Eseurile pe teme de istorie naţională ale lui Lucian Boia au stârnit mereu dispute aprinse. Asta mi se pare sănătos, fiindcă zgâlţâie certitudini inculcate, induce o necesară distanţă dubitativă faţă de fapte interpretabile, schimbă lumina unor tablouri încremenite, revelând detalii ignorate sau ţinute anume în umbră. Faptul că toate cele 27 de cărţi publicate de el din 1997 încoace au avut recorduri de vânzări arată că cititorii sunt atraşi de noutatea demersurilor lui şi că polemicile din mass-media sunt o bună publicitate. Lucian Boia a devenit un brand fiabil pentru o lectură incitantă. Revizitând miturile istorice ale românilor, demontând şi contrazicând perspectivele teoretice sau psihosociologice construite pe baza lor, istoricul nu o face de dragul de a fi altfel, ci argumentează cu documentele pe masă (surse alternative româneşti şi străine, dovezi materiale, statistici), într-o desfăşurare coerentă şi atrăgător scrisă. Sigur că "atacarea" miturilor, în special a celor fondatoare, şochează obişnuinţele perpetuate de manuale şi istorici "oficiali". Cei mai enervaţi de temele demitizante şi concluziile lui Lucian Boia sunt adepţii metodelor "clasice" de structurare a materialului istoric în studii exhaustive, cu bogat aparat critic şi un proiect ideologic asumat total în "lectura evenimentelor". Maniera eseistică, pe înţelesul publicului, în care scrie Boia li se pare acestora neserioasă. Mai mult, fiindcă dă o interpretare divergentă faţă de a lor, îl acuză că "jigneşte poporul român", nu înţelege "idealurile naţiei", e "vândut străinilor". Asemenea reacţii furioase, de refuz al dialogului argumentat, au provocat mai multe titluri ale istoricului şi sunt sigură că şi volumul pe care vi-l recomand azi va avea parte de acelaşi tratament. Cu atât mai mult vă îndemn să-l citiţi, ca să vă faceţi propria părere. Cum s-a românizat România pune în discuţie modul în care s-a format statul naţional şi mai ales cum s-a stucturat "conştiinţa românităţii". Procesul, relativ târziu la scara istoriei universale şi blocat deseori de împrejurări vitrege, a căpătat consistenţă după Unirea Principatelor din 1859. Teritoriul României născute astfel (numit după 1881 "vechiul regat") nu cuprinde nici pe departe tot spaţiul locuit de români. Transilvania, Bucovina, Basarabia aveau şi ele populaţie majoritar românească, obligată să coabiteze cu celelalte etnii împământenite acolo mai mult sau mai puţin recent. De impactul "străinilor" nu au scăpat nici cele două principate unite, mulţi alogeni fiind atraşi de faptul că "românii de baştină nu dovedeau o înclinare prea pronunţată spre meşteşuguri şi comerţ". Până şi aristocraţia îşi pierduse "puritatea etnică" exaltată de unii ideologi mai vechi şi mai noi. ("Însuşi Mihai Viteazul, marele erou naţional al românilor, era fiul unei grecoaice" - aminteşte Boia.) România abia formată avea nevoie de străini pentru susţinerea procesului de modernizare, chiar dacă poziţiile dobândite de ei datorită unor competenţe pe care românii nu le aveau deocamdată au stârnit frustrări şi adversităţi. Acestea au fost izvorul naţionalismului pronunţat etnicist. Marea Unire din 1918 a complicat şi mai tare lucrurile fiindcă în noile regiuni încorporate, alături de românii majoritari, locuiau mai multe minorităţi etnice, consistente numeric şi compacte teritorial. Lucian Boia face analiza evoluţiei acestei conjuncturi în epoca modernă şi contemporană, sine ira et studio. El surprinde concret raporturile dintre români şi minoritari, precum şi împrejurările ce au dus la "românizarea României". Expresia are aici sensul de formare a unei culturi româneşti dominante, capabile să integreze valorile tradiţionale ale majoritarilor, dar şi pe cele specifice naţionalităţilor conlocuitoare precum şi pe cele ale modernităţii. Antrenat în parcurgerea demonstraţiei lui Lucian Boia, cititorul nu poate să nu-şi pună întrebarea dacă emigraţia pe ansamblu a unor minorităţi în a doua jumătate a secolului XX a fost sau nu benefică pentru ţara noastră.
Selecţia "Formula AS"
* Lucian Boia, "Cum s-a românizat România", Ed. Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 140 p.
Eseurile pe teme de istorie naţională ale lui Lucian Boia au stârnit mereu dispute aprinse. Asta mi se pare sănătos, fiindcă zgâlţâie certitudini inculcate, induce o necesară distanţă dubitativă faţă de fapte interpretabile, schimbă lumina unor tablouri încremenite, revelând detalii ignorate sau ţinute anume în umbră. Faptul că toate cele 27 de cărţi publicate de el din 1997 încoace au avut recorduri de vânzări arată că cititorii sunt atraşi de noutatea demersurilor lui şi că polemicile din mass-media sunt o bună publicitate. Lucian Boia a devenit un brand fiabil pentru o lectură incitantă. Revizitând miturile istorice ale românilor, demontând şi contrazicând perspectivele teoretice sau psihosociologice construite pe baza lor, istoricul nu o face de dragul de a fi altfel, ci argumentează cu documentele pe masă (surse alternative româneşti şi străine, dovezi materiale, statistici), într-o desfăşurare coerentă şi atrăgător scrisă. Sigur că "atacarea" miturilor, în special a celor fondatoare, şochează obişnuinţele perpetuate de manuale şi istorici "oficiali". Cei mai enervaţi de temele demitizante şi concluziile lui Lucian Boia sunt adepţii metodelor "clasice" de structurare a materialului istoric în studii exhaustive, cu bogat aparat critic şi un proiect ideologic asumat total în "lectura evenimentelor". Maniera eseistică, pe înţelesul publicului, în care scrie Boia li se pare acestora neserioasă. Mai mult, fiindcă dă o interpretare divergentă faţă de a lor, îl acuză că "jigneşte poporul român", nu înţelege "idealurile naţiei", e "vândut străinilor". Asemenea reacţii furioase, de refuz al dialogului argumentat, au provocat mai multe titluri ale istoricului şi sunt sigură că şi volumul pe care vi-l recomand azi va avea parte de acelaşi tratament. Cu atât mai mult vă îndemn să-l citiţi, ca să vă faceţi propria părere. Cum s-a românizat România pune în discuţie modul în care s-a format statul naţional şi mai ales cum s-a stucturat "conştiinţa românităţii". Procesul, relativ târziu la scara istoriei universale şi blocat deseori de împrejurări vitrege, a căpătat consistenţă după Unirea Principatelor din 1859. Teritoriul României născute astfel (numit după 1881 "vechiul regat") nu cuprinde nici pe departe tot spaţiul locuit de români. Transilvania, Bucovina, Basarabia aveau şi ele populaţie majoritar românească, obligată să coabiteze cu celelalte etnii împământenite acolo mai mult sau mai puţin recent. De impactul "străinilor" nu au scăpat nici cele două principate unite, mulţi alogeni fiind atraşi de faptul că "românii de baştină nu dovedeau o înclinare prea pronunţată spre meşteşuguri şi comerţ". Până şi aristocraţia îşi pierduse "puritatea etnică" exaltată de unii ideologi mai vechi şi mai noi. ("Însuşi Mihai Viteazul, marele erou naţional al românilor, era fiul unei grecoaice" - aminteşte Boia.) România abia formată avea nevoie de străini pentru susţinerea procesului de modernizare, chiar dacă poziţiile dobândite de ei datorită unor competenţe pe care românii nu le aveau deocamdată au stârnit frustrări şi adversităţi. Acestea au fost izvorul naţionalismului pronunţat etnicist. Marea Unire din 1918 a complicat şi mai tare lucrurile fiindcă în noile regiuni încorporate, alături de românii majoritari, locuiau mai multe minorităţi etnice, consistente numeric şi compacte teritorial. Lucian Boia face analiza evoluţiei acestei conjuncturi în epoca modernă şi contemporană, sine ira et studio. El surprinde concret raporturile dintre români şi minoritari, precum şi împrejurările ce au dus la "românizarea României". Expresia are aici sensul de formare a unei culturi româneşti dominante, capabile să integreze valorile tradiţionale ale majoritarilor, dar şi pe cele specifice naţionalităţilor conlocuitoare precum şi pe cele ale modernităţii. Antrenat în parcurgerea demonstraţiei lui Lucian Boia, cititorul nu poate să nu-şi pună întrebarea dacă emigraţia pe ansamblu a unor minorităţi în a doua jumătate a secolului XX a fost sau nu benefică pentru ţara noastră.
Eseurile pe teme de istorie naţională ale lui Lucian Boia au stârnit mereu dispute aprinse. Asta mi se pare sănătos, fiindcă zgâlţâie certitudini inculcate, induce o necesară distanţă dubitativă faţă de fapte interpretabile, schimbă lumina unor tablouri încremenite, revelând detalii ignorate sau ţinute anume în umbră. Faptul că toate cele 27 de cărţi publicate de el din 1997 încoace au avut recorduri de vânzări arată că cititorii sunt atraşi de noutatea demersurilor lui şi că polemicile din mass-media sunt o bună publicitate. Lucian Boia a devenit un brand fiabil pentru o lectură incitantă. Revizitând miturile istorice ale românilor, demontând şi contrazicând perspectivele teoretice sau psihosociologice construite pe baza lor, istoricul nu o face de dragul de a fi altfel, ci argumentează cu documentele pe masă (surse alternative româneşti şi străine, dovezi materiale, statistici), într-o desfăşurare coerentă şi atrăgător scrisă. Sigur că "atacarea" miturilor, în special a celor fondatoare, şochează obişnuinţele perpetuate de manuale şi istorici "oficiali". Cei mai enervaţi de temele demitizante şi concluziile lui Lucian Boia sunt adepţii metodelor "clasice" de structurare a materialului istoric în studii exhaustive, cu bogat aparat critic şi un proiect ideologic asumat total în "lectura evenimentelor". Maniera eseistică, pe înţelesul publicului, în care scrie Boia li se pare acestora neserioasă. Mai mult, fiindcă dă o interpretare divergentă faţă de a lor, îl acuză că "jigneşte poporul român", nu înţelege "idealurile naţiei", e "vândut străinilor". Asemenea reacţii furioase, de refuz al dialogului argumentat, au provocat mai multe titluri ale istoricului şi sunt sigură că şi volumul pe care vi-l recomand azi va avea parte de acelaşi tratament. Cu atât mai mult vă îndemn să-l citiţi, ca să vă faceţi propria părere. Cum s-a românizat România pune în discuţie modul în care s-a format statul naţional şi mai ales cum s-a stucturat "conştiinţa românităţii". Procesul, relativ târziu la scara istoriei universale şi blocat deseori de împrejurări vitrege, a căpătat consistenţă după Unirea Principatelor din 1859. Teritoriul României născute astfel (numit după 1881 "vechiul regat") nu cuprinde nici pe departe tot spaţiul locuit de români. Transilvania, Bucovina, Basarabia aveau şi ele populaţie majoritar românească, obligată să coabiteze cu celelalte etnii împământenite acolo mai mult sau mai puţin recent. De impactul "străinilor" nu au scăpat nici cele două principate unite, mulţi alogeni fiind atraşi de faptul că "românii de baştină nu dovedeau o înclinare prea pronunţată spre meşteşuguri şi comerţ". Până şi aristocraţia îşi pierduse "puritatea etnică" exaltată de unii ideologi mai vechi şi mai noi. ("Însuşi Mihai Viteazul, marele erou naţional al românilor, era fiul unei grecoaice" - aminteşte Boia.) România abia formată avea nevoie de străini pentru susţinerea procesului de modernizare, chiar dacă poziţiile dobândite de ei datorită unor competenţe pe care românii nu le aveau deocamdată au stârnit frustrări şi adversităţi. Acestea au fost izvorul naţionalismului pronunţat etnicist. Marea Unire din 1918 a complicat şi mai tare lucrurile fiindcă în noile regiuni încorporate, alături de românii majoritari, locuiau mai multe minorităţi etnice, consistente numeric şi compacte teritorial. Lucian Boia face analiza evoluţiei acestei conjuncturi în epoca modernă şi contemporană, sine ira et studio. El surprinde concret raporturile dintre români şi minoritari, precum şi împrejurările ce au dus la "românizarea României". Expresia are aici sensul de formare a unei culturi româneşti dominante, capabile să integreze valorile tradiţionale ale majoritarilor, dar şi pe cele specifice naţionalităţilor conlocuitoare precum şi pe cele ale modernităţii. Antrenat în parcurgerea demonstraţiei lui Lucian Boia, cititorul nu poate să nu-şi pună întrebarea dacă emigraţia pe ansamblu a unor minorităţi în a doua jumătate a secolului XX a fost sau nu benefică pentru ţara noastră.
Alte articole din acest numar
- SANDA GOLOPENŢIA - "Vizitele în România îmi dau putere cu adevărat"
- Rozariul şi alte întâmplări povestite de cititori
- Răspuns pentru MIODRAG STOIANOVICI - Arad, F. AS 1172 - "Am diagnosticul stenoză aortică strânsă"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
