Mândra ploii
Acum o săptămână mi-am înşelat nevasta. Pentru prima oară. De atunci, simt că viaţa mea s-a schimbat total. Nu ştiu cum să procedez ca să pot aduce în familia mea echilibrul dinainte, de aceea vă scriu. Pe de altă parte, încă de a doua zi am simţit nevoia să spun cuiva ceea ce mi s-a întâmplat, nu ca să mă eliberez de nedumerirea care mă însoţeşte de atunci, ci, mai degrabă, ca să înţeleg de ce am ajuns aici, în situaţia aceasta. Cui să povestesc?
Citeste tot articolul
O noapte cu 1001 de poveşti
S-a întâmplat pe nerăsuflate. Puţin înainte de Sânziene, într-o noapte ce pare să fi fost inventată, într-atât de neobişnuit s-au înlănţuit circumstanţele şi a arătat decorul şi ne-am purtat noi. Dacă nu ar fi şi astăzi vii consecinţele, mai că aş încerca să mă conving că lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa cum mi le amintesc. Dar totul a fost întocmai, de la cel mai straniu amănunt, până la cel mai de necrezut amalgam de emoţii.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 321 - 360 din 906 articole
-
Superstiţii de păcălit moartea
Numarul 1152 -
Poveşti de dragoste
Numarul 1151 -
MAICA
Numarul 1150 -
Scrisori de la cititori
Numarul 1149 -
Călătorii sentimentale: La Ploieşti, pe urmele lui NICHITA STĂNESCU
Numarul 1148 -
Cu SILVIA KERIM, între pereţii de aur ai amintirilor
Numarul 1147 -
Primele zăpezi
Numarul 1146 -
"De ce acceptă femeile să fie înşelate?" - Opinii pe marginea textului "Chipul iubit", semnat de Dora Mărculescu, F. AS nr. 1138
Numarul 1145 -
"La Ţigănci"
Numarul 1145 -
Melancolia... O primim sau o punem pe fugă?
Numarul 1144 -
Poveşti de dragoste
Numarul 1144 -
Cine eşti tu, nostalgie, cu tristeţea ta cu tot?
Numarul 1143 -
Când viaţa nu-ţi încape într-o valiză
Numarul 1141 -
DEZBATERI - "De ce acceptă femeile să fie înşelate?"
Numarul 1141 -
Regulile de aur ale iubirii
Numarul 1140 -
De ce acceptă femeile să fie înşelate?
Numarul 1139 -
De ce acceptă femeile să fie înşelate?
Numarul 1138 -
O poveste despre îngerii păzitori
Numarul 1138 -
Salut voios de pionier!
Numarul 1137 -
Un polonez pe urmele vlahilor: TOMASZ FRYZLEWICZ
Numarul 1136 -
Celta
Numarul 1135 -
Să rămân ori să plec?
Numarul 1135 -
Piatra Şoimului
Numarul 1134 -
Dr. psiholog NORICA POPA-FISCHER - "Ca să rămână vie, iubirea are nevoie de delimitări"
Numarul 1134 -
SCRISORI CARE AŞTEAPTĂ RĂSPUNS
Numarul 1134 -
Zeul Mării
Numarul 1133 -
Ba da! Iubirea rezistă! - Un scenariu salvator
Numarul 1133 -
Scrisori care aşteaptă răspuns
Numarul 1132 -
Iubirea cea de toate zilele - Ce facem când flacăra începe să pâlpâie?
Numarul 1131 -
Floarea de cimbrişor
Numarul 1131 -
Frunza de pe noptieră
Numarul 1131 -
Vara bunicilor
Numarul 1130 -
Casa bunicii
Numarul 1130 -
Sărăţele cu chimen
Numarul 1129 -
Un înger pentru toată viaţa
Numarul 1129 -
Nunta lui Roji
Numarul 1128 -
Iţa şi Onu, şopârliţa şi tritonul
Numarul 1128 -
OFELIA POPII - "Ascultă-ţi pornirile, firea, nu fi altcineva!"
Numarul 1127 -
Un semn pentru iertare
Numarul 1127 -
Călătoria cu trenul
Numarul 1126