De când o ştiu, Doina Jela "debordează de ocupaţii şi preocupări". Cu o mare disponibilitate şi energie, activă şi reactivă, pune mult suflet în proiectele şi cauzele în care se angajează ca jurnalistă, editoare a unor colecţii necesare pentru înţelegerea naturii comunismului (seria "Procesul comunismului" de la Humanitas şi "Actual" de la Curtea Veche), dar şi ca autoare a unor cărţi documentare mult citite, citate, comentate. E vorba în ele despre "cazuri" semnificative pentru mijloacele criminale, abjecţia şi nedreptăţile strigătoare la cer de care s-a folosit sistemul politic instaurat în România după 1947. Cu acribia istoricului şi pasiunea jurnalistului de investigaţie, Doina Jela a cercetat arhive, a căutat şi intervievat supravieţuitori, a citit presa epocii şi apoi a reconstituit din tot acest material portrete complexe de victime, turnători şi torţionari, destine, cu talent de romancier. Fie că e vorba de "procesul Canalului" din 1952, în urma căruia au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi trei oameni nevinovaţi iar alţi şapte au primit sentinţe pe viaţă ("Cazul Nichita Dumitru"), de arestarea şi asasinarea în închisoare a Ecaterinei Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu ("Această dragoste care ne leagă"), sau de mediul carceral dejist privit dinspre cealaltă parte, a instrumentelor sistemului ("Spovedania unui torţionar") - ca să citez doar câteva titluri - în toate aceste volume non-fictive se vede capacitatea autoarei de a da viaţă documentelor, de a pune accente sensibile, omeneşti, tulburătoare pe acte ce reduceau soarta unui om la formule-tip şi de a umple spaţiul dintre ele cu imaginaţie creativă. Scrise din convingerea că adevărul trebuie ştiut, vinovaţii - identificaţi şi mecanismul terorii - analizat în toate aspectele lui, cărţile-document ale Doinei Jela vădesc şi talent de prozator, cu o bună cunoaştere a tehnicilor narative. Acum, ea trece la literatura de ficţiune, cu un roman impresionant în care foloseşte cu abilitate procedee ale prozei postmoderne, de la autoficţiune, şedinţe de psihanaliză, dosar de securitate, citate din autori cunoscuţi, scrisori, până la e-mailuri şi chiar fotografii şi desene. Romanul are în centru un personaj puternic, poetul genialoid şi risipitor Vlad Cernescu, ce fascinează şi influenţează vieţile micii comunităţi intelectuale adunate în cancelaria şcolii din Topalu-Hârşova. Nonconformistul, însetatul de libertate, căutătorul de sensuri Vlad, profesor de engleză, e privit cu ochii unei foste colege de atunci, numită chiar Doina Jela, dinspre anul 2012, când aceasta se întoarce în ţară pentru o perioadă, lăsându-şi la Paris soţul francez şi cei trei copii mari, dar şi din 1989, când erau colegi de cancelarie. Pe atunci, profesoara navetistă începuse să scrie un roman despre Vlad Cernescu şi femeile lui: soţia Valeria, fiică de general de Securitate, şi iubita Letiţia, prietena cea mai bună din copilărie a naratoarei, de care o rupsese o neînţelegere, considerată trădare. Firele epice complicate ale relaţiilor de prietenie, de iubire, de rudenie, de dominare şi subordonare dintre personaje sunt legate subtil. Misterul, surpriza, suspansul, răsturnările de situaţie sunt atât de bine dozate încât romanul reuşeşte să te ţină captiv în hăţişul lui epic şi, când credeai că te-ai pierdut, apare un nou luminiş de înţelesuri. (E drept că sunt şi câteva, cum să le spun, superfluităţi care puteau lipsi, mai reducând din stufoşenie). În ansamblu însă, pânza de păianjen ţesută în jurul Poetului tenebros şi solar, disperat în faţa neantului, liber în spirit - are ceva radioactiv, care transmite vibraţii emoţionale şi energie. Ca să prinzi într-o poveste eterogenitatea şi contradicţiile fiinţei umane, norul de incertitudini greu de risipit de raţiune ce învăluie lumea interioară, e nevoie de talent, nu glumă. Iar "Villa Margareta" e dovada că Doina Jela e un romancier cu suflu vast, care se încumetă să povestească, pe fundalul evenimentelor trăite de români din 1989 până acum, despre nevoia de a fi autentici şi a ne accepta aşa cum suntem, despre frică şi curaj, despre idealisme şi compromisuri, despre vină şi dostoievschiană ispăşire. Foarte reuşite sunt şi descrierile peisajului dobrogean, ale satelor şi naturii din zona mării şi Deltei, dar şi punctele nodale ale spaţiului pe care se desfăşoară poveştile imbricate, precum Villa Margareta, o baracă de grăniceri dezafectată, devenită simbolic un spaţiu al adevărului, un refugiu şi o ascunzătoare, şi în care se descâlcesc în final capcanele narative.
Selecţia "Formula AS"
* Doina Jela, "Villa Margareta", Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 532 p.
De când o ştiu, Doina Jela "debordează de ocupaţii şi preocupări". Cu o mare disponibilitate şi energie, activă şi reactivă, pune mult suflet în proiectele şi cauzele în care se angajează ca jurnalistă, editoare a unor colecţii necesare pentru înţelegerea naturii comunismului (seria "Procesul comunismului" de la Humanitas şi "Actual" de la Curtea Veche), dar şi ca autoare a unor cărţi documentare mult citite, citate, comentate. E vorba în ele despre "cazuri" semnificative pentru mijloacele criminale, abjecţia şi nedreptăţile strigătoare la cer de care s-a folosit sistemul politic instaurat în România după 1947. Cu acribia istoricului şi pasiunea jurnalistului de investigaţie, Doina Jela a cercetat arhive, a căutat şi intervievat supravieţuitori, a citit presa epocii şi apoi a reconstituit din tot acest material portrete complexe de victime, turnători şi torţionari, destine, cu talent de romancier. Fie că e vorba de "procesul Canalului" din 1952, în urma căruia au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi trei oameni nevinovaţi iar alţi şapte au primit sentinţe pe viaţă ("Cazul Nichita Dumitru"), de arestarea şi asasinarea în închisoare a Ecaterinei Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu ("Această dragoste care ne leagă"), sau de mediul carceral dejist privit dinspre cealaltă parte, a instrumentelor sistemului ("Spovedania unui torţionar") - ca să citez doar câteva titluri - în toate aceste volume non-fictive se vede capacitatea autoarei de a da viaţă documentelor, de a pune accente sensibile, omeneşti, tulburătoare pe acte ce reduceau soarta unui om la formule-tip şi de a umple spaţiul dintre ele cu imaginaţie creativă. Scrise din convingerea că adevărul trebuie ştiut, vinovaţii - identificaţi şi mecanismul terorii - analizat în toate aspectele lui, cărţile-document ale Doinei Jela vădesc şi talent de prozator, cu o bună cunoaştere a tehnicilor narative. Acum, ea trece la literatura de ficţiune, cu un roman impresionant în care foloseşte cu abilitate procedee ale prozei postmoderne, de la autoficţiune, şedinţe de psihanaliză, dosar de securitate, citate din autori cunoscuţi, scrisori, până la e-mailuri şi chiar fotografii şi desene. Romanul are în centru un personaj puternic, poetul genialoid şi risipitor Vlad Cernescu, ce fascinează şi influenţează vieţile micii comunităţi intelectuale adunate în cancelaria şcolii din Topalu-Hârşova. Nonconformistul, însetatul de libertate, căutătorul de sensuri Vlad, profesor de engleză, e privit cu ochii unei foste colege de atunci, numită chiar Doina Jela, dinspre anul 2012, când aceasta se întoarce în ţară pentru o perioadă, lăsându-şi la Paris soţul francez şi cei trei copii mari, dar şi din 1989, când erau colegi de cancelarie. Pe atunci, profesoara navetistă începuse să scrie un roman despre Vlad Cernescu şi femeile lui: soţia Valeria, fiică de general de Securitate, şi iubita Letiţia, prietena cea mai bună din copilărie a naratoarei, de care o rupsese o neînţelegere, considerată trădare. Firele epice complicate ale relaţiilor de prietenie, de iubire, de rudenie, de dominare şi subordonare dintre personaje sunt legate subtil. Misterul, surpriza, suspansul, răsturnările de situaţie sunt atât de bine dozate încât romanul reuşeşte să te ţină captiv în hăţişul lui epic şi, când credeai că te-ai pierdut, apare un nou luminiş de înţelesuri. (E drept că sunt şi câteva, cum să le spun, superfluităţi care puteau lipsi, mai reducând din stufoşenie). În ansamblu însă, pânza de păianjen ţesută în jurul Poetului tenebros şi solar, disperat în faţa neantului, liber în spirit - are ceva radioactiv, care transmite vibraţii emoţionale şi energie. Ca să prinzi într-o poveste eterogenitatea şi contradicţiile fiinţei umane, norul de incertitudini greu de risipit de raţiune ce învăluie lumea interioară, e nevoie de talent, nu glumă. Iar "Villa Margareta" e dovada că Doina Jela e un romancier cu suflu vast, care se încumetă să povestească, pe fundalul evenimentelor trăite de români din 1989 până acum, despre nevoia de a fi autentici şi a ne accepta aşa cum suntem, despre frică şi curaj, despre idealisme şi compromisuri, despre vină şi dostoievschiană ispăşire. Foarte reuşite sunt şi descrierile peisajului dobrogean, ale satelor şi naturii din zona mării şi Deltei, dar şi punctele nodale ale spaţiului pe care se desfăşoară poveştile imbricate, precum Villa Margareta, o baracă de grăniceri dezafectată, devenită simbolic un spaţiu al adevărului, un refugiu şi o ascunzătoare, şi în care se descâlcesc în final capcanele narative.
De când o ştiu, Doina Jela "debordează de ocupaţii şi preocupări". Cu o mare disponibilitate şi energie, activă şi reactivă, pune mult suflet în proiectele şi cauzele în care se angajează ca jurnalistă, editoare a unor colecţii necesare pentru înţelegerea naturii comunismului (seria "Procesul comunismului" de la Humanitas şi "Actual" de la Curtea Veche), dar şi ca autoare a unor cărţi documentare mult citite, citate, comentate. E vorba în ele despre "cazuri" semnificative pentru mijloacele criminale, abjecţia şi nedreptăţile strigătoare la cer de care s-a folosit sistemul politic instaurat în România după 1947. Cu acribia istoricului şi pasiunea jurnalistului de investigaţie, Doina Jela a cercetat arhive, a căutat şi intervievat supravieţuitori, a citit presa epocii şi apoi a reconstituit din tot acest material portrete complexe de victime, turnători şi torţionari, destine, cu talent de romancier. Fie că e vorba de "procesul Canalului" din 1952, în urma căruia au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi trei oameni nevinovaţi iar alţi şapte au primit sentinţe pe viaţă ("Cazul Nichita Dumitru"), de arestarea şi asasinarea în închisoare a Ecaterinei Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu ("Această dragoste care ne leagă"), sau de mediul carceral dejist privit dinspre cealaltă parte, a instrumentelor sistemului ("Spovedania unui torţionar") - ca să citez doar câteva titluri - în toate aceste volume non-fictive se vede capacitatea autoarei de a da viaţă documentelor, de a pune accente sensibile, omeneşti, tulburătoare pe acte ce reduceau soarta unui om la formule-tip şi de a umple spaţiul dintre ele cu imaginaţie creativă. Scrise din convingerea că adevărul trebuie ştiut, vinovaţii - identificaţi şi mecanismul terorii - analizat în toate aspectele lui, cărţile-document ale Doinei Jela vădesc şi talent de prozator, cu o bună cunoaştere a tehnicilor narative. Acum, ea trece la literatura de ficţiune, cu un roman impresionant în care foloseşte cu abilitate procedee ale prozei postmoderne, de la autoficţiune, şedinţe de psihanaliză, dosar de securitate, citate din autori cunoscuţi, scrisori, până la e-mailuri şi chiar fotografii şi desene. Romanul are în centru un personaj puternic, poetul genialoid şi risipitor Vlad Cernescu, ce fascinează şi influenţează vieţile micii comunităţi intelectuale adunate în cancelaria şcolii din Topalu-Hârşova. Nonconformistul, însetatul de libertate, căutătorul de sensuri Vlad, profesor de engleză, e privit cu ochii unei foste colege de atunci, numită chiar Doina Jela, dinspre anul 2012, când aceasta se întoarce în ţară pentru o perioadă, lăsându-şi la Paris soţul francez şi cei trei copii mari, dar şi din 1989, când erau colegi de cancelarie. Pe atunci, profesoara navetistă începuse să scrie un roman despre Vlad Cernescu şi femeile lui: soţia Valeria, fiică de general de Securitate, şi iubita Letiţia, prietena cea mai bună din copilărie a naratoarei, de care o rupsese o neînţelegere, considerată trădare. Firele epice complicate ale relaţiilor de prietenie, de iubire, de rudenie, de dominare şi subordonare dintre personaje sunt legate subtil. Misterul, surpriza, suspansul, răsturnările de situaţie sunt atât de bine dozate încât romanul reuşeşte să te ţină captiv în hăţişul lui epic şi, când credeai că te-ai pierdut, apare un nou luminiş de înţelesuri. (E drept că sunt şi câteva, cum să le spun, superfluităţi care puteau lipsi, mai reducând din stufoşenie). În ansamblu însă, pânza de păianjen ţesută în jurul Poetului tenebros şi solar, disperat în faţa neantului, liber în spirit - are ceva radioactiv, care transmite vibraţii emoţionale şi energie. Ca să prinzi într-o poveste eterogenitatea şi contradicţiile fiinţei umane, norul de incertitudini greu de risipit de raţiune ce învăluie lumea interioară, e nevoie de talent, nu glumă. Iar "Villa Margareta" e dovada că Doina Jela e un romancier cu suflu vast, care se încumetă să povestească, pe fundalul evenimentelor trăite de români din 1989 până acum, despre nevoia de a fi autentici şi a ne accepta aşa cum suntem, despre frică şi curaj, despre idealisme şi compromisuri, despre vină şi dostoievschiană ispăşire. Foarte reuşite sunt şi descrierile peisajului dobrogean, ale satelor şi naturii din zona mării şi Deltei, dar şi punctele nodale ale spaţiului pe care se desfăşoară poveştile imbricate, precum Villa Margareta, o baracă de grăniceri dezafectată, devenită simbolic un spaţiu al adevărului, un refugiu şi o ascunzătoare, şi în care se descâlcesc în final capcanele narative.
Alte articole din acest numar
- ANCHETĂ: Cum luptăm cu urâtul lumii?
- POVEŞTI DIN ALTE IERNI
- RĂZVAN VOICULESCU - "Îmi plac foarte mult aceste două cuvinte româneşti, DOR şi ROST"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
