Iubirea cea de toate zilele - Ce facem când flacăra începe să pâlpâie?

- Fapt ştiut: monotonia cotidiană usucă dragostea! Dacă vă număraţi printre cei care cască, când se aşează seara, la masă, sau preferă să mănânce în faţa televizorului, e cazul să luaţi măsuri -

Declaraţiile de dragoste rostite de Andre Agassi şi Steffi Graf, în ziua când marea jucătoare de tenis germană a fost primită în "Tennis Hall of Fame", i-au impresionat pe cei pre­zenţi la eveniment şi pe milioanele de fani ai celor doi celebri sportivi. "Nu-mi vine să cred cât de uşor ai pus racheta în cui, ca să devii mama copiilor mei", a spus Agassi, cu vocea gâtuită de emoţie. "Cel mai important moment al turneului meu prin viaţă a fost ziua în care mi-ai ieşit în drum", a răspuns Steffi, lăsând lacrimile să-i curgă pe obraz: prima dată în lun­ga ei carieră, când şi-a permis, public, să-şi expri­me sentimentele.
Aşa sună iubirea adevărată, iar cei doi aşi ai spor­tului alb sunt de peste 10 ani împreună. O victorie nu numai de "rezistenţă în echipă", ci şi de afecţiune sal­vată de la înec. Oare câţi dintre cei care rezistă în căsnicii de peste un deceniu îşi mai fac asemenea declaraţii de dragoste?

Cine nu-şi antrenează romantismul îl pierde

Între soneria deşteptătorului, dimineaţa, şi urarea de "noapte bună", consumăm o mulţime de gesturi şi de cuvinte afectuoase, dar majoritatea lor sunt arti­fi­ciale, "de protocol", le facem din obişnuinţă, fiind­că "aşa se cade", nu fiindcă simţim. Îmbrăţişări şi "pu­­pături de carton". La fel ca şi dialogurile, de-o banalitate totală, pe care le rostim zi de zi: "Iubitule, ai plătit curentul electric?"; "Nu uita să cumperi hârtie igienică!"; "Copilul are nevoie de adidaşi noi"... În cel mai bun caz, bărbaţii le întreabă de să­nă­tate pe consoarte: "Ţi-a trecut durerea de burtă?". "Mai ai junghiuri în piept?".
Prăbuşirea hormonilor spre nivelul zero este nor­mală într-o căsnicie lungă, ba chiar necesară, afirmă specialiştii, fiindcă viaţa noastră are nevoie de spaţiu, de oxigen, de un orizont pe care excesul de intimitate îl obturează. Sentimentele se aplatizează, simţurile la fel, dragostea se transformă (cu şansă!) în prietenie, sau, cel mai rău, într-o simplă convieţuire bazată pe obişnuinţă. Pe de altă parte, tot specialiştii ne aver­ti­zează că împuţinarea gesturilor romantice dintre par­teneri, lipsa afecţiunii manifestată concret, des­chide uşa plictiselii şi dezinteresului. Asta e vestea proastă. Există, însă, şi una bună: afecţiunea se poate antrena!

Închideţi ochii şi lăsaţi-vă duşi!

Toţi cei care aţi fost vreodată îndrăgostiţi aţi tre­cut, desigur, prin împrejurarea următoare: cât de frumoşi, de strălucitori, de inteligenţi şi de originali vi se păreau, la începutul iubirii, cei după care vă scă­părau privirea şi călcâiele; şi cât de obişnuiţi, de banali, ba chiar penibili au devenit, odată cu trecerea timpului! Emoţia aceea ciudată de-a dreptul, pentru banalitatea care o genera, când, palpitând de emoţie, vă vedeaţi iubitul spălându-se pe dinţi, în tricoul mulat pe pectorali, pentru ca după o vreme, aceeaşi scenă să vă ridice sângele în cap, din cauză că "nă­tărăul ăla nu mai iese odată din baie!". Atenţie! Ne atrag atenţia specia­liştii, cine se concentrează prea des pe păr­ţile negative ale partenerului său îşi ucide toate emoţiile erotice. Nasul uşor coroiat al iubitei care vă ducea la început, cu gândul la Cleopatra, nu trebuie, pe măsură ce iubirea se potoleşte, să vă aducă aminte de baba Cloanţa. Alungaţi asemenea repre­zen­tări negative, sunt otrăvitoare, de-a dreptul, şi iubirea ajunge pe catafalc. Pro­cedaţi exact invers: amintiţi-vă de pe­rioa­da de în­drăgostire de la începutul relaţiei dvs. şi scoateţi la suprafaţă trăsă­turile par­tenerului, care atunci v-au făcut să vă în­drăgostiţi. Ce v-a plăcut cel mai tare la el? Pentru ce anume merită să îl admi­raţi? De ce îl plac aşa de mult rudele şi prietenii dvs.? Vă mai amintiţi de îm­bră­­ţişările începutului? Încer­caţi să le re­pe­taţi. Daţi deoparte rutina. Regăsiţi-vă afecţiunea. Ea există mai mult ca sigur undeva, în adânc. În­chi­deţi ochii şi lăsaţi-vă duşi de bucuria şi liniştea profundă a unei îmbrăţişări neformale. Din­colo de ea, se află un nou început.

În iubire nu există "Trebuie!"

Amestecul ştiinţei în problemele sufleteşti pare dur, tehnicist în exces, dar uneori e bine să ţinem sea­ma de el. De pildă, adevărul că furtuna oricărei în­drăgostiri aflate la început (care nu se poate compara cu nimic) are o explicaţie... fiziologică: este o furtună a hormonilor. În cazul căsniciilor lungi, hormonii aţipesc şi vremea e mult mai calmă. Există însă şi avantaje: existenţa în doi a pus deoparte, de-a-lungul vremii, un tezaur extrem de important: trecutul!
Primul concediu, prima pană de cauciuc, câmpul de maci de pe drumul spre mare, cortul pus pe nisipul ud, prima locuinţă comună, nunta... Chiar şi amin­tirile urâte fac bine, sunt o dovadă că răul a fost de­păşit. Psihologii americani (cei mai înverşunaţi cer­ce­tători ai vieţii de cuplu, care îţi intră în casă şi când nu îi pofteşti, prin ches­tio­nare vârâte în cutia poştală sau difuzate pe internet) afirmă că bucu­riile trăite împreună cre­ează un fundament stabil în orice relaţie. O "talpă" a vieţii în doi. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să trăim în trecut, ci doar să-l iscodim uneori, ca să ne lumineze prezentul. Mai ales în zona senti­mentală a începutului, când senzaţiile ne făceau să dăm în clocot. Uşu­rel!, ne îndeamnă cerce­tă­torii căsniciilor aţipite. "Nu daţi buzna în amin­tiri. Evocări de tipul: «Ţii minte ce bine era când făceam dragoste la început?», mai degrabă inhibă decât trezesc pof­ta. Creează jenă. Amin­tiţi-i, mai degrabă, par­te­nerului dvs. de serile petrecute pe malul mării, direct pe nisip, când, strâns îmbrăţişaţi, ca să vă feriţi de răcoarea brizei, vă lăsaţi îmbătaţi de mirosul de alge şi sare, care vi se lipeau de piele şi de păr. Erotismul se stârneşte prin emoţie, nu prin porunci. În iu­bire nu există «trebu­ie»!".

Practicaţi magia atingerii

Cercetătorii din domeniul sexualităţii văd în contactul fizic cheia pentru iubire şi mai multă pasiune în relaţiile de lungă durată. "Micile gesturi de tandreţe şi atingerile asigură o porţie de erotism în viaţa de zi cu zi", spun ei. "În felul acesta, pere­chile au sentimentul că, în ciuda anilor care au trecut, se mai doresc". O veste bună, pentru că cei care funcţionează în echipă, pe timp îndelungat, comută greu pe pasiune şi dorinţă.
"Iubirea este ca apa. Când nu curge, stagnează. Când curge, e nevoie să fie alimentată tot mai mult", spune celebrul medic şi psiholog american Deepak Chopra, sfătuitorul în probleme sentimentale al vede­telor de la Hollywood. Dar ce trebuie făcut pentru ca apa să înceapă să curgă? În punctul acesta, răspunsul este destul de uzat: cină la lumina lumânărilor, plimbări romantice pe malul mării, finaluri de săptă­mână fără copii etc. Mai important este ce se află în spate: scenarii, schimbare, surprize, adesea chiar întâmplări neobişnuite, cum ar fi să te plimbi pe ploaie noaptea, cu soţul tău, sub aceeaşi umbrelă, sau să staţi până târziu pe balcon, cu un pahar de vin roşu în faţă, evocând amintiri vesele din trecut. Asta schimbă sigur ceva în starea noastră sentimentală.

Ce tip de îndrăgostit sunteţi?

În materie de iubire, nu toţi oamenii reacţionează la fel. Unora le plac vâlvătăile, altora "festina lente". Chiar şi în cadrul cuplului sunt aşteptări diferite: bărbaţi care se consideră aşi ai iubirii şi erotismului, în vreme ce soţiile lor plâng, noaptea, în pernă, de dor.
Şi invers, în iubire nu există legi de urmat. Fiecare om îşi trăieşte altfel relaţia. Nu există nici standarde pe care, dacă le îndeplineşti, te ajută să triumfi în căsătorie. Asupra posibilităţii de a avea o căsnicie îndelungată, fără ca flacăra ei să pâlpâie ca un opaiţ uitat în geam, decid exclusiv, doi oameni care au suficiente puncte comune, pentru ca să formeze un cuplu de îndrăgostiţi.

Se vorbeşte despre trei stiluri de a iubi:

Tipul sigur pe el (îi aparţin 50% din ambele sexe) - din el fac parte oa­meni cărora le este uşor să stabilească contacte apro­piate şi să le întreţină, pe termen îndelungat. Cei ce aparţin acestei categorii nu-şi fac probleme că vor fi părăsiţi.

Tipul evitant (îi aparţin 25% din ambele sexe) - este compus din persoane care nu se simt în largul lor când cineva se apropie prea tare de ei emoţional. Nu au suficientă încredere în celălalt şi se plâng, adesea, că partenerul lor le cere mai mult decât sunt pregătiţi să ofere.

Tipul fricos şi ambi­valent (îi aparţin 50% din ambele sexe) - cei încadraţi în această categorie au un stil de a iubi care îi împinge către apropierea de parte­ner, dar nu se simt iubiţi cu adevărat, vor mai mult, şi realizează, dezamăgiţi, că cel de alături bate în retra­gere, speriat.

Reflectaţi asupra celor trei tipuri de a iubi. Căruia din ele îi aparţineţi? Dar partenerul cu care vă împărţiţi viaţa? Răspunsul la aceste întrebări o să vă ajute, în mod sigur, să ştiţi ce fereastră din viaţa dvs. ar trebui larg deschisă, pentru ca emoţia dispărută a începuturilor iubirii să se întoarcă înapoi.

Dina Bran