Autostop pentru toată viaţa
Deschid ochii şi lumina puternică mă face să îi închid repede la loc. Nu-mi dau seama dacă sunt trează de-a binelea sau dacă visez, încă, şi atunci prefer să prelungesc starea aceasta de incertitudine, care în acest moment mă apără de orice m-ar putea răni sufleteşte. Aşa cum sunt acum, mă simt apărată din toate părţile, fără nicio grijă, fără gânduri aspre şi întrebări chinuitoare, parcă aş vieţui într-un cocon de mătase scăldat într-o lumină blândă.
Citeste tot articolul
Cum luptăm cu urâtul lumii?
Oare există cineva care să nu fi fost afectat de tot ce s-a întâmplat în luna noiembrie? Sunt om şi eu, îmi pun întrebări şi lupt prin ceea ce fac, prin ceea ce scriu, prin conferinţele pe care le ţin, ca acest rău să se împuţineze. E suficient să deschid televizorul şi simt deja cum mă umplu de durere şi de urât. Suntem şapte miliarde de oameni pe planetă. Asta înseamnă că o nenorocire întâmplată undeva, într-un colţ al lumii, se propagă de aproape şapte miliarde de ori. Oriunde ai fi, prin televizor, te ajunge răul de peste tot.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 281 - 320 din 906 articole
-
Timpul are răbdare cu marile iubiri
Numarul 1178 -
IUBIRI DE VARĂ
Numarul 1177 -
Feţele fericirii
Numarul 1177 -
Mândra ploii
Numarul 1176 -
O noapte cu 1001 de poveşti
Numarul 1176 -
Vacanţă cu mama
Numarul 1175 -
Poveşti de dragoste
Numarul 1174 -
Corole de minuni
Numarul 1173 -
Mic tratat despre fericire
Numarul 1173 -
Duminica tatălui
Numarul 1172 -
Cuvintele care ne zidesc - Dragă "Formula AS"...
Numarul 1172 -
Magia atingerii
Numarul 1170 -
Cu mâna pe inimă
Numarul 1168 -
Magia mângâierilor
Numarul 1168 -
Scrisori de la cititori
Numarul 1168 -
NICOLAE MANIU - "Am nevoie mai mult ca oricând de linişte şi de prieteni"
Numarul 1167 -
Când mângâierile aduc vindecarea
Numarul 1166 -
Magia atingerilor
Numarul 1166 -
Munca sau dragostea? Iată un răspuns!
Numarul 1165 -
Băiatul dintr-a X-a B
Numarul 1165 -
Scrisoare pentru un adresant plecat
Numarul 1165 -
Poveşti despre iubirea dintâi
Numarul 1164 -
Sfaturi pentru un mariaj fericit
Numarul 1164 -
Costin şi al nouălea cer
Numarul 1162 -
VETA BIRIŞ - "Mi-a-nverzit iarba, e primăvară!"
Numarul 1161 -
"Vine, vine Pri-i-măvara...!"
Numarul 1161 -
De-a casa
Numarul 1160 -
Recunoştinţă
Numarul 1160 -
Munca şi dragostea
Numarul 1159 -
Între două zboruri
Numarul 1159 -
Zodiile şi dragostea - Îndreptar pentru cei care dau greş în iubire
Numarul 1158 -
Amintiri cu frunze verzi - Primăvară teleormăneană, evocată de FLOAREA CALOTĂ
Numarul 1157 -
Primăvara din gentuţă
Numarul 1157 -
Anchetă "Formula AS": Amintiri cu frunze verzi
Numarul 1156 -
Descântec de primăvară - IOANA MARIA ARDELEAN: "Mi-aş dori să-i spun bunicii mele din ceruri că «rânduţu'» mi-e bun"
Numarul 1155 -
Poveşti de dragoste
Numarul 1154 -
Reţete de fericire: Pădurea cu minuni
Numarul 1154 -
Scrisori din linia întâi: Vacanţă amânată
Numarul 1153 -
Îl chema Luca
Numarul 1153 -
Poveşti de dragoste: Sare în pantof
Numarul 1152