anecdotice, impresii, momente jubilatorii sau de criză, păstrate în memorie din drumurile pe care a dus-o viaţa, mai aproape sau mai departe de căminul bucureştean. Toate alcătuiesc o cartografie intimă, colorată emoţional şi care, livrându-ţi drept combustibil energia bio a autoarei, te poate transporta în timp şi spaţiu. În lumea noastră destabilizată de galopantul progres tehnologic, de călătorii şi relaţii virtuale, Anamaria Smigelschi e pasionată de civilizaţiile vechi, ale căror vestigii le-a văzut la faţa locului, de experienţa directă, care i-a îmbogăţit mintea: "din fiecare expediţie am rămas cu ceva unic, numai al meu, o întâmplare, o întâlnire, o străfulgerare, ceva ce numai mie mi se poate întâmpla, peste tot ce se vede în mod obişnuit: muzee, privelişti, monumente, restaurante...". Povestea drumurilor ei începe într-un "ieri" din anii '50-'60, când învăţăceii de la Liceul şi apoi Institutul de Artă plecau verile, în practică, să studieze natura şi "realităţile sociale ale patriei" proletcultiste. Tinereţea şi pofta de viaţă a artiştilor în devenire debordau restricţiile impuse de politruci şi transformau în distracţii memorabile timpul din taberele mizere. Pe fundalul acelor ani de sărăcie, teroare ideologică şi uniformizare forţată, memorialista îşi face mai multe selfies, în care apare fata nostimă şi originală, ce atrăgea privirile pe stradă. Cum în comerţ nu se găseau decât haine urâte de serie mare, îndemânatica Anamaria îşi făcea singură veşminte şi accesorii unicat, într-un stil propriu, ce ieşea din înregimentarea cenuşie. Ba chiar, de la un moment dat, adoptă ostentativ genul "cuconiţă, cu ciorapi şi mănuşi de vară, pălărie de pai şi pantofi cu toc înalt". Aşa gătită s-a dus şi la Moscova, în 1965, prin U.A.P., "într-un schimb de experienţă pe bază de reciprocitate". Povestirea acestei călătorii e plină de umor absurd şi conservă perfect atmosfera epocii. De la vacanţele boeme la 2 Mai, pe atunci încă o oază de libertate rurală, la excursiile pline de privaţiuni în străinătate, cu propria maşină, şi de la "turistul contrabandist din economia socialistă" (care, neavând voie să deţină valută, ştia ce se caută în fiecare ţară şi vindea din portbagaj pentru a-şi face rost de bani) la dificultăţile artiştilor de a expune în Occident, perpetuate până azi, totul e povestit cu vervă. Anamaria Smigelschi foloseşte ingrediente etnografice, istorice, culturale, culinare, turistice, în doze potrivite, astfel încât să dea gustul local şi de epocă, fără să plictisească. Fie că e vorba de Italia, Egipt, China, Nepal sau Mexic, între altele, excursiile din amintiri ale artistei au gustul bun al autenticităţii.
Selecţia "FORMULA AS"
[img src=1439984368_carte1_1439984411.jpg]
* Anamaria Smigelschi, "Mai de ieri, mai de departe... Amintiri de călătorie", Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 228 p.
[/img]Vă recomand acest volum ca lectură de vacanţă, deşi nu e ceea ce se cheamă o "carte de plajă", adică acel gen de literatură comercială de unică folosinţă. Fragmentele narative din care e alcătuit, având ca subiect călătorii prin ţară şi străinătate, de la mijlocul secolului trecut şi până în zilele noastre, sunt în asemenea măsură impregnate de farmecul autoarei încât, odată intrat în lumea amintirilor ei, o urmezi sedus până la ultima pagină şi îţi pare rău că se termină. Ce secret are Anamaria Smigelschi, graficiană talentată, provenită dintr-o familie de artişti plastici? Ştie să se bucure de frumuseţile naturii şi de cele create de om, să facă haz, uneori de necaz, de prostie, impostură şi ghinioane, să te facă părtaş la petrecere. Ştie să pună suflet în frază, animându-te pe lungimea ei de undă. Ca şi cartea precedentă, "Gustul, mirosul şi amintirea", şi cea de azi e o textură de instantanee anecdotice, impresii, momente jubilatorii sau de criză, păstrate în memorie din drumurile pe care a dus-o viaţa, mai aproape sau mai departe de căminul bucureştean. Toate alcătuiesc o cartografie intimă, colorată emoţional şi care, livrându-ţi drept combustibil energia bio a autoarei, te poate transporta în timp şi spaţiu. În lumea noastră destabilizată de galopantul progres tehnologic, de călătorii şi relaţii virtuale, Anamaria Smigelschi e pasionată de civilizaţiile vechi, ale căror vestigii le-a văzut la faţa locului, de experienţa directă, care i-a îmbogăţit mintea: "din fiecare expediţie am rămas cu ceva unic, numai al meu, o întâmplare, o întâlnire, o străfulgerare, ceva ce numai mie mi se poate întâmpla, peste tot ce se vede în mod obişnuit: muzee, privelişti, monumente, restaurante...". Povestea drumurilor ei începe într-un "ieri" din anii '50-'60, când învăţăceii de la Liceul şi apoi Institutul de Artă plecau verile, în practică, să studieze natura şi "realităţile sociale ale patriei" proletcultiste. Tinereţea şi pofta de viaţă a artiştilor în devenire debordau restricţiile impuse de politruci şi transformau în distracţii memorabile timpul din taberele mizere. Pe fundalul acelor ani de sărăcie, teroare ideologică şi uniformizare forţată, memorialista îşi face mai multe selfies, în care apare fata nostimă şi originală, ce atrăgea privirile pe stradă. Cum în comerţ nu se găseau decât haine urâte de serie mare, îndemânatica Anamaria îşi făcea singură veşminte şi accesorii unicat, într-un stil propriu, ce ieşea din înregimentarea cenuşie. Ba chiar, de la un moment dat, adoptă ostentativ genul "cuconiţă, cu ciorapi şi mănuşi de vară, pălărie de pai şi pantofi cu toc înalt". Aşa gătită s-a dus şi la Moscova, în 1965, prin U.A.P., "într-un schimb de experienţă pe bază de reciprocitate". Povestirea acestei călătorii e plină de umor absurd şi conservă perfect atmosfera epocii. De la vacanţele boeme la 2 Mai, pe atunci încă o oază de libertate rurală, la excursiile pline de privaţiuni în străinătate, cu propria maşină, şi de la "turistul contrabandist din economia socialistă" (care, neavând voie să deţină valută, ştia ce se caută în fiecare ţară şi vindea din portbagaj pentru a-şi face rost de bani) la dificultăţile artiştilor de a expune în Occident, perpetuate până azi, totul e povestit cu vervă. Anamaria Smigelschi foloseşte ingrediente etnografice, istorice, culturale, culinare, turistice, în doze potrivite, astfel încât să dea gustul local şi de epocă, fără să plictisească. Fie că e vorba de Italia, Egipt, China, Nepal sau Mexic, între altele, excursiile din amintiri ale artistei au gustul bun al autenticităţii.
[/img]Vă recomand acest volum ca lectură de vacanţă, deşi nu e ceea ce se cheamă o "carte de plajă", adică acel gen de literatură comercială de unică folosinţă. Fragmentele narative din care e alcătuit, având ca subiect călătorii prin ţară şi străinătate, de la mijlocul secolului trecut şi până în zilele noastre, sunt în asemenea măsură impregnate de farmecul autoarei încât, odată intrat în lumea amintirilor ei, o urmezi sedus până la ultima pagină şi îţi pare rău că se termină. Ce secret are Anamaria Smigelschi, graficiană talentată, provenită dintr-o familie de artişti plastici? Ştie să se bucure de frumuseţile naturii şi de cele create de om, să facă haz, uneori de necaz, de prostie, impostură şi ghinioane, să te facă părtaş la petrecere. Ştie să pună suflet în frază, animându-te pe lungimea ei de undă. Ca şi cartea precedentă, "Gustul, mirosul şi amintirea", şi cea de azi e o textură de instantanee anecdotice, impresii, momente jubilatorii sau de criză, păstrate în memorie din drumurile pe care a dus-o viaţa, mai aproape sau mai departe de căminul bucureştean. Toate alcătuiesc o cartografie intimă, colorată emoţional şi care, livrându-ţi drept combustibil energia bio a autoarei, te poate transporta în timp şi spaţiu. În lumea noastră destabilizată de galopantul progres tehnologic, de călătorii şi relaţii virtuale, Anamaria Smigelschi e pasionată de civilizaţiile vechi, ale căror vestigii le-a văzut la faţa locului, de experienţa directă, care i-a îmbogăţit mintea: "din fiecare expediţie am rămas cu ceva unic, numai al meu, o întâmplare, o întâlnire, o străfulgerare, ceva ce numai mie mi se poate întâmpla, peste tot ce se vede în mod obişnuit: muzee, privelişti, monumente, restaurante...". Povestea drumurilor ei începe într-un "ieri" din anii '50-'60, când învăţăceii de la Liceul şi apoi Institutul de Artă plecau verile, în practică, să studieze natura şi "realităţile sociale ale patriei" proletcultiste. Tinereţea şi pofta de viaţă a artiştilor în devenire debordau restricţiile impuse de politruci şi transformau în distracţii memorabile timpul din taberele mizere. Pe fundalul acelor ani de sărăcie, teroare ideologică şi uniformizare forţată, memorialista îşi face mai multe selfies, în care apare fata nostimă şi originală, ce atrăgea privirile pe stradă. Cum în comerţ nu se găseau decât haine urâte de serie mare, îndemânatica Anamaria îşi făcea singură veşminte şi accesorii unicat, într-un stil propriu, ce ieşea din înregimentarea cenuşie. Ba chiar, de la un moment dat, adoptă ostentativ genul "cuconiţă, cu ciorapi şi mănuşi de vară, pălărie de pai şi pantofi cu toc înalt". Aşa gătită s-a dus şi la Moscova, în 1965, prin U.A.P., "într-un schimb de experienţă pe bază de reciprocitate". Povestirea acestei călătorii e plină de umor absurd şi conservă perfect atmosfera epocii. De la vacanţele boeme la 2 Mai, pe atunci încă o oază de libertate rurală, la excursiile pline de privaţiuni în străinătate, cu propria maşină, şi de la "turistul contrabandist din economia socialistă" (care, neavând voie să deţină valută, ştia ce se caută în fiecare ţară şi vindea din portbagaj pentru a-şi face rost de bani) la dificultăţile artiştilor de a expune în Occident, perpetuate până azi, totul e povestit cu vervă. Anamaria Smigelschi foloseşte ingrediente etnografice, istorice, culturale, culinare, turistice, în doze potrivite, astfel încât să dea gustul local şi de epocă, fără să plictisească. Fie că e vorba de Italia, Egipt, China, Nepal sau Mexic, între altele, excursiile din amintiri ale artistei au gustul bun al autenticităţii.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "FORMULA AS"
- Selecţia "FORMULA AS"
- MIYA KOSEI - "Cum mă întorc în Japonia, îmi pun muzică românească şi mi se face dor de Maramureş"