Îl cheamă Silviu Andrei şi e colegul meu de liceu. E bun şi blând şi mă face să vreau să trăiesc cât mai mult pe pământ. Îl plăceam de mai demult, de pe vremea când îl priveam doar cu coada ochiului, pe holurile şcolii, însă nu am avut niciodată curajul să fac vreun pas, mai ales că el e frumos şi deştept şi poartă eşarfe la gât, iar eu sunt mai plinuţă şi mai timidă. M-am ferit mult de el şi mă mulţumeam să îl privesc de departe, înconjurat de grupul lui de prieteni gălăgioşi. Mi-a plăcut la el dintotdeauna felul în care râde, chicotit şi jucăuş, sigur pe el, şi felul în care îşi cară ghiozdanul pe un singur umăr, de parcă ar fi cel mai curajos băiat. Şi chiar e! Acum două zile, după terminarea orelor, în drum spre casă, m-am trezit cu el lângă mine râzând. Alerga de departe şi mă striga, făcând semne disperate cu mâna prin aer. M-am uitat în jur, crezând că vorbeşte cu altcineva. Sigur trebuia să vorbească cu altcineva, mă gândeam. Cu vreo colegă din cele înalte şi slabe, iar când am realizat că vorbeşte cu mine, cu mine, şi nu cu altcineva, am înţeles ce înseamnă, de fapt, dragostea. Dragostea e atunci când corpul nu te mai ascultă şi o ia razna, când trupul tău vrea să se desprindă de tine şi să plece înspre persoana pe care o îndrăgeşti, ca să o ia în braţe, chiar dacă tu vrei să pară că nu e aşa. E ca şi cum organele toate, inima şi ochii şi mâinile, încep să nu te mai asculte, brusc, şi vor să facă numai ce vor ele. Gura începe şi spune cuvinte pe care în mod normal le ţii numai pentru tine, ochii ba se înlăcrimează de emoţie, ba rămân pierduţi după un tramvai în care ar putea să fie şi el, din întâmplare. M-am întors şi l-am aşteptat, de parcă eu i-aş fi făcut cea mai mare concesie. M-am strâmbat puţin, m-am fâstâcit câteva minute, prefăcându-mă că mă cam grăbesc să ajung într-un loc numai de mine ştiut, şi ne-am continuat amândoi drumul. M-a luat de mână, m-a făcut să mă opresc, iar eu l-am ascultat cuminte. M-a tras înspre el, m-a luat în braţe, aşa cum numai în filme am mai văzut, şi m-a sărutat. De emoţie, am închis ochii, fiindcă auzisem că aşa trebuie să faci, şi m-am gândit că dacă aş putea să vorbesc exact atunci, i-aş spune că îl iubesc. A fost primul meu sărut, care de atunci mă ţine trează noaptea. Fiindcă mi-am dat seama atunci, exact în acel moment, că dragostea, atunci când vine, îţi ia mintea şi gândurile şi le îndreaptă înspre persoana pe care o iubeşti, ca şi cum ai vrea ca timpul tău să devină şi al lui, să împarţi cu el şi spaţiu, şi gând, şi dorinţă. Cumva, dragostea te face să te uiţi mai mult la ceilalţi, să dai mai mult, să devii mai bun. Dragostea te face să nu mai minţi aşa de mult, pentru că nu îţi mai dă niciun motiv. Când vine, dragostea alungă gândurile urâte şi te face să ai aripi. Te face să începi să porţi eşarfe fără motiv şi să te trezeşti dimineaţa cât mai devreme, ca să nu mai întârzii niciodată la şcoală.
Am puţini ani, vise multe şi, în faţa mea, o viaţă la început. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine, cu el sau cu noi doi, dar mi-ar plăcea să nu uit mai târziu, când voi mai creşte, că lucrurile cu adevărat importante sunt cele care te fac să simţi că trăieşti. Sunt lucrurile care îţi fac corpul să se desprindă de tine şi inima să bată mai tare ca de obicei, aşa cum mi se întâmplă mie de fiecare dată când îl văd pe Silviu Andrei, băiatul frumos dintr-a X-a B. Mi-ar plăcea ca atunci când voi creşte mai mare, să nu las orgoliul să stea între mine şi fericire, aşa cum am văzut că fac oamenii mari de acum. De fapt, mi-ar plăcea ca noi doi să fim primii oameni care trăiesc cu adevărat, care se iubesc cu adevărat, care nu mint şi nu înşală, care se respectă chiar şi când sunt plecaţi în vacanţe, departe unii de alţii, care înţeleg tot, şi gânduri ascunse, care surprind inclusiv cuvintele nerostite. Mi-ar plăcea ca noi doi să ne iubim total, cu trupurile, cu mintea şi sufletul, pentru că ştiu de pe acum că dacă ar fi aşa, n-ar mai conta nimic altceva.
Mi-ar plăcea ca atunci când voi mai creşte să nu uit niciodată ziua în care Silviu Andrei dintr-a X-a B m-a sărutat pentru prima dată, iar eu am închis ochii şi am început, de atunci, să-l iubesc.
ALEXANDRA - clasa a IX-a A,
Colegiul Naţional "Mihai Viteazu"
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
