Ioana Creţoiu e arhitect, o profesie în care talentul şi imaginaţia trebuie să se sprijine pe cunoştinţe tehnice solide, astfel încât realizarea proiectelor să reziste timpului şi calamităţilor. După ieşirea la pensie, bănuiesc - fapt recomandat de neurologi şi psihologi pentru menţinerea sănătăţii mentale - şi-a găsit o preocupare pe gustul ei, scrisul. Dar nu a făcut-o ca un diletant ci, după cum am văzut în succinta prezentare de pe clapeta cărţii, s-a şcolit în literatură, în latura ei tehnică, dacă pot spune aşa, urmând cursuri de "scriere creativă". În general, scriitorii amatori literaturizează stângaci, vâră sub pielea bătrână a limbajului injecţii poetizante, îşi arată ostentativ "naturelul simţitor" în clişee de compunere şcolară sau se pierd în amănunte care nu au relevanţă decât pentru ei înşişi. Cursurile de creative writing nu pot face din oricine un prozator, ele furnizează reţete, tehnici şi tactici narative. Depinde însă mult şi de profesorul care le-a descoperit singur, scriind şi citind vreme îndelungată şi care îşi predă propria experienţă, cu riscul de a produce doar imitatori. Nu e cazul Ioanei Creţoiu ("elevă" a lui Cristian Teodorescu), înzestrată cu talent nativ de povestitor şi care a învăţat probabil de la profesorul ei să scrie despre ce ştie mai bine, despre lumea românească din anii '50 şi până azi, cunoscută nemijlocit. O lume contemplată în biais, cum se spune în croitorie, oblic faţă de direcţia firelor ţesăturii, cu incizii în diferite medii sociale: rural, urban, intelectual, artistic, funcţionăresc etc. Pentru cititorii tineri, ceea ce am trăit noi în secolul trecut poate părea dintr-un timp îndepărtat, străin lor, care nu-i interesează. Ioana Creţoiu are însă în prozele sale scurte şi instinct artistic, şi putere de seducţie, astfel încât cititorul vârstnic să recunoască acea realitate, iar cel tânăr să fie tentat să şi-o imagineze. Sideful amintirilor personale, depus în straturi, irizează frumos suprafaţa prozei cu o aparentă simplitate-sinceritate atrăgătoare. Captivează în primul rând adevărul de viaţă al povestirii, fie că e vorba de adaptarea la mediu a omului mediu, între bitum şi pădure, despre supunere şi neascultare în circumstanţele dictaturii comuniste, despre neurastenia politică românească de după 1989, despre înstrăinarea dintre părinţi şi copiii lor plecaţi în lume, azi "când lumea li-e deschisă", sau despre bronzajul mental din vacanţa la mare... Prozatoarea ştie cum şi cât să întindă pânza albă pe care proiectează scurtmetrajul şi să-ţi ofere ceva memorabil înainte de a stinge brusc proiectorul, astfel încât secvenţe sau doar cadre semnificative, filmate cu ochi atent la detaliu, să te urmărească şi după punctul final al povestirii. Pe lângă anecdote care au hazul lor realist (Agaricus Campestris sau Salată orientală), pe lângă recurentul peisaj montan recompus ca o nostalgie a libertăţii şi comuniunii cu natura, mi-au plăcut în mod special, ca reuşite literare, Sfârşitul verii, Dealul văduvelor şi O poveste cu statui. Volumul de debut al Ioanei Creţoiu are darul de a-şi contamina cititorul cu plăcerea de a scrie a autoarei. Variat ca subiecte, deci deloc plicticos, el vorbeşte, prin însumarea de fapte mărunte, despre spiritul şi mentalitatea unor timpuri, de ieri şi de azi, mai legate între ele decât s-ar zice.
Selecţia "Formula AS"
* Ioana Creţoiu, "Alegeri dificile", povestiri, Editura Polirom (tel. 0232/ 21.74.40), 210 p.
Ioana Creţoiu e arhitect, o profesie în care talentul şi imaginaţia trebuie să se sprijine pe cunoştinţe tehnice solide, astfel încât realizarea proiectelor să reziste timpului şi calamităţilor. După ieşirea la pensie, bănuiesc - fapt recomandat de neurologi şi psihologi pentru menţinerea sănătăţii mentale - şi-a găsit o preocupare pe gustul ei, scrisul. Dar nu a făcut-o ca un diletant ci, după cum am văzut în succinta prezentare de pe clapeta cărţii, s-a şcolit în literatură, în latura ei tehnică, dacă pot spune aşa, urmând cursuri de "scriere creativă". În general, scriitorii amatori literaturizează stângaci, vâră sub pielea bătrână a limbajului injecţii poetizante, îşi arată ostentativ "naturelul simţitor" în clişee de compunere şcolară sau se pierd în amănunte care nu au relevanţă decât pentru ei înşişi. Cursurile de creative writing nu pot face din oricine un prozator, ele furnizează reţete, tehnici şi tactici narative. Depinde însă mult şi de profesorul care le-a descoperit singur, scriind şi citind vreme îndelungată şi care îşi predă propria experienţă, cu riscul de a produce doar imitatori. Nu e cazul Ioanei Creţoiu ("elevă" a lui Cristian Teodorescu), înzestrată cu talent nativ de povestitor şi care a învăţat probabil de la profesorul ei să scrie despre ce ştie mai bine, despre lumea românească din anii '50 şi până azi, cunoscută nemijlocit. O lume contemplată în biais, cum se spune în croitorie, oblic faţă de direcţia firelor ţesăturii, cu incizii în diferite medii sociale: rural, urban, intelectual, artistic, funcţionăresc etc. Pentru cititorii tineri, ceea ce am trăit noi în secolul trecut poate părea dintr-un timp îndepărtat, străin lor, care nu-i interesează. Ioana Creţoiu are însă în prozele sale scurte şi instinct artistic, şi putere de seducţie, astfel încât cititorul vârstnic să recunoască acea realitate, iar cel tânăr să fie tentat să şi-o imagineze. Sideful amintirilor personale, depus în straturi, irizează frumos suprafaţa prozei cu o aparentă simplitate-sinceritate atrăgătoare. Captivează în primul rând adevărul de viaţă al povestirii, fie că e vorba de adaptarea la mediu a omului mediu, între bitum şi pădure, despre supunere şi neascultare în circumstanţele dictaturii comuniste, despre neurastenia politică românească de după 1989, despre înstrăinarea dintre părinţi şi copiii lor plecaţi în lume, azi "când lumea li-e deschisă", sau despre bronzajul mental din vacanţa la mare... Prozatoarea ştie cum şi cât să întindă pânza albă pe care proiectează scurtmetrajul şi să-ţi ofere ceva memorabil înainte de a stinge brusc proiectorul, astfel încât secvenţe sau doar cadre semnificative, filmate cu ochi atent la detaliu, să te urmărească şi după punctul final al povestirii. Pe lângă anecdote care au hazul lor realist (Agaricus Campestris sau Salată orientală), pe lângă recurentul peisaj montan recompus ca o nostalgie a libertăţii şi comuniunii cu natura, mi-au plăcut în mod special, ca reuşite literare, Sfârşitul verii, Dealul văduvelor şi O poveste cu statui. Volumul de debut al Ioanei Creţoiu are darul de a-şi contamina cititorul cu plăcerea de a scrie a autoarei. Variat ca subiecte, deci deloc plicticos, el vorbeşte, prin însumarea de fapte mărunte, despre spiritul şi mentalitatea unor timpuri, de ieri şi de azi, mai legate între ele decât s-ar zice.
Ioana Creţoiu e arhitect, o profesie în care talentul şi imaginaţia trebuie să se sprijine pe cunoştinţe tehnice solide, astfel încât realizarea proiectelor să reziste timpului şi calamităţilor. După ieşirea la pensie, bănuiesc - fapt recomandat de neurologi şi psihologi pentru menţinerea sănătăţii mentale - şi-a găsit o preocupare pe gustul ei, scrisul. Dar nu a făcut-o ca un diletant ci, după cum am văzut în succinta prezentare de pe clapeta cărţii, s-a şcolit în literatură, în latura ei tehnică, dacă pot spune aşa, urmând cursuri de "scriere creativă". În general, scriitorii amatori literaturizează stângaci, vâră sub pielea bătrână a limbajului injecţii poetizante, îşi arată ostentativ "naturelul simţitor" în clişee de compunere şcolară sau se pierd în amănunte care nu au relevanţă decât pentru ei înşişi. Cursurile de creative writing nu pot face din oricine un prozator, ele furnizează reţete, tehnici şi tactici narative. Depinde însă mult şi de profesorul care le-a descoperit singur, scriind şi citind vreme îndelungată şi care îşi predă propria experienţă, cu riscul de a produce doar imitatori. Nu e cazul Ioanei Creţoiu ("elevă" a lui Cristian Teodorescu), înzestrată cu talent nativ de povestitor şi care a învăţat probabil de la profesorul ei să scrie despre ce ştie mai bine, despre lumea românească din anii '50 şi până azi, cunoscută nemijlocit. O lume contemplată în biais, cum se spune în croitorie, oblic faţă de direcţia firelor ţesăturii, cu incizii în diferite medii sociale: rural, urban, intelectual, artistic, funcţionăresc etc. Pentru cititorii tineri, ceea ce am trăit noi în secolul trecut poate părea dintr-un timp îndepărtat, străin lor, care nu-i interesează. Ioana Creţoiu are însă în prozele sale scurte şi instinct artistic, şi putere de seducţie, astfel încât cititorul vârstnic să recunoască acea realitate, iar cel tânăr să fie tentat să şi-o imagineze. Sideful amintirilor personale, depus în straturi, irizează frumos suprafaţa prozei cu o aparentă simplitate-sinceritate atrăgătoare. Captivează în primul rând adevărul de viaţă al povestirii, fie că e vorba de adaptarea la mediu a omului mediu, între bitum şi pădure, despre supunere şi neascultare în circumstanţele dictaturii comuniste, despre neurastenia politică românească de după 1989, despre înstrăinarea dintre părinţi şi copiii lor plecaţi în lume, azi "când lumea li-e deschisă", sau despre bronzajul mental din vacanţa la mare... Prozatoarea ştie cum şi cât să întindă pânza albă pe care proiectează scurtmetrajul şi să-ţi ofere ceva memorabil înainte de a stinge brusc proiectorul, astfel încât secvenţe sau doar cadre semnificative, filmate cu ochi atent la detaliu, să te urmărească şi după punctul final al povestirii. Pe lângă anecdote care au hazul lor realist (Agaricus Campestris sau Salată orientală), pe lângă recurentul peisaj montan recompus ca o nostalgie a libertăţii şi comuniunii cu natura, mi-au plăcut în mod special, ca reuşite literare, Sfârşitul verii, Dealul văduvelor şi O poveste cu statui. Volumul de debut al Ioanei Creţoiu are darul de a-şi contamina cititorul cu plăcerea de a scrie a autoarei. Variat ca subiecte, deci deloc plicticos, el vorbeşte, prin însumarea de fapte mărunte, despre spiritul şi mentalitatea unor timpuri, de ieri şi de azi, mai legate între ele decât s-ar zice.
Alte articole din acest numar
- DAN BRÎNZEA - "Îi văd pe lăutarii noştri ca pe cântăreţii negri de jazz"
- Tarta cu flori de conduraşi
- Un şirag de mărgăritare
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
