Victoria Dragu-Dimitriu e om de radio şi scriitoare. Pentru ea, profesia a devenit un mod de viaţă şi o stare de spirit, fructificate după 1990 într-un vast proiect de biografiere a caselor şi străzilor vechi din Bucureşti. Istoria caselor include şi destinele celor ce le-au locuit, legate de istoria ţării. Astfel, din pasiunea scriitoarei pentru oraşul ei (împărtăşită şi de editoarea Silvia Colfescu) s-a născut o cartografie arhitectural-sentimentală, ajunsă acum la al zecelea volum. Ca om de radio, Victoria Dragu ştie că "nu auzim decât ceea ce ascultăm şi nu ascultăm decât ceea ce ne interesează", aşa că îşi foloseşte cu brio profesionalismul pentru a ne face ascultători-cititori pasionaţi, fiindcă ea însăşi e pasionată de bătrânele case bucureştene şi de cei ce şi-au dus viaţa în ele. Însoţită de reportofon, a vizitat multe persoane în general vârstnice şi le-a ascultat-înregistrat amintirile despre clădiri ale existenţei lor - unele distruse de bombardamente, cutremure, nepăsare, de furia demolatoare a lui Ceauşescu, altele supravieţuind şi chiar renăscând în anii din urmă. Poveştile de familie ale doamnelor şi domnilor din Bucureşti adunate în cărţi alcătuiesc o arhivă de istorie orală, bogată în informaţii la prima mână şi delectabilă ca literatură non-fictivă. Fiindcă transcrierea păstrează autenticitatea dialogurilor, iar Victoria Dragu-prozatoarea adaugă atmosferă, portrete, decor, ai impresia că eşti şi tu martor la convorbiri, că vezi sub zidurile calcinate strălucirea prosperă de odinioară. Cu atât mai mult e de preţuit această muncă "de teren", cu cât unii dintre interlocutori s-au dus între timp şi ar fi luat cu ei şi fabuloasele poveşti dacă memoria reportofonului, transpusă în cărţile tipărite, nu le-ar fi conservat, împreună cu vechi fotografii. Cred că, pe baza celor 10 volume cu poveşti ale bucureştenilor din varii categorii sociale, de la aristocraţi la mici meseriaşi, se pot face şi studii academice de urbanism, antropologie, genealogie etc. Cartea pe care vi-o recomand azi adaugă în principal patru "povestitori".
D-na Lucreţia Voinescu, incitată de asocierile în cunoştinţă de subiect ale intervievatoarei, ne spune istoria de două secole a casei sale recent restaurate, o bijuterie arhitectonică de pe str. Nicolae Filipescu, fostă Scaune. Fireşte, povestea se ramifică în destinele unor oameni remarcabili din familia soţului ei, Alexandru Voinescu, cu poveştile altor case în care au stat rude, cu excursuri istorice şi cercetări de arhivă, cu anecdote din perimetrul central bucureştean. A doua povestitoare e Anca Costea, nepoata savanţilor Konteschweller, inventatori, deschizători de drumuri în radiotehnică, puţin cunoscuţi în patria lor. Fraţii Titus şi Mihai Konteschweller au avut vieţi spectaculoase, ce ar putea constitui scenariul unui film interesant la culme. În sfârşit, cea mai lungă şi arborescentă poveste e cea a lui Alexandru Dimitriu, "cavalerul acoperişurilor", spusă de nepoţii săi, fraţii Sanda Retinschi şi Sava Dumitrescu. Bunicul lor e, între multe altele, creatorul oşteanului în armură de pe turnul primăriei din Banu Manta, iar cine a trecut vreodată pe strada Episcop Radu a putut vedea un cavaler asemănător, cu un ciocan în mână, cocoţat bizar pe o casă familială. Acolo a stat chiar Alexandru Dimitriu. Multe lucruri inedite şi surprinzătoare sunt de aflat din noul volum al Victoriei Dragu, care-şi justifică astfel demersul: "Poveştile doamnelor şi domnilor din Bucureşti nu sunt paseism, nu sunt fugă în trecut, nu sunt refuz al prezentului şi nici al viitorului. Ele sunt numai căutarea de sine a acelui duh ridicat viu din cenuşa incendiilor, de sub copitele cailor, de sub şenilele invadatoare, din craterele bombelor (...), din asuprire şi din uitare, din jaf şi minciună. A duhului care îşi găseşte casa vremelnică în fiecare din noi, trăitorii pe aceste locuri, un duh ce ne înrudeşte şi ne înnobilează".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
