"Mă numesc Melania şi vă scriu din dorinţa de a comunica cu cineva, de a-mi da o sugestie, un sfat, în problema mea. Am 38 de ani, sunt căsătorită şi am o fetiţă de 10 ani, foarte reuşită şi foarte bună la învăţătură. Până aici totul este OK. Marea problemă este că, deşi sunt căsătorită, viaţa mea intimă, de peste 5 ani, practic, nu mai există. Soţul meu îmi este ca un tată şi nimic mai mult. Ce folos că este un om bun, calm, care mă ajută şi în problemele casnice, dacă relaţia noastră este doar platonică? Aparţinând zodiei Fecioarei, el este un om calculat, rece-sentimental, se ocupă doar de afacerile lui (fiind într-un fel un bun om de afaceri), neglijându-şi total soţia şi ceea ce simte ea. Eu, dimpotrivă, aparţinând zodiei Leului, sunt un om dornic de tandreţe, de clipe de adevărată dragoste, de foarte multă afecţiune. Tânjesc adesea după o privire drăgăstoasă, după o mângâiere, o îmbrăţişare sau un sărut pătimaş. Dar nu am parte de ele. Soţul meu este un aisberg. Am vorbit şi cu el pe această temă, dar mereu a motivat că ori e prea obosit, are prea multe griji pe cap, ori că dacă doresc, ar trebui să am eu iniţiativa. Eu nu sunt genul femeii prea îndrăzneţe, prefer, şi simt o mai mare plăcere, ca bărbatul să fie iniţiatorul într-o relaţie amoroasă, dar el nu înţelege acest lucru. Cert este că din zi în zi mă simt tot mai inutilă, simt că viaţa trece pe lângă mine şi locuiesc în casă cu un străin, care doar mă întreţine financiar şi atâta tot. De multe ori m-a străbătut gândul să-l părăsesc, să-mi caut omul potrivit firii mele, dar nu pot s-o fac, în primul rând din cauza copilului, care ar suferi cel mai tare, şi în al doilea rând, pentru că, de când am întrerupt serviciul pentru a-mi creşte copilul, eu nu mai lucrez. Deci, depind de el. Din cauza acestei situaţii, sunt în pragul unei puternice depresii nervoase. Pe zi ce trece, dragostea mea pentru el se topeşte (era înflăcărată în tinereţe). Mi-e teamă că încep să-l urăsc fără voia mea. Este ceva instinctiv. Ce să fac? Să-mi caut un amant? Niciodată nu mi-am înşelat soţul. Să-l părăsesc? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că sunt bolnavă de lipsa mângâierii şi că n-am cui spune acest secret în afară de dvs. Nici măcar mama mea nu m-ar fi înţeles. Ancheta pe care aţi pornit-o îmi dă speranţa să găsesc şi eu un răspuns."
MELANIA
Cunoaşte-l pe celălalt ca pe tine însuţi
"Ancheta dvs. ridică o problemă fundamentală pe care aş vrea să o pun în discuţie: care sunt lucrurile care ne fac, cu adevărat, fericiţi? Darurile, mângâierile, vorbele, ajutorul concret prin fapte ori, poate, încurajările? Greu de spus. Cert este că toate aceste dovezi provin de la aceeaşi sursă: cunoaşterea celuilalt. Dorinţa de a-l înţelege în profunzime. De a-i cunoaşte firea şi aşteptările. Prima şi cea mai mare dovadă de dragoste faţă de o fiinţă este înţelegerea ei profundă, bunăvoinţa de a o observa şi de a o asculta. Abia atunci când ajungem să cunoaştem un om acordându-i atenţie, interesându-ne efectiv de problemele lui, de esenţa aşteptărilor lui, când ajungem să-i ştim cele mai intime aspiraţii de ordin sufletesc, dar şi fizic, şi social, când învăţăm să-l mângâiem, deopotrivă, în clipele fericite, dar şi în ceasurile de deznădejde, abia atunci putem spune că iubim cu adevărat. Iubirea înseamnă comuniune. În clipa când ea există putem aştepta şi răsplata. O afecţiune care va exista de la sine, fără niciun efort. Atingeri care nu trebuie solicitate în mod expres. Un soi de rugăciune a sufletului, întremătoare şi dătătoare de bucurie. Asta cred că este magia despre care vorbiţi."
ANETA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
