Profesoară de limba şi literatura română la licee bucureştene bine cotate, autoare de manuale, eseistă şi critic literar, Elisabeta Lăsconi (Roşca) e în primul rând o mare cititoare şi îşi transmite de mulţi ani pasiunea pentru lectură elevilor ei şi publicului căruia i se adresează. Dacă ar exista mai mulţi profesori ca ea (munca îndelungată la catedră şi în activităţi publice de popularizare a literaturii nu i-a transformat profesia în rutină, ci a făcut-o să inventeze alte şi alte modalităţi interactive de a transmite încântarea descoperirii de sensuri în opere literare), "perlele" de la examene s-ar împuţina şi ar creşte numărul persoanelor care frecventează bibliotecile şi librăriile. Ceea ce vreau să spun e că, aşa prost plătiţi şi hărţuiţi cum sunt, mai există dascăli de vocaţie, bine pregătiţi şi cu talent pedagogic, a căror influenţă e hotărâtoare în evoluţia adolescenţilor. Dovadă - generaţiile care au păstrat o legătură afectivă cu "doamna lor de română" Elisabeta Lăsconi, fiindcă a ştiut să-i nărăvească la citit, să-i facă să descopere cât îţi pot îmbogăţi cărţile existenţa. Neobosită, curioasă de noutăţi şi entuziastă în propagarea valorilor, ea mă uimeşte mereu cu disponibilitatea, energia, hărnicia atât de rare într-o lume sastisită şi materialistă. Alergând de la cursuri la simpozioane, vorbind la lansări, citind şi scriind temeinic, empatică şi simpatică, cu o mare capacitate de a se bucura de reuşitele altora, de a admira, Elisabeta e o figură luminoasă în viaţa literară de azi, în care se ciocnesc cu zgomot vanităţi, mize meschine, invidii. După 1990, numele ei a putut fi întâlnit frecvent în presa culturală sub cronici de carte românească şi traduceri, dovedind fineţe analitică şi o uşurinţă a asocierilor şi situărilor ce vine din familiaritatea cu istoria şi cultura unor variate arii geografice. Începând de prin 2000 şi până azi, s-a aventurat într-un demers comparativ original, examinând în paralel opere literare româneşti şi străine, cărora le găseşte puncte comune. A avut rubrici de "cărţi pereche" în mai multe reviste literare, înainte de a se stabili la "Viaţa Românească" unde o puteţi citi azi. Volumul pe care vi-l recomand azi cuprinde 40 dintre eseurile ei comparatiste, născute, după cum spune ea însăşi "dintr-o mare iubire faţă de literatura română şi din pasiunea constantă pentru literatura universală". Corespondenţele găsite între cărţi scrise de autori depărtaţi în timp şi spaţiu sunt un joc superior, un spectacol de inteligenţă şi erudiţie frumos în sine, chiar dacă e vorba de speculaţii fanteziste. Ceea ce se reţine e eleganţa, farmecul demonstraţiei, modul cum pune în lumină puncte comune nebănuite. De exemplu, legătura dintre "Povestea porcului" de Ion Creangă şi "Măgarul de aur" al lui Apuleius e "sufletul ispitit de iubire". Mai spectaculoase sunt convergenţele între Negruzzi şi Borges, între Eminescu şi Cortázar, între "Enigma Otiliei" de G. Călinescu şi "Afinităţile elective" ale lui Goethe. Metoda ei e atractivă chiar şi pentru cei ce nu cunosc operele în discuţie, fiindcă eseista le rezumă coerent, face referiri şi la biografia autorilor, la implicaţii de natură socială psihologică, etică, estetică. Fără didacticism, Elisabeta Lăsconi ne conduce spre punctele comune văzute de ea prin gândire asociativă, dându-ne satisfacţia de a asista, mai mult chiar, a participa la o performanţă intelectuală. Iar vibraţia iubirii pentru literatură, sesizabilă în fiecare pagină a volumului, e contagioasă.
Selecţia "Formula AS"
* Elisabeta Lăsconi, "Cărţi pereche în literatura română şi universală", Editura Meronia (tel. 021/210.38.70), 390 p.
Profesoară de limba şi literatura română la licee bucureştene bine cotate, autoare de manuale, eseistă şi critic literar, Elisabeta Lăsconi (Roşca) e în primul rând o mare cititoare şi îşi transmite de mulţi ani pasiunea pentru lectură elevilor ei şi publicului căruia i se adresează. Dacă ar exista mai mulţi profesori ca ea (munca îndelungată la catedră şi în activităţi publice de popularizare a literaturii nu i-a transformat profesia în rutină, ci a făcut-o să inventeze alte şi alte modalităţi interactive de a transmite încântarea descoperirii de sensuri în opere literare), "perlele" de la examene s-ar împuţina şi ar creşte numărul persoanelor care frecventează bibliotecile şi librăriile. Ceea ce vreau să spun e că, aşa prost plătiţi şi hărţuiţi cum sunt, mai există dascăli de vocaţie, bine pregătiţi şi cu talent pedagogic, a căror influenţă e hotărâtoare în evoluţia adolescenţilor. Dovadă - generaţiile care au păstrat o legătură afectivă cu "doamna lor de română" Elisabeta Lăsconi, fiindcă a ştiut să-i nărăvească la citit, să-i facă să descopere cât îţi pot îmbogăţi cărţile existenţa. Neobosită, curioasă de noutăţi şi entuziastă în propagarea valorilor, ea mă uimeşte mereu cu disponibilitatea, energia, hărnicia atât de rare într-o lume sastisită şi materialistă. Alergând de la cursuri la simpozioane, vorbind la lansări, citind şi scriind temeinic, empatică şi simpatică, cu o mare capacitate de a se bucura de reuşitele altora, de a admira, Elisabeta e o figură luminoasă în viaţa literară de azi, în care se ciocnesc cu zgomot vanităţi, mize meschine, invidii. După 1990, numele ei a putut fi întâlnit frecvent în presa culturală sub cronici de carte românească şi traduceri, dovedind fineţe analitică şi o uşurinţă a asocierilor şi situărilor ce vine din familiaritatea cu istoria şi cultura unor variate arii geografice. Începând de prin 2000 şi până azi, s-a aventurat într-un demers comparativ original, examinând în paralel opere literare româneşti şi străine, cărora le găseşte puncte comune. A avut rubrici de "cărţi pereche" în mai multe reviste literare, înainte de a se stabili la "Viaţa Românească" unde o puteţi citi azi. Volumul pe care vi-l recomand azi cuprinde 40 dintre eseurile ei comparatiste, născute, după cum spune ea însăşi "dintr-o mare iubire faţă de literatura română şi din pasiunea constantă pentru literatura universală". Corespondenţele găsite între cărţi scrise de autori depărtaţi în timp şi spaţiu sunt un joc superior, un spectacol de inteligenţă şi erudiţie frumos în sine, chiar dacă e vorba de speculaţii fanteziste. Ceea ce se reţine e eleganţa, farmecul demonstraţiei, modul cum pune în lumină puncte comune nebănuite. De exemplu, legătura dintre "Povestea porcului" de Ion Creangă şi "Măgarul de aur" al lui Apuleius e "sufletul ispitit de iubire". Mai spectaculoase sunt convergenţele între Negruzzi şi Borges, între Eminescu şi Cortázar, între "Enigma Otiliei" de G. Călinescu şi "Afinităţile elective" ale lui Goethe. Metoda ei e atractivă chiar şi pentru cei ce nu cunosc operele în discuţie, fiindcă eseista le rezumă coerent, face referiri şi la biografia autorilor, la implicaţii de natură socială psihologică, etică, estetică. Fără didacticism, Elisabeta Lăsconi ne conduce spre punctele comune văzute de ea prin gândire asociativă, dându-ne satisfacţia de a asista, mai mult chiar, a participa la o performanţă intelectuală. Iar vibraţia iubirii pentru literatură, sesizabilă în fiecare pagină a volumului, e contagioasă.
Profesoară de limba şi literatura română la licee bucureştene bine cotate, autoare de manuale, eseistă şi critic literar, Elisabeta Lăsconi (Roşca) e în primul rând o mare cititoare şi îşi transmite de mulţi ani pasiunea pentru lectură elevilor ei şi publicului căruia i se adresează. Dacă ar exista mai mulţi profesori ca ea (munca îndelungată la catedră şi în activităţi publice de popularizare a literaturii nu i-a transformat profesia în rutină, ci a făcut-o să inventeze alte şi alte modalităţi interactive de a transmite încântarea descoperirii de sensuri în opere literare), "perlele" de la examene s-ar împuţina şi ar creşte numărul persoanelor care frecventează bibliotecile şi librăriile. Ceea ce vreau să spun e că, aşa prost plătiţi şi hărţuiţi cum sunt, mai există dascăli de vocaţie, bine pregătiţi şi cu talent pedagogic, a căror influenţă e hotărâtoare în evoluţia adolescenţilor. Dovadă - generaţiile care au păstrat o legătură afectivă cu "doamna lor de română" Elisabeta Lăsconi, fiindcă a ştiut să-i nărăvească la citit, să-i facă să descopere cât îţi pot îmbogăţi cărţile existenţa. Neobosită, curioasă de noutăţi şi entuziastă în propagarea valorilor, ea mă uimeşte mereu cu disponibilitatea, energia, hărnicia atât de rare într-o lume sastisită şi materialistă. Alergând de la cursuri la simpozioane, vorbind la lansări, citind şi scriind temeinic, empatică şi simpatică, cu o mare capacitate de a se bucura de reuşitele altora, de a admira, Elisabeta e o figură luminoasă în viaţa literară de azi, în care se ciocnesc cu zgomot vanităţi, mize meschine, invidii. După 1990, numele ei a putut fi întâlnit frecvent în presa culturală sub cronici de carte românească şi traduceri, dovedind fineţe analitică şi o uşurinţă a asocierilor şi situărilor ce vine din familiaritatea cu istoria şi cultura unor variate arii geografice. Începând de prin 2000 şi până azi, s-a aventurat într-un demers comparativ original, examinând în paralel opere literare româneşti şi străine, cărora le găseşte puncte comune. A avut rubrici de "cărţi pereche" în mai multe reviste literare, înainte de a se stabili la "Viaţa Românească" unde o puteţi citi azi. Volumul pe care vi-l recomand azi cuprinde 40 dintre eseurile ei comparatiste, născute, după cum spune ea însăşi "dintr-o mare iubire faţă de literatura română şi din pasiunea constantă pentru literatura universală". Corespondenţele găsite între cărţi scrise de autori depărtaţi în timp şi spaţiu sunt un joc superior, un spectacol de inteligenţă şi erudiţie frumos în sine, chiar dacă e vorba de speculaţii fanteziste. Ceea ce se reţine e eleganţa, farmecul demonstraţiei, modul cum pune în lumină puncte comune nebănuite. De exemplu, legătura dintre "Povestea porcului" de Ion Creangă şi "Măgarul de aur" al lui Apuleius e "sufletul ispitit de iubire". Mai spectaculoase sunt convergenţele între Negruzzi şi Borges, între Eminescu şi Cortázar, între "Enigma Otiliei" de G. Călinescu şi "Afinităţile elective" ale lui Goethe. Metoda ei e atractivă chiar şi pentru cei ce nu cunosc operele în discuţie, fiindcă eseista le rezumă coerent, face referiri şi la biografia autorilor, la implicaţii de natură socială psihologică, etică, estetică. Fără didacticism, Elisabeta Lăsconi ne conduce spre punctele comune văzute de ea prin gândire asociativă, dându-ne satisfacţia de a asista, mai mult chiar, a participa la o performanţă intelectuală. Iar vibraţia iubirii pentru literatură, sesizabilă în fiecare pagină a volumului, e contagioasă.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
