Munca şi dragostea

- În ultima vreme, munca este considerată un duşman al iubirii. Nu e vorba de munca normală, obişnuită, fără de care nu putem exista, ci de munca nebunească, în exces, menită să ne ducă pe culmele bunăstării şi să ne asigure poziţia de câştigători. O viaţă plină de satisfacţii profesionale şi materiale, dar în care sufletul este pus după uşă, lângă mătură şi făraş. Sentimente? Iubire? Când să mai existe timp pentru "antichităţi"? Lipsa lor prezintă, însă, un risc enorm: dispariţia vieţii în doi. Dovadă? Explozia divorţurilor, creşterea numărului de mame-celibatare, regresul uriaş al natalităţii. De fapt, către ce ne îndreptăm? Cum putem reintegra sentimentele şi iubirea în viaţa în doi? Tot mai multe cupluri se văd obligate să-şi pună această întrebare. Există soluţii? Răspunsul psihologilor este optimist: regăsiţi-vă visele uitate! -

Trebuia să fie prima lor seară petrecută îm­preună, după mult timp. Bunicii fuseseră de acord să aibă grijă de copii. În micul restau­rant, unde se cunoscuseră în urmă cu doisprezece ani, îi aştepta o masă rezervată. Dar, în clipa când era gata să iasă pe uşă, a sunat tele­fonul. La celălalt capăt al firului, vocea soţului ei avea un ton dezamăgit şi resemnat: "Iubito, nu reuşesc să scap. Clientul insistă să-i predau proiectul mâine di­mi­neaţă. Îmi pare teribil de rău." Asta a fost. Speranţa că se vor putea dărui în exclusivitate iubirii lor, pentru câteva ceasuri măcar, s-a topit ca un balon de săpun.
În general, femeile nu se îndrăgostesc de un flu­tu­raş de salariu, ori de statutul social conferit de o anu­mită profesie. Sunt atrase de un surâs, de o privire pă­trunzătoare, de sentimentul unei misterioase înrudiri sufleteşti, de umorul irezistibil, de farmecul erotic sau de braţele bărbaţilor care promit ocrotire. Dintr-o dată, li se pare totul posibil şi încep să viseze la un viitor comun. O pregătire solidă şi perspectivele profesio­nale încurajatoare pentru cei doi îndeamnă cuplurile să-şi croiască planuri de viaţă mai îndrăzneţe, deoa­rece socot că astfel vor ajunge să aibă o situaţie sigură. Din păcate, strădania iniţială se transformă rapid în exces. Munca ar putea deveni un risc pentru iubire? Nu, aşa ceva nu are cum să ni se întâmple nouă...
Dar după aceea se adună orele suplimentare, fiind­că numărul colegilor scade mereu, în vreme ce volu­mul lucrărilor rămâne acelaşi. Locurile la grădiniţe sunt limitate, o bonă de încredere costă mult - aşadar, trebuie, vrând-nevrând, să alegem între carieră şi co­pii. Să ne mutăm în alt oraş, pentru un post mai bun, să ne mul­ţumim cu o relaţie la distanţă sau cu una de weekend? Iubire, sex şi mângâieri în funcţie de agen­da de la birou? În realitate, nimic nu ne in­fluen­ţează mai profund viaţa personală ca parcursul nostru pro­fesional.

Doi pe un balansoar

De aceea, psihologii consideră indispensabilă rea­li­zarea unui echilibru muncă-iubire: "Tot aşa cum fie­care individ ar trebui să-şi dea osteneala de a aşeza munca şi timpul liber într-un echilibru de care de­pinde sănătatea sa fizică şi psihică, este necesar ca şi cuplu­rile să se preocupe de aflarea unui raport echi­li­brat între profesie şi iubire." Ceea ce nu este deloc un lucru simplu, mai ales pentru cei aflaţi în perioada de productivitate maximă a existenţei lor, la vârste între 30 şi 40 de ani, când cei doi parteneri îşi doresc să pro­greseze profesional, să se căsătorească, să-şi înteme­ieze o familie, eventual să-şi cumpere o lo­cuinţă pe gus­tul lor - fiind astfel siliţi să ia o mul­ţime de decizii im­portante, într-un interval de timp foar­te scurt. "Aceşti oameni trăiesc până la urmă în­tr-un regim de func­ţionare continuă, ca nişte maşini", subli­niază specialiştii. "Ambii parteneri produc, produc, produc, pentru a-şi procura cele de trebuinţă unui trai coti­dian la nivelul pe care şi-l doresc. Fac totul pentru ceea ce ei consideră a fi normal şi decent şi, cu toate acestea, nu sunt fericiţi, deoarece a trebuit să-şi arun­ce peste bord intimitatea de cuplu şi vi­surile."
În scurtă vreme, aceste cupluri nu mai au nimic să-şi spună. Dar tocmai comunicarea îi ajută pe partenerii activi profesional să-şi salveze iubirea. Psihologii specializaţi în problemele cuplului ne îndeamnă: "Rezervaţi-vă în fiecare seară puţin timp, poate chiar nu mai mult de cinci minute, ca să vă relataţi reciproc trei lucruri, cele mai im­portante pe care le-aţi trăit în ziua respectivă. Sau uitaţi-vă la fotografiile dvs. vechi şi încercaţi să vă aduceţi aminte ce visuri aveaţi pe atunci. Aceasta vă oferă o bază solidă, ca să puteţi vedea mai clar în ce direcţie aţi dori să mergeţi în continuare."

Când cuibul rămâne gol

Testul pe care vi-l propunem în aceste pagini vă va ajuta să vă daţi seama dacă ar putea să existe o situaţie similară şi în relaţia dvs. Dar nu trebuie să pierdeţi din vedere faptul că un rezultat liniştitor (între 0 şi 14 puncte) reprezintă un diagnostic valabil doar pentru momentul de faţă. "Munca rămâne un factor deter­minant", avertizează specialiştii. De e­xem­plu, ple­carea din casă a copiilor lasă în urmă un mare gol, care îi marchează pe părinţii ajunşi la mo­mentul "nunţii de argint". Îndeosebi femeile trecute de 45 de ani îşi pun atunci întrebarea: "Asta să fi fost tot, aşa ar trebui să se încheie viaţa mea?" Şi se pare că ele răspund din ce în ce mai des: "Nu." Acesta este unul dintre moti­vele pen­tru care, conform statis­ticilor, numărul divor­ţurilor la cuplurile cu o vechime de 26 de ani sau mai mult aproape că s-a dublat în ultimul deceniu.

Două exerciţii pentru regăsirea echilibrului

Pentru ca viaţa de zi cu zi să funcţioneze, multe cupluri renunţă să-şi mai aducă în discuţie visurile şi dorinţele. Aceste exerciţii vă vor ajuta să reînnodaţi firul rupt al comunicării.

1. Dialogul
Vă certaţi mai des în ultimul timp? Atunci stabiliţi de comun acord un termen fix, o dată pe lună, pentru acest exerciţiu. El va dura exact 90 de minute (puneţi deşteptătorul să sune). Aşezaţi-vă faţă în faţă. Trageţi la sorţi, ca să vedeţi cine va începe. Urmează cele 15 minute alocate primului vorbitor. Spuneţi ce vă afec­tea­ză mai profund în plan emoţional, în interiorul sau în afara relaţiei. Vorbiţi numai despre dvs., despre lucruri pe care le-aţi trăit personal. Nu faceţi niciun fel de reproşuri! Celălat ascultă, fără a pune întrebări şi a comenta - nici chiar în momentele când interlo­cu­torul său preferă să tacă. Atunci când primul timp de vor­bire s-a epuizat, inversaţi rolurile. Celuilalt parte­ner îi vor sta la dispoziţie, de asemenea, 15 minute. Al­ternaţi astfel, până la con­sumarea celor 90 de minute (ceea ce înseam­nă că fiecare va fi de trei ori "vorbitor" şi de trei ori "ascultător"). Pare calculat şi pedant, dar în acest mod vor fi evitate de­prin­derile urâte de care fa­ceţi uz când vă certaţi. Atmosfera dis­cu­ţiei va redeveni nor­mală.

2. Relaţia ca o fiinţă vie
Acest exerciţiu du­rează între cinci şi zece minute. Închipuiţi-vă că iubirea dvs. ar fi o făp­tură vie, care s-a născut prin aceea că v-aţi unit destinul cu acela al par­tenerului dvs. În ce stare se află acum fiinţa de care vorbim? Duce lipsă de ceva, are vreo su­fe­rinţă? Cum se numeşte? A purtat vreodată înainte alt nume? De ce? Poate veţi constata că făptura care întruchipează relaţia dvs. se simte epuizată şi cuprinsă de îngrijorare, însă amintiţi-vă că odinioară era plină de curiozitate şi veselă. Gândiţi-vă de ce anume are nevoie relaţia dvs., pentru a deveni cel puţin o convieţuire "relaxată". Poate că la început vi se va părea aberant să vă ima­gi­naţi o fiinţă, numai pentru a reflecta la toate aceste lu­cruri, însă este cea mai bună modalitate de a con­ştientiza caracterul unic şi inconfundabil al relaţiei dvs. Calităţile şi talentele dvs. au creat această "fiinţă", care nu se aseamănă cu nicio alta din lume. Ea are nevoie să-i acordaţi atenţie şi grijă - zilnic, dacă se poate.