Sezonul vacanţei a rămas undeva în trecut, acum a dat deja prima zăpadă. Ni-l putem reînvia în amintire doar ca să tragem câteva concluzii... sentimentale. Că vrem, că nu vrem, trebuie să recunoaştem că perioada cea mai frumoasă a anului este, de fapt, foarte stresantă pentru o relaţie de cuplu. Aşteptările cântăresc mai greu decât bagajul luat în călătorie. O sumedenie de nostalgii şi speranţe sunt proiectate asupra celor două sau trei săptămâni de vacanţă: ne dorim o armonie desăvârşită, netulburată de nimic. Iar la întoarcerea din concediu, domnul şi doamna X se regăsesc pe aceleaşi locuri - 15 E şi F din avion, fiecare văzându-şi de preocupările sale. Ea răsfoieşte o revistă ilustrată pentru femei, în vreme ce el citeşte ultimele comentarii despre transferurile din fotbal. Din păcate, cearta, ca şi muţenia, fac parte adesea din pachetul "all-inclusive". Căci, petrecând 24 de ore pe zi împreună, partenerii au ocazia să-şi descarce frustrările acumulate în cursul unui an întreg.
Iubirea e muncă grea
Iubirea presupune muncă, ne învaţă psihologii. Şi anume, o muncă grea. Chiar dacă acest adevăr nu sună foarte atrăgător, suntem nevoiţi să-l acceptăm. Lumea în care trăim a devenit extrem de complexă, totul se mişcă mai repede, împărţirea tradiţională a rolurilor între sexe, cu bărbatul-general şi femeia- ordonanţă, e definitiv căzută în desuetudine. O căsnicie din trei eşuează, printre altele, din cauză că soţii n-au muncit destul - sau poate nu suficient de bine - ca să-şi consolideze relaţia. În marile oraşe, lucrurile stau şi mai rău: jumătate din cuplurile căsătorite ajung în cele din urmă în faţa judecătorului. În Franţa, de exemplu, se înregistrează aproape 200.000 de divorţuri anual. Ce-i drept, cifra a scăzut cu 5% în ultimul timp, dar specialiştii opinează că motivele ar putea fi mai curând de natură economică. Fiindcă o despărţire oficializată la tribunal poate transforma rapid un cuplu cu un statut financiar solid în doi foşti parteneri cam strâmtoraţi.
Media mondială arată că un sfert din căsnicii nu durează mai mult de zece ani şi, deseori, în mod paradoxal, soţii sunt dezbinaţi tocmai de ceea ce ar fi trebuit să-i unească: de micuţele fiinţe care au transformat un bărbat şi o femeie în părinţi. "Pentru cuplurile cu aşteptări deosebite în privinţa iubirii şi a armoniei, copiii reprezintă adesea o sursă de conflicte", subliniază psihologii. "Mulţi ajung astfel într-o situaţie de criză, îşi aruncă reciproc acuze, încep să aibă chiar şi legături extraconjugale."
Sentimentul de fericire de la începutul unei relaţii se poate compara cu experienţele trăite de un narcoman. La propriu! Cercetătorii britanici au constatat că îndrăgostirea induce un adevărat extaz în anumiţi centri de la nivelul creierului. Tomografia computerizată a arătat că, la proaspăt îndrăgostiţii cărora li s-a permis să privească fotografii ale partenerului, aşa-numitul centru al recompensei din creier a secretat prompt hormoni ai fericirii, cum este dopamina. Aşadar, iubirea ne îmbată. Însă, ca să nu ne trezim într-o zi mahmuri, trebuie să ne înarmăm la momentul oportun cu un sistem eficient de avertizare. Şi să respectăm câteva reguli care, luate în sine, ni se pot părea banale. Cu toate acestea, ele au darul de a ne impune un comportament disciplinat şi o autoevaluare corectă.
Cele zece porunci
Psihologul american John Gottman trece drept autoritatea supremă în domeniul terapiei de cuplu, căci lucrările sale se vând în milioane de exemplare, pretutindeni în lume. În institutul său de pe lângă Universitatea din Washington, el studiază, de aproape patru decenii, relaţiile a mii de cupluri americane. Într-un laborator consacrat iubirii (numit chiar aşa: Love Lab), partenerii sunt filmaţi şi li se montează senzori care le măsoară pulsul, cantitatea de transpiraţie apărută în palme, viteza de circulaţie a sângelui şi mişcările involuntare ale corpului în poziţia şezând, în timp ce bărbatul şi femeia au o dispută. Cercetătorii înregistrează fiecare gest, toate semnalele verbale şi nonverbale. Sunt "Măsurile iubirii", cum de altfel şi-a intitulat Gottman ultima carte, recent apărută. În paginile ei, el explică în ce mod se poate menţine funcţională o relaţie. Cele "zece porunci" ale lui Gottman, dacă vreţi. Iată câteva dintre ele:
* Una dintre cele mai importante este transparenţa. Cunoaştem o mulţime de oameni care se plâng fără încetare de serviciul pe care-l au, însă le lipseşte curajul să renunţe la el, deoarece salariul obţinut acolo e indispensabil pentru supravieţuirea familiei. Ei ar trebui să împărtăşească perechilor lor grijile şi nemulţumirile lor, în loc să stea lângă ea, la masă, absenţi ca nişte zombie. Numai cine dezvăluie partenerului dorinţele, ţelurile şi temerile sale poate construi cu el o intimitate reală. Iar aceasta va acţiona ca o pavăză eficientă împotriva numeroşilor sabotori ai relaţiei, întâlniţi în viaţa de zi cu zi.
* Legături aproape conjugale. Capcanele pândesc pretutindeni, ele pot fi personificate cu uşurinţă. Sunt prieteni, cu care te duci să faci sport, ori colegi dintre cei mai simpatici. Gottman avertizează insistent în privinţa legăturilor "aproape conjugale" de la locul de muncă şi a altor prietenii cu conotaţii, dacă nu sexuale, totuşi exagerat de afectuoase. Desigur, îndrăgostiţii nu trebuie să se izoleze şi să-şi suspende contactele sociale. Situaţia devine însă critică în momentul când preferi să discuţi problemele tale majore de viaţă cu o colegă nouă, iar nu cu logodnica. Şi cine comentează cu prietenii cele mai intime detalii ale relaţiei sale fără ştirea partenerului comite un act de trădare, cel puţin în plan mental.
În orice caz, poate fi primejdios ca un prieten sau o rudă să ştie prea multe despre crizele unei relaţii. Despicarea firului în patru împreună cu mama ori cu cea mai bună prietenă riscă să alunece curând spre un fel de complicitate. Se analizează minuţios defectele şi greşelile partenerului, până când însuşirile lui pozitive pălesc şi dispar din câmpul vizual. Iar dacă un sfat din partea mamei capătă mai multă greutate decât unul primit de la tovarăşul de viaţă, este doar o chestiune de timp ca acesta să-şi piardă complet creditul. Cine îşi doreşte să formeze o echipă bună cu partenerul său are datoria să fie solidar cu el şi să nu-i pună opiniile sub semnul întrebării. Sau, cel puţin, să aştepte cu răbdare până când va fi posibilă o discuţie între patru ochi.
* Inechitatea sub diverse forme este un alt element care va genera garantat situaţii de criză în convieţuirea a doi oameni. Cea mai concentrată dintre ele este egoismul. Relaţiile în care serviciul soţului are mereu întâietate în faţa carierei soţiei, sau ea nu e dispusă să-şi sacrifice măcar o dată concediul la mare pentru ca el să meargă pe munte, după care este înnebunit, au, cu certitudine, o durată de viaţă limitată. Pe de altă parte, e important să nu accepţi compromisuri decât atunci când eşti sigur că te vei putea ţine de cuvânt. Căci o promisiune încălcată distruge încrederea pe termen lung. Această afirmaţie este valabilă mai ales în ceea ce priveşte deciziile cruciale ale vieţii, cum ar fi căsătoria, dorinţa de a achiziţiona o casă ori de a aduce pe lume un copil.
* Comunicarea. Ar trebui să fim deschişi şi sinceri faţă de noi înşine, ca şi faţă de partener. Să-l includem în tot ce înseamnă viaţa noastră. Când trec printr-o perioadă stresantă, mulţi oameni reacţionează la fel ca şopârlele iarna: cad într-o stare de încremenire absolută şi nu mai sunt capabili să ofere tovarăşului de viaţă altceva decât indiferenţă. Cine nu răspunde la dorinţele celuilalt sau - şi mai rău - îi ia în râs temerile se află pe punctul de a da lovitura de graţie coeziunii cuplului. Şi cine foloseşte raporturile intime ca mijloc de presiune, ameninţând cu abstinenţa sexuală în momente de criză, lezează profund relaţia, astfel încât reparaţiile ulterioare vor fi dificile, dacă nu imposibile.
În lucrările lui Gottman se scoate insistent în evidenţă însemnătatea comunicării şi se revine mereu la faimoasa formulă 5:1, care sintetizează observaţia sa că o critică venită de la partener va fi acceptată în spirit constructiv doar atunci când e compensată de un volum de cinci ori mai mare de complimente, laude, alintări verbale şi fizice.
Condiţia indispensabilă pentru reuşita unei relaţii este ceea ce psihologii americani înţeleg prin termenul "commitment": o angajare totală, iar nu o distracţie temporară, până îţi va ieşi în cale ceva mai bun.
Oare aşa va arăta viitorul? Să te întâlneşti de două-trei ori şi să cugeţi în sinea ta: "Ce ar fi bine să fac acum? Să mă implic? Ori să caut mai departe în secret, asumându-mi riscul că şi celălalt procedează la fel?" Acestea sunt dilemele de tip nou, care nu pot fi abordate decât cu umor, atunci când te decizi să le discuţi deschis. Vorbim de o teroare a posibilităţilor multiple, de un paradox al libertăţii de alegere: cu cât e mai generoasă oferta, cu atât "clientul" se teme mai tare de o eventuală opţiune greşită. După cum au constatat psihologii, capcanele digitale ale iubirii se ascund cel mai adesea în contul de e-mail şi în telefonul mobil. Gadget-urile noastre au puterea de a declanşa incendiul geloziei: dacă înainte puteai găsi, întâmplător, într-un buzunar al sacoului, note achitate la restaurant sau chitanţe de la hotel, poate şi câte o scrisorică înflăcărată de amor, acum poţi citi un schimb nesfârşit de e-mail-uri, uneori cu o precizie a detaliilor de-a dreptul înfiorătoare.
* Infidelitatea - funcţionează ca un steguleţ de semnalizare: ea scoate în evidenţă toate punctele slabe ale relaţiei din pricina cărora cel puţin unul dintre cei doi parteneri s-a simţit singur şi dispreţuit. Investigaţiile clinice şi studiile de laborator desfăşurate pe tema infidelităţii conduc de regulă la concluzia că resorturile trădării trebuie căutate în relaţia însăşi. Partenerii nu devin infideli peste noapte. Cele mai multe dintre aventuri nu sunt nici măcar axate pe sex, ci constituie mai degrabă o tentativă de a compensa singurătatea resimţită în căsnicie, prin prezenţa cuiva dispus să acorde mai multă atenţie omului de lângă el. Când ambii parteneri îşi neglijează căsnicia, atitudinea lor deschide larg calea spre infidelitate: când nu se mai preocupă de sentimentele celuilalt şi trec cu vederea semnalele lui de insatisfacţie, când îşi păstrează propriile nemulţumiri pentru sine, doar în speranţa că astfel vor fi evitate conflictele.
Gottman îi sfătuieşte pe cei înşelaţi să nu privească trădarea partenerului ca pe o ofensă personală şi să nu-şi frământe mintea cu întrebarea inutilă: "Ce are acela/aceea, iar eu nu am?". În schimb, dacă partenerii se vor încumeta să analizeze împreună petele albe de pe harta relaţiei lor, ei au şansa de a o face din nou viabilă. Este necesar să se ajungă la un limbaj comun al iubirii, deoarece fiecare a venit de acasă cu limbajul său personal, învăţat în familie, în anii copilăriei şi ai adolescenţei. "Noi trebuie să ne exprimăm verbal dorinţele şi nevoile, în loc să presupunem că partenerul le va descoperi singur. Cine aşteaptă ca partenerul să-l facă fericit se aşteaptă la prea multe", avertizează psihologii. Întotdeauna vor exista neajunsuri într-o relaţie, important este să le abordăm cu seninătate. În clipa când vom accede la această stare de calm şi de echilibru, vom avea un sentiment de imensă eliberare. În concluzie: nu vă încrâncenaţi! Gottman spune: "Reprezentarea pe care o avem noi despre fericire într-o relaţie este împrumutată dintr-un film hollywoodian." Însă cu asemenea aşteptări nerealiste, ne ridicăm noi singuri obstacole pe drumul vieţii.
Şi iată că, uneori, realitatea reuşeşte să fie mult mai emoţionantă decât ficţiunea. Cu puţin timp în urmă, a făcut înconjurul planetei povestea adevărată a doi bătrâni: Maxine şi Don Simpson din California. Fuseseră căsătoriţi vreme de 62 de ani şi au murit amândoi în aceeaşi zi, la numai patru ceasuri unul după celălalt. Fotografia care-i arată ţinându-se de mână pentru ultima oară a făcut să lăcrimeze milioane de oameni. Nepoata lor, Melissa Sloan, spune: "Nu i-am văzut niciodată certându-se. În ochii bunicului meu, bunica era mai preţioasă decât un diamant. O iubea mai presus de orice, o adora, pur şi simplu. Pentru ea ar fi fost în stare să meargă până la capătul lumii."
O astfel de iubire poate deveni regulă cu valabilitate generală? Fireşte că nu. Dar ea ne poate oferi o lecţie despre respect reciproc, valori comune şi funcţionarea ca echipă. În aceasta constă, de fapt, secretul unei iubiri de o viaţă, pe care, în final, nici moartea nu reuşeşte s-o spulbere. Maxine s-a stins cea dintâi: la şapte dimineaţa şi-a dat ultima suflare. Melissa Sloan a încercat zadarnic să-şi consoleze bunicul: "Când trupul ei fără viaţă a fost scos din cameră, sufletul lui a plecat dupa ea".
Puterea cuvintelor şi a gesturilor
Cheia unei relaţii fericite este comunicarea. John Gottman a identificat în studiile sale patru erori de comunicare, ce pun în mare pericol iubirea. Atitudinea critică, manifestată prin acuze şi prin justificări ale comportamentului propriu, subaprecierea şi dispreţuirea partenerului, ţinerea lui la distanţă şi retragerea în sine sunt, în descrierea metaforică a lui Gottman, "cei patru călăreţi ai Apocalipsei", vestitorii sfârşitului. Ei anunţă o despărţire care urmează să se producă după maximum şase ani. Şi cine întârzie să răspundă la micile rugăminţi sau la dorinţele partenerului riscă să compromită fericirea relaţiei. Escaladarea certurilor duce la creşterea tensiunii arteriale şi la secretarea unei cantităţi sporite de hormoni ai stresului. În această stare, devine imposibilă o discuţie constructivă. Cuplurile care îşi păstrează umorul, chiar şi în împrejurări conflictuale, schimbă uşoare atingeri sau îşi spun câteva cuvinte plăcute, au considerabil mai multe şanse de a realiza o convieţuire durabilă. Situaţiile nefericite, în care un partener se plânge de celălalt sau chiar îi adresează vorbe jignitoare, trebuie compensate de afirmaţii şi gesturi care conţin un mesaj pozitiv cât se poate de clar. Este important să-i facem mereu complimente partenerului, să-i recunoaştem calităţile şi să-i mulţumim. Numai cei ce stăpânesc limbajul iubirii pot avea o relaţie stabilă, care le permite să se simtă împliniţi.
Sărutul şi secreţia de cortizol
Iubirea ne menţine sănătoşi şi ne vindecă. E îndeobşte cunoscut faptul că oamenii implicaţi într-o relaţie au o sănătate mai bună şi o speranţă de viaţă mai mare decât divorţaţii, văduvii şi persoanele singure. Mai multe studii ne arată că aceştia din urmă prezintă un risc cu 20% mai ridicat de a se îmbolnăvi de diabet, afecţiuni cardiovasculare şi cancer. S-a constatat, de exemplu, că bărbaţii care se simt iubiţi de soţiile lor dezvoltă mai rar un ulcer duodenal. Şi că bărbaţii care suferă de o boală gravă au şanse mai bune de a-şi prelungi viaţa în cazul când sunt căsătoriţi. La femei, se manifestă un efect similar numai atunci când ele consideră că au o căsnicie fericită.
Cei care se iubesc sunt bucuroşi să se alinte întruna. Şi, fără să se gândească la asta, ei fac un lucru benefic pentru sănătatea lor. De pildă, dezmierdările stimulează secreţia de oxitocină, hormonul ataşamentului. Unele studii legate de investigarea afecţiunilor psihosomatice atestă, de asemenea, acţiunea pozitivă a oxitocinei în tulburări nevrotice şi în anxietate. Prin urmare, mângâierile ne fac fericiţi, reduc stresul şi consolidează ataşamentul afectiv. În timpul sărutului se realizează un antrenament al sistemului imunitar. Şi unde mai pui că se întâmplă într-un mod atât de plăcut! În cadrul unui experiment, cercetătorii japonezi au reuşit să evidenţieze în sângele participanţilor care se lăsau mângâiaţi prezenţa unor proteine cu efect favorabil asupra capacităţii naturale de apărare a organismului.
Iubire la distanţă
Oricine a făcut naveta între două localităţi cunoaşte acel du-te-vino emoţional între tristeţea despărţirii şi bucuria revederii. "Relaţiile la distanţă au nevoie de un set de reguli proprii", declară Gottman. Trebuie creată o punte de legătură între două universuri separate. Pentru aceasta, e necesar ca partenerii să stabilească de comun acord care este centrul de greutate al relaţiei lor şi în ce direcţie urmează să evolueze ea. Iubirea la distanţă impune o implicare totală din partea celor doi, o încredere absolută în fidelitate. În acelaşi timp, e important ca partenerii să nu-şi ascundă problemele şi trăirile negative, ca să nu existe o linie de demarcaţie între cele două vieţi. Nu poţi veni în întâmpinarea nevoilor celuilalt, dacă nu ştii ce se întâmplă cu el. De aceea, curajoşii care se iubesc la distanţă trebuie să fie perfect sinceri şi să-şi acorde unul altuia un "avans" de încredere.
Un scepticism sănătos, în loc de încredere oarbă
Se consideră, pe drept cuvânt, că încrederea constituie fundamentul oricărei relaţii solide. Hotărâtoare este însă respectarea unei măsuri rezonabile: "Încrederea oarbă e categoric supraapreciată", spune Gottman. Mai mult, el ne atrage atenţia că idealizarea tovarăşului de viaţă ar putea să dăuneze relaţiei: "Un scepticism sănătos ne ajută să sesizăm schimbările de dispoziţie ale partenerului şi să acţionăm la momentul oportun, pentru a-i dezamorsa nemulţumirea." Această "încredere lucidă" este necesară, căci datorită ei avem posibilitatea să stopăm un proces care poate duce la infidelitate. Şi, în special la cuplurile tinere, infidelitatea este cel mai frecvent motiv de despărţire. Dar mai pot fi salvate relaţiile după trauma descoperirii unei legături cu o terţă persoană? O serie de studii efectuate în SUA demonstrează că perechile care solicită ajutor calificat, în scopul depăşirii acestui impas, au aceleaşi şanse de a-şi reface relaţia ca şi partenerii cu alte probleme.
Lecţia esenţială, dar totodată şi cea mai grea în gestionarea crizei declanşate de aventura partenerului: cel înşelat nu trebuie să interpreteze întâmplarea ca pe o jignire personală. "Nu e cazul să vă întrebaţi «Cu ce am greşit eu?», ci «Ce anume a trezit sau a declanşat în tine acea persoană străină?», «Ce n-am făcut eu bine, ca să cauţi rezolvarea în altă parte?». Un om înşelat nu se poate împăca din nou cu viaţa lui în doar câteva zile. Ca să izbutească aşa ceva, ar avea nevoie de o forţă supraumană, însă, pe termen lung, el trebuie să lase trecutul în urmă şi să-şi îndrepte privirea spre viitor." Starea de inocenţă de dinaintea trădării va fi pierdută pentru totdeauna. În schimb, cuplurile sunt îndemnate să acumuleze noi experienţe pozitive. "Ar trebui să se ocupe în mod deliberat cu lucruri care le fac plăcere, tocmai ca să se detaşeze de problema lor."
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
