Selecţia "Formula AS"

Radu Niciporuc, "Pascal desenează co­răbii", Editura Cartea Românească (tel. 0232/21.74.40), 180 p.

Am reţinut numele lui Radu Niciporuc din 2004: e primul şi cred singurul (deşi avem destui his­panişti buni) care s-au încumetat să traducă în ro­mâ­neşte un roman, "Omul pierdut", al marelui scri­i­tor avan­gar­dist spaniol Ramon Gómez de la Serna (1888-1963). Ioana Zlotescu, specialistă în acest autor-cult, de a cărui ediţie critică de opere com­plete se ocupă de mulţi ani la Madrid, mi-a atras atenţia asupra tradu­că­torului şi a reuşitei sale în dificila întreprindere. M-a uimit atunci ce mi-a spus ea: că Radu Niciporuc nu are studii filologice, nu e un profesionist al lite­ra­turii, ci vine dintr-o zonă excentrică, e navigator, ingi­ner electrician pe vase de pescuit oceanic şi comer­cia­le. Că a cutreierat lumea, trăind mai mult pe va­poa­re, printre marinari de variate neamuri, de­cât pe uscat. Am mai aflat apoi şi că, ma­re ci­titor, lectura l-a însoţit permanent în lun­gile călătorii pe mare. Un prim pas de la ci­tit la scrisul creator a fost demontarea şi re­cons­trucţia în româneşte a unor scriitori uriaşi, precum Ramón sau Cor­tázar, traduceri pentru care şi-a înfiinţat pro­pria editură, Fabulator (a mai tăl­mă­cit şi publicat acolo şi autori mai van­da­bili, precum Isabel Allende sau Eduardo Men­doza). Tra­du­când, cred că a deprins tehnici de fineţe ale po­vestirii, astfel încât să poată face şi următorul pas, spre literatura originală. Volumul de proză scurtă pe care vi-l recomand azi n-are nimic din di­bui­rile de­bu­tanţilor şi nici nu merge în siajul auto­rilor spa­nioli şi sud-americani traduşi. E cu adevărat original şi per­sonal - o mixtură de experienţă trăită, de bună şti­inţă a compoziţiei şi efectelor de stil, a ro­lului sugestiei şi ambiguităţii. Toate cele opt po­ves­tiri se petrec în lu­mea marinarilor, cunoscută pu­blicului de la noi doar mediat, din cărţi şi filme mai vechi. O lu­me plutitoare pe "marile şi mişcă­toarele singurătăţi", unde există ie­rarhie, rutină, dar şi ne­prevăzut, duritate virilă şi vul­nerabilităţi, soli­da­ritate şi solitudine. Navigator abil pe marea de cuvinte, propulsat de un motor cu autoinducţie, Radu Niciporuc îşi ia cititorul cu el la bord, îl învaţă limbajul marinăresc (explicat în note de subsol) şi îl face să em­patizeze cu dramele, nefe­ri­ci­rile, spe­ranţele şi bucu­riile unor tipuri de personaje de ne­găsit la alt scrii­tor din litera­tura română con­tem­porană. Des­chiderea spre zo­ne miste­rioase (Delfi­nii), com­plicitatea emo­ţio­nan­­tă a nara­torului cu un trans­fug african (Don't kill me, my friend), rela­ţiile afective com­pli­­cate cu cei rămaşi pe uscat (Un bănuţ cafe­niu), riva­lităţile între căpitani din poves­tirea titulară, destră­bă­­lă­rile din porturi şi frăţia bahică, contrabanda şi co­ruperea inspec­torilor por­tuari - toate au o tensiune bine gradată şi, ca nu­mitor comun, sub asprimea lu­pilor de mare, o uma­nitate cu atât mai impresionantă. Nu mai vorbesc de stilul, de fraza lucrată cu o atenţie care nu-i scade efectul de autentic - lucru rar azi, când se scrie în general ne­gli­jent. Astfel, povestirile lui Niciporuc nu rămân "o sa­mă de cuvinte" ci sunt conduse spre sensuri neaş­tep­tate, născute din mare, şi care dra­pează realităţi dure cu o frumuseţe aparte. Preg­nanţa scenelor şi perso­na­jelor, echilibrul pe muchia dintre sentimente şi o etică a mediului, fără să cadă nici în sentimen­ta­lism, nici în moralism, fac din lectura acestui vo­lum o aventură uni­că.