Dacă literatura maghiară contemporană are mai multe nume cunoscute mondial, asta se datorează faptului că în Ungaria s-a înţeles rolul major al artiştilor în "brandul de ţară" şi se fac programe coerente pentru popularizarea lor. Între acestea - finanţarea traducerilor prin instituţii special create în acest scop. Dacă, de exemplu, Péter Nádas (n. 1942) şi Péter Esterházy (n. 1950) sunt de mulţi ani valori de neignorat ale beletristicii europene, este fiindcă au fost traduşi în limbi de circulaţie şi apoi în multe altele, ceea ce le-a adus aprecierea numeroşilor cititori, premii importante, notorietate internaţională. Dar "Hungarian Books and Translations Office", Institutul lor Cultural, unele Fundaţii nu au în vedere doar scriitori ce şi-au construit în timp o operă vastă, ci şi tineri ce şi-au afirmat şi confirmat talentul, originalitatea de la primele lor cărţi. Este şi cazul lui György Dragomán, născut în 1973 la Târgu Mureş şi stabilit de la 15 ani la Budapesta. Primul lui roman, "Regele alb", apărut în 2005 şi tradus la Polirom în 2008 (româna fiind una din cele 30 de limbi în care s-a publicat), a fost o revelaţie: şi subiectul, şi perspectiva, şi stilul erau diferite de felul cum se scrie azi şi cu o specială putere de a emoţiona. Dacă n-aţi citit Regele alb, îl puteţi descoperi pe originalul romancier în "Rugul". Nu vă luaţi după recomandarea de pe copertă: nici vorbă de "un roman gotic al zilelor noastre" şi nici despre "realism magic". E pur şi simplu un roman despre adolescenţă, perioada când (vă mai amintiţi?) se trăieşte pe graniţa dintre reverie şi trezie, pe linia subţire dintre realitate şi închipuire. Un pas ezitant, şi eşti fie într-o parte, fie în alta - oricum în afara înţelegerii adulţilor constrânşi de tipare sociale. Şi în "Regele alb" naratorul era un copil, iar locul acţiunii, petrecute înainte de 1989, un oraş transilvan. În "Rugul", o fată de 13 ani, Emma, ajunsă la începutul lui 1990 într-un oraş multietnic nenumit din Ardeal, e vocea din perspectiva căreia sunt povestite întâmplări specifice acelui interval tulbure de după căderea dictatorului. Toate înregistrate pe o peliculă sensibilă, ca o carne vie. Căci şi copila-naratoare şi personajele apropiate ei au suferit mari traume şi nu se pot consola după moartea violentă a unor oameni iubiţi. Emma şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident şi e recuperată de la orfelinat de bunica maternă, despre a cărei existenţă nu avusese habar. Această bunică (un personaj extraordinar) a trăit marile tragedii ale secolului XX, de la Holocaust, în care i-au pierit cei mai iubiţi prieteni, la Gulag şi temniţele comuniste, în care i s-a chinuit soţul, şantajat şi în cele din urmă ucis de Securitate. Colega de bancă a Emmei, Krisztina, a cărei soră geamănă a fost împuşcată şi a murit în braţele ei la Revoluţie, a ajuns să-i urască pe toţi, inclusiv pe sine, doar fiindcă sunt în viaţă. Toate aceste nenorociri revelate treptat şi percepute de mintea necoaptă încă a Emmei se deschid spre teme literare majore, precum adevăr şi minciună, libertate, despre memorie şi imaginaţie, despre vinovăţie şi ticăloşie, despre profitorii revoluţiei, securiştii deveniţi oameni de afaceri şi politicieni. Două ruguri simbolice sunt aprinse în povestea adolescentei: unul la orfelinat, în ziua de Crăciun, când după împuşcarea "comandantului suprem" îi sunt arse portretele şi lozincile, dar cenuşa lui continuă să maculeze zăpada căzută după aceea; celălalt, în curtea bunicii, care o învaţă un ritual purificator de emoţii negative şi născător de speranţă. Felul cum sunt povestite, cu acuitatea senzorială, confuzia real-fantasmă, tensiunea copilei nevoite să se maturizeze sub presiunea dramelor istoriei şi să-şi caute identitatea prin ceţurile cu care sunt interesat învăluite, dă naştere unei capodopere literare. Undeva în carte, G. Dragomán, prin gura Bunicii, spune că "ai voie să-ţi împărtăşeşti cele mai dureroase experienţe numai în aşa fel încât cel care le aude să aibă impresia că i s-au întâmplat chiar lui". În "Rugul" reuşeşte uimitor să o facă: îţi aminteşti ceea ce povesteşte Emma ca şi cum ţie ţi s-ar fi întâmplat.
Selecţia "Formula As"
* György Dragomán, "Rugul", traducere de Ildikó Gábos-Foarţă, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 342 p.
Dacă literatura maghiară contemporană are mai multe nume cunoscute mondial, asta se datorează faptului că în Ungaria s-a înţeles rolul major al artiştilor în "brandul de ţară" şi se fac programe coerente pentru popularizarea lor. Între acestea - finanţarea traducerilor prin instituţii special create în acest scop. Dacă, de exemplu, Péter Nádas (n. 1942) şi Péter Esterházy (n. 1950) sunt de mulţi ani valori de neignorat ale beletristicii europene, este fiindcă au fost traduşi în limbi de circulaţie şi apoi în multe altele, ceea ce le-a adus aprecierea numeroşilor cititori, premii importante, notorietate internaţională. Dar "Hungarian Books and Translations Office", Institutul lor Cultural, unele Fundaţii nu au în vedere doar scriitori ce şi-au construit în timp o operă vastă, ci şi tineri ce şi-au afirmat şi confirmat talentul, originalitatea de la primele lor cărţi. Este şi cazul lui György Dragomán, născut în 1973 la Târgu Mureş şi stabilit de la 15 ani la Budapesta. Primul lui roman, "Regele alb", apărut în 2005 şi tradus la Polirom în 2008 (româna fiind una din cele 30 de limbi în care s-a publicat), a fost o revelaţie: şi subiectul, şi perspectiva, şi stilul erau diferite de felul cum se scrie azi şi cu o specială putere de a emoţiona. Dacă n-aţi citit Regele alb, îl puteţi descoperi pe originalul romancier în "Rugul". Nu vă luaţi după recomandarea de pe copertă: nici vorbă de "un roman gotic al zilelor noastre" şi nici despre "realism magic". E pur şi simplu un roman despre adolescenţă, perioada când (vă mai amintiţi?) se trăieşte pe graniţa dintre reverie şi trezie, pe linia subţire dintre realitate şi închipuire. Un pas ezitant, şi eşti fie într-o parte, fie în alta - oricum în afara înţelegerii adulţilor constrânşi de tipare sociale. Şi în "Regele alb" naratorul era un copil, iar locul acţiunii, petrecute înainte de 1989, un oraş transilvan. În "Rugul", o fată de 13 ani, Emma, ajunsă la începutul lui 1990 într-un oraş multietnic nenumit din Ardeal, e vocea din perspectiva căreia sunt povestite întâmplări specifice acelui interval tulbure de după căderea dictatorului. Toate înregistrate pe o peliculă sensibilă, ca o carne vie. Căci şi copila-naratoare şi personajele apropiate ei au suferit mari traume şi nu se pot consola după moartea violentă a unor oameni iubiţi. Emma şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident şi e recuperată de la orfelinat de bunica maternă, despre a cărei existenţă nu avusese habar. Această bunică (un personaj extraordinar) a trăit marile tragedii ale secolului XX, de la Holocaust, în care i-au pierit cei mai iubiţi prieteni, la Gulag şi temniţele comuniste, în care i s-a chinuit soţul, şantajat şi în cele din urmă ucis de Securitate. Colega de bancă a Emmei, Krisztina, a cărei soră geamănă a fost împuşcată şi a murit în braţele ei la Revoluţie, a ajuns să-i urască pe toţi, inclusiv pe sine, doar fiindcă sunt în viaţă. Toate aceste nenorociri revelate treptat şi percepute de mintea necoaptă încă a Emmei se deschid spre teme literare majore, precum adevăr şi minciună, libertate, despre memorie şi imaginaţie, despre vinovăţie şi ticăloşie, despre profitorii revoluţiei, securiştii deveniţi oameni de afaceri şi politicieni. Două ruguri simbolice sunt aprinse în povestea adolescentei: unul la orfelinat, în ziua de Crăciun, când după împuşcarea "comandantului suprem" îi sunt arse portretele şi lozincile, dar cenuşa lui continuă să maculeze zăpada căzută după aceea; celălalt, în curtea bunicii, care o învaţă un ritual purificator de emoţii negative şi născător de speranţă. Felul cum sunt povestite, cu acuitatea senzorială, confuzia real-fantasmă, tensiunea copilei nevoite să se maturizeze sub presiunea dramelor istoriei şi să-şi caute identitatea prin ceţurile cu care sunt interesat învăluite, dă naştere unei capodopere literare. Undeva în carte, G. Dragomán, prin gura Bunicii, spune că "ai voie să-ţi împărtăşeşti cele mai dureroase experienţe numai în aşa fel încât cel care le aude să aibă impresia că i s-au întâmplat chiar lui". În "Rugul" reuşeşte uimitor să o facă: îţi aminteşti ceea ce povesteşte Emma ca şi cum ţie ţi s-ar fi întâmplat.
Dacă literatura maghiară contemporană are mai multe nume cunoscute mondial, asta se datorează faptului că în Ungaria s-a înţeles rolul major al artiştilor în "brandul de ţară" şi se fac programe coerente pentru popularizarea lor. Între acestea - finanţarea traducerilor prin instituţii special create în acest scop. Dacă, de exemplu, Péter Nádas (n. 1942) şi Péter Esterházy (n. 1950) sunt de mulţi ani valori de neignorat ale beletristicii europene, este fiindcă au fost traduşi în limbi de circulaţie şi apoi în multe altele, ceea ce le-a adus aprecierea numeroşilor cititori, premii importante, notorietate internaţională. Dar "Hungarian Books and Translations Office", Institutul lor Cultural, unele Fundaţii nu au în vedere doar scriitori ce şi-au construit în timp o operă vastă, ci şi tineri ce şi-au afirmat şi confirmat talentul, originalitatea de la primele lor cărţi. Este şi cazul lui György Dragomán, născut în 1973 la Târgu Mureş şi stabilit de la 15 ani la Budapesta. Primul lui roman, "Regele alb", apărut în 2005 şi tradus la Polirom în 2008 (româna fiind una din cele 30 de limbi în care s-a publicat), a fost o revelaţie: şi subiectul, şi perspectiva, şi stilul erau diferite de felul cum se scrie azi şi cu o specială putere de a emoţiona. Dacă n-aţi citit Regele alb, îl puteţi descoperi pe originalul romancier în "Rugul". Nu vă luaţi după recomandarea de pe copertă: nici vorbă de "un roman gotic al zilelor noastre" şi nici despre "realism magic". E pur şi simplu un roman despre adolescenţă, perioada când (vă mai amintiţi?) se trăieşte pe graniţa dintre reverie şi trezie, pe linia subţire dintre realitate şi închipuire. Un pas ezitant, şi eşti fie într-o parte, fie în alta - oricum în afara înţelegerii adulţilor constrânşi de tipare sociale. Şi în "Regele alb" naratorul era un copil, iar locul acţiunii, petrecute înainte de 1989, un oraş transilvan. În "Rugul", o fată de 13 ani, Emma, ajunsă la începutul lui 1990 într-un oraş multietnic nenumit din Ardeal, e vocea din perspectiva căreia sunt povestite întâmplări specifice acelui interval tulbure de după căderea dictatorului. Toate înregistrate pe o peliculă sensibilă, ca o carne vie. Căci şi copila-naratoare şi personajele apropiate ei au suferit mari traume şi nu se pot consola după moartea violentă a unor oameni iubiţi. Emma şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident şi e recuperată de la orfelinat de bunica maternă, despre a cărei existenţă nu avusese habar. Această bunică (un personaj extraordinar) a trăit marile tragedii ale secolului XX, de la Holocaust, în care i-au pierit cei mai iubiţi prieteni, la Gulag şi temniţele comuniste, în care i s-a chinuit soţul, şantajat şi în cele din urmă ucis de Securitate. Colega de bancă a Emmei, Krisztina, a cărei soră geamănă a fost împuşcată şi a murit în braţele ei la Revoluţie, a ajuns să-i urască pe toţi, inclusiv pe sine, doar fiindcă sunt în viaţă. Toate aceste nenorociri revelate treptat şi percepute de mintea necoaptă încă a Emmei se deschid spre teme literare majore, precum adevăr şi minciună, libertate, despre memorie şi imaginaţie, despre vinovăţie şi ticăloşie, despre profitorii revoluţiei, securiştii deveniţi oameni de afaceri şi politicieni. Două ruguri simbolice sunt aprinse în povestea adolescentei: unul la orfelinat, în ziua de Crăciun, când după împuşcarea "comandantului suprem" îi sunt arse portretele şi lozincile, dar cenuşa lui continuă să maculeze zăpada căzută după aceea; celălalt, în curtea bunicii, care o învaţă un ritual purificator de emoţii negative şi născător de speranţă. Felul cum sunt povestite, cu acuitatea senzorială, confuzia real-fantasmă, tensiunea copilei nevoite să se maturizeze sub presiunea dramelor istoriei şi să-şi caute identitatea prin ceţurile cu care sunt interesat învăluite, dă naştere unei capodopere literare. Undeva în carte, G. Dragomán, prin gura Bunicii, spune că "ai voie să-ţi împărtăşeşti cele mai dureroase experienţe numai în aşa fel încât cel care le aude să aibă impresia că i s-au întâmplat chiar lui". În "Rugul" reuşeşte uimitor să o facă: îţi aminteşti ceea ce povesteşte Emma ca şi cum ţie ţi s-ar fi întâmplat.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula As"
- Radiografia unei catastrofe: Munţii Retezat
- Prof. univ. dr. mag. Thede Kahl - "Îmi place România. E o ţară deschisă şi relaxată"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
