Radu Paraschivescu nu mai are nevoie de prezentare. Îl recomandă succesul de librărie al cărţilor sale şi audienţa emisiunilor TV, dovadă că există la noi destui oameni capabili să aprecieze umorul inteligent, cultura bine asimilată, priceperea în subiectele despre care se pronunţă şi grila lui de valori. Noua carte nu mai face parte din colecţia "Râsul lumii", deşi ironie există din plin şi aici. Substratul însă e cât se poate de serios. Radu Paraschivescu readuce în prim plan, pornind de la comportamentul în spaţiul public al unor personaje toxice, fapte care au alterat speranţele din decembrie 1989 şi ne-au dat înapoi faţă de alte ţări din fostul "lagăr". "România în 7 gesturi" e în primul rând un demers de igienă naţională, căci autorul nu se războieşte cu anumite persoane ipocrite, grosolane şi fără scrupule, ci cu ceea ce ele reprezintă tipologic. Fiecare din cele şapte gesturi corespunde unei metehne exhibate în văzul tuturor şi neamendate îndeajuns, ceea ce a avut efecte nocive: a creat impresia că tupeul, minciuna, mârlănia, fărădelegea, cameleonismul sunt admisibile, şi dacă aceste "modele" pot face excepţie de la orice normă, oricui îi e permis să facă la fel. Dintre cei şapte gesticulanţi, nu întâmplător majoritatea au un trecut pătat, acoperit cu scuza că "aşa erau vremurile", de parcă toţi românii ar fi fost informatori sau adulatori ai cuplului Ceauşescu, sau şi una şi alta. "Gesturile" sunt dispuse cronologic între sfârşitul lui 1989 şi 2011. Primul ne reaminteşte celor ce l-am ştiut de atunci (şi reconstituie pentru cei născuţi după aceea) momentul din seara de 22.XII. 1989 în care Mihai Tatulici îl pălmuieşte în studioul IV pe Nicu Ceauşescu, grăbindu-se să sară astfel din mers în noua barcă. Tocmai pentru acea zi ce l-a luat prin surprindere, zelosul om de televiziune pregătise o emisiune cu titlul "Viaţa şi opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu, model de conduită socialistă" (dovada stă programul tipărit de atunci). Scena în care întoarce armele, palmele şi scuipatul împotriva celui pe care îl susţinuse - confirmată de mai mulţi martori - e negată de oportunistul care şi-a continuat cariera în televiziune, ba chiar, în 1992 a fost şi agent de marketing al cacealmalei Caritas. Cu o neruşinare stupefiantă, într-un volum de amintiri, Tatulici se autoportretizează într-un personaj pozitiv, care n-a făcut compromisuri în viaţa lui! Al doilea gest îl are ca executant pe un om de televiziune de aceeaşi teapă, Cornelius Roşiianu, fost colaborator al Securităţii şi care, rămas în ambele slujbe după "evenimente", discreditează în direct, în folosul "emanaţilor", Proclamaţia de la Timişoara cu celebrul ei punct 8. Dacă s-ar fi adoptat atunci o Lege a lustraţiei, multe s-ar fi putut schimba în istoria noastră recentă. Şi Roşiianu are, într-un interviu din 2014, neruşinarea de a poza în om de caracter, mai mult, de disident. Că adevărul ocultat, mistificat, negat tot iese la lumină, se dovedeşte în capitolul Iliada şi Mineriada, în care Radu Paraschivescu reface filmul zilelor de 13-15 iunie 1990 după înregistrări care acum există pe youtube, transcrie (şi analizează stilistic) discursurile lui Ion Iliescu din acele zile, din care reiese clar rolul lui funest, acoperit cu tehnica manipulării şi mistificării. Rol negat şi azi de fostul preşedinte ("sărac" o fi, dar "cinstit" nu) care a adus mari prejudicii ţării cu "democraţia" lui prea originală. Trec peste episodul cinic ce a deschis drum comerţului cu moartea al televiziunilor şi peste savuroasele capitole ce au în centru oameni de fotbal, în care sunt transcrise şi dialoguri absurde, pline de măscări, pentru a menţiona al şaptelea gest: circul jenant şi dezgustător făcut de Corneliu Vadim Tudor, asistat de Marinescu-Bideu, în faţa executorului judecătoresc venit să aplice legea. Fanfaronul "tribun", autor de osanale pentru cabinetul 1 şi 2, cel care-i făcuse albie de porci în revista "Săptămâna" pe toţi cei ce nu conveneau regimului Ceauşescu şi a continuat să o facă şi după '89, insultând grosolan personalităţi din opoziţie, se consideră exceptat de la legi şi se comportă "ca un huligan isteric, care îşi permite să înjure, să scuipe, să jignească şi să ameninţe în direct, fără să i se întâmple nimic". Documentată, scrisă cu nerv şi expresivitate, noua carte a lui Radu Paraschivescu expune răni nevindecate şi maladii metaforice ale societăţii noastre.
Selecţia "Formula AS"
* Radu Paraschivescu, "România în 7 gesturi", Editura Humanitas (tel. 0372/ 74.33.82), 186 p.
Radu Paraschivescu nu mai are nevoie de prezentare. Îl recomandă succesul de librărie al cărţilor sale şi audienţa emisiunilor TV, dovadă că există la noi destui oameni capabili să aprecieze umorul inteligent, cultura bine asimilată, priceperea în subiectele despre care se pronunţă şi grila lui de valori. Noua carte nu mai face parte din colecţia "Râsul lumii", deşi ironie există din plin şi aici. Substratul însă e cât se poate de serios. Radu Paraschivescu readuce în prim plan, pornind de la comportamentul în spaţiul public al unor personaje toxice, fapte care au alterat speranţele din decembrie 1989 şi ne-au dat înapoi faţă de alte ţări din fostul "lagăr". "România în 7 gesturi" e în primul rând un demers de igienă naţională, căci autorul nu se războieşte cu anumite persoane ipocrite, grosolane şi fără scrupule, ci cu ceea ce ele reprezintă tipologic. Fiecare din cele şapte gesturi corespunde unei metehne exhibate în văzul tuturor şi neamendate îndeajuns, ceea ce a avut efecte nocive: a creat impresia că tupeul, minciuna, mârlănia, fărădelegea, cameleonismul sunt admisibile, şi dacă aceste "modele" pot face excepţie de la orice normă, oricui îi e permis să facă la fel. Dintre cei şapte gesticulanţi, nu întâmplător majoritatea au un trecut pătat, acoperit cu scuza că "aşa erau vremurile", de parcă toţi românii ar fi fost informatori sau adulatori ai cuplului Ceauşescu, sau şi una şi alta. "Gesturile" sunt dispuse cronologic între sfârşitul lui 1989 şi 2011. Primul ne reaminteşte celor ce l-am ştiut de atunci (şi reconstituie pentru cei născuţi după aceea) momentul din seara de 22.XII. 1989 în care Mihai Tatulici îl pălmuieşte în studioul IV pe Nicu Ceauşescu, grăbindu-se să sară astfel din mers în noua barcă. Tocmai pentru acea zi ce l-a luat prin surprindere, zelosul om de televiziune pregătise o emisiune cu titlul "Viaţa şi opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu, model de conduită socialistă" (dovada stă programul tipărit de atunci). Scena în care întoarce armele, palmele şi scuipatul împotriva celui pe care îl susţinuse - confirmată de mai mulţi martori - e negată de oportunistul care şi-a continuat cariera în televiziune, ba chiar, în 1992 a fost şi agent de marketing al cacealmalei Caritas. Cu o neruşinare stupefiantă, într-un volum de amintiri, Tatulici se autoportretizează într-un personaj pozitiv, care n-a făcut compromisuri în viaţa lui! Al doilea gest îl are ca executant pe un om de televiziune de aceeaşi teapă, Cornelius Roşiianu, fost colaborator al Securităţii şi care, rămas în ambele slujbe după "evenimente", discreditează în direct, în folosul "emanaţilor", Proclamaţia de la Timişoara cu celebrul ei punct 8. Dacă s-ar fi adoptat atunci o Lege a lustraţiei, multe s-ar fi putut schimba în istoria noastră recentă. Şi Roşiianu are, într-un interviu din 2014, neruşinarea de a poza în om de caracter, mai mult, de disident. Că adevărul ocultat, mistificat, negat tot iese la lumină, se dovedeşte în capitolul Iliada şi Mineriada, în care Radu Paraschivescu reface filmul zilelor de 13-15 iunie 1990 după înregistrări care acum există pe youtube, transcrie (şi analizează stilistic) discursurile lui Ion Iliescu din acele zile, din care reiese clar rolul lui funest, acoperit cu tehnica manipulării şi mistificării. Rol negat şi azi de fostul preşedinte ("sărac" o fi, dar "cinstit" nu) care a adus mari prejudicii ţării cu "democraţia" lui prea originală. Trec peste episodul cinic ce a deschis drum comerţului cu moartea al televiziunilor şi peste savuroasele capitole ce au în centru oameni de fotbal, în care sunt transcrise şi dialoguri absurde, pline de măscări, pentru a menţiona al şaptelea gest: circul jenant şi dezgustător făcut de Corneliu Vadim Tudor, asistat de Marinescu-Bideu, în faţa executorului judecătoresc venit să aplice legea. Fanfaronul "tribun", autor de osanale pentru cabinetul 1 şi 2, cel care-i făcuse albie de porci în revista "Săptămâna" pe toţi cei ce nu conveneau regimului Ceauşescu şi a continuat să o facă şi după '89, insultând grosolan personalităţi din opoziţie, se consideră exceptat de la legi şi se comportă "ca un huligan isteric, care îşi permite să înjure, să scuipe, să jignească şi să ameninţe în direct, fără să i se întâmple nimic". Documentată, scrisă cu nerv şi expresivitate, noua carte a lui Radu Paraschivescu expune răni nevindecate şi maladii metaforice ale societăţii noastre.
Radu Paraschivescu nu mai are nevoie de prezentare. Îl recomandă succesul de librărie al cărţilor sale şi audienţa emisiunilor TV, dovadă că există la noi destui oameni capabili să aprecieze umorul inteligent, cultura bine asimilată, priceperea în subiectele despre care se pronunţă şi grila lui de valori. Noua carte nu mai face parte din colecţia "Râsul lumii", deşi ironie există din plin şi aici. Substratul însă e cât se poate de serios. Radu Paraschivescu readuce în prim plan, pornind de la comportamentul în spaţiul public al unor personaje toxice, fapte care au alterat speranţele din decembrie 1989 şi ne-au dat înapoi faţă de alte ţări din fostul "lagăr". "România în 7 gesturi" e în primul rând un demers de igienă naţională, căci autorul nu se războieşte cu anumite persoane ipocrite, grosolane şi fără scrupule, ci cu ceea ce ele reprezintă tipologic. Fiecare din cele şapte gesturi corespunde unei metehne exhibate în văzul tuturor şi neamendate îndeajuns, ceea ce a avut efecte nocive: a creat impresia că tupeul, minciuna, mârlănia, fărădelegea, cameleonismul sunt admisibile, şi dacă aceste "modele" pot face excepţie de la orice normă, oricui îi e permis să facă la fel. Dintre cei şapte gesticulanţi, nu întâmplător majoritatea au un trecut pătat, acoperit cu scuza că "aşa erau vremurile", de parcă toţi românii ar fi fost informatori sau adulatori ai cuplului Ceauşescu, sau şi una şi alta. "Gesturile" sunt dispuse cronologic între sfârşitul lui 1989 şi 2011. Primul ne reaminteşte celor ce l-am ştiut de atunci (şi reconstituie pentru cei născuţi după aceea) momentul din seara de 22.XII. 1989 în care Mihai Tatulici îl pălmuieşte în studioul IV pe Nicu Ceauşescu, grăbindu-se să sară astfel din mers în noua barcă. Tocmai pentru acea zi ce l-a luat prin surprindere, zelosul om de televiziune pregătise o emisiune cu titlul "Viaţa şi opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu, model de conduită socialistă" (dovada stă programul tipărit de atunci). Scena în care întoarce armele, palmele şi scuipatul împotriva celui pe care îl susţinuse - confirmată de mai mulţi martori - e negată de oportunistul care şi-a continuat cariera în televiziune, ba chiar, în 1992 a fost şi agent de marketing al cacealmalei Caritas. Cu o neruşinare stupefiantă, într-un volum de amintiri, Tatulici se autoportretizează într-un personaj pozitiv, care n-a făcut compromisuri în viaţa lui! Al doilea gest îl are ca executant pe un om de televiziune de aceeaşi teapă, Cornelius Roşiianu, fost colaborator al Securităţii şi care, rămas în ambele slujbe după "evenimente", discreditează în direct, în folosul "emanaţilor", Proclamaţia de la Timişoara cu celebrul ei punct 8. Dacă s-ar fi adoptat atunci o Lege a lustraţiei, multe s-ar fi putut schimba în istoria noastră recentă. Şi Roşiianu are, într-un interviu din 2014, neruşinarea de a poza în om de caracter, mai mult, de disident. Că adevărul ocultat, mistificat, negat tot iese la lumină, se dovedeşte în capitolul Iliada şi Mineriada, în care Radu Paraschivescu reface filmul zilelor de 13-15 iunie 1990 după înregistrări care acum există pe youtube, transcrie (şi analizează stilistic) discursurile lui Ion Iliescu din acele zile, din care reiese clar rolul lui funest, acoperit cu tehnica manipulării şi mistificării. Rol negat şi azi de fostul preşedinte ("sărac" o fi, dar "cinstit" nu) care a adus mari prejudicii ţării cu "democraţia" lui prea originală. Trec peste episodul cinic ce a deschis drum comerţului cu moartea al televiziunilor şi peste savuroasele capitole ce au în centru oameni de fotbal, în care sunt transcrise şi dialoguri absurde, pline de măscări, pentru a menţiona al şaptelea gest: circul jenant şi dezgustător făcut de Corneliu Vadim Tudor, asistat de Marinescu-Bideu, în faţa executorului judecătoresc venit să aplice legea. Fanfaronul "tribun", autor de osanale pentru cabinetul 1 şi 2, cel care-i făcuse albie de porci în revista "Săptămâna" pe toţi cei ce nu conveneau regimului Ceauşescu şi a continuat să o facă şi după '89, insultând grosolan personalităţi din opoziţie, se consideră exceptat de la legi şi se comportă "ca un huligan isteric, care îşi permite să înjure, să scuipe, să jignească şi să ameninţe în direct, fără să i se întâmple nimic". Documentată, scrisă cu nerv şi expresivitate, noua carte a lui Radu Paraschivescu expune răni nevindecate şi maladii metaforice ale societăţii noastre.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- Selecţia "Formula AS"
- Dedicaţie la o stea - Drum bun spre Rai, Silvia! Nu uita să-ţi iei frumuseţea cu tine!
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
