Iubirea cea de toate zilele - Ce facem când flacăra începe să pâlpâie?
Declaraţiile de dragoste rostite de Andre Agassi şi Steffi Graf, în ziua când marea jucătoare de tenis germană a fost primită în "Tennis Hall of Fame", i-au impresionat pe cei prezenţi la eveniment şi pe milioanele de fani ai celor doi celebri sportivi. "Nu-mi vine să cred cât de uşor ai pus racheta în cui, ca să devii mama copiilor mei", a spus Agassi, cu vocea gâtuită de emoţie.
Citeste tot articolul
Floarea de cimbrişor
Demult, demult, mi se pare că a trecut o veşnicie de atunci, citeam amândoi, în acelaşi timp, aceeaşi carte. Eram atât de îndrăgostiţi, încât mi se părea că numai dacă petreceam tot timpul împreună puteam supravieţui iubirii imense care, parcă, ne seca de puteri şi ne făcea să umblăm buimaci. Citeam întinşi în patul camerei noastre studenţeşti.
Citeste tot articolul
Frunza de pe noptieră
Stau întinsă pe un pat de spital, după câteva săptămâni de chin, din cauza unei pneumonii urâte, care nu-mi mai dă pace. Alături, cu capul sprijinit de marginea patului, stă Andrei, soţul meu, care nu s-a dezlipit de mine în niciuna din nopţile petrecute aici, deşi l-am rugat să meargă acasă.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 441 - 480 din 905 articole
-
DOREL VIŞAN: "Am învăţat să vorbesc cu corpul meu"
Numarul 1074 -
DRAGOSTE ÎN VREME DE RĂZBOI
Numarul 1073 -
Unde vă simţiţi acasă?
Numarul 1073 -
PRINŢESA APELOR
Numarul 1072 -
"Mergeţi, dom'le, la muncă, că ne-am săturat de scandaluri"
Numarul 1072 -
Ce culoare aveau ochii lui Marin Preda?
Numarul 1071 -
Într-o seară de mai...
Numarul 1070 -
Cu drag, despre Florian Pittiş
Numarul 1069 -
Anchetă - Unde vă simţiţi cu adevărat acasă?
Numarul 1068 -
CĂTĂLIN MANOLE - "Nu am întors spatele Bucureştiului, ci m-am întors cu faţa către munţi"
Numarul 1068 -
Se apropie Sfintele Paşti. Mai trăiţi emoţia sărbătorii, bucuria şi iluminarea Învierii?
Numarul 1067 -
Se apropie Sfintele Paşti. Mai trăiţi emoţia sărbătorii, bucuria şi iluminarea Învierii?
Numarul 1067 -
Amintiri din pădurea verde
Numarul 1066 -
Unde vă simţiţi acasă? - CORINA CHIRIAC
Numarul 1066 -
Fotografie cu copiii de mână
Numarul 1065 -
Invitaţie la o masă de Paşti
Numarul 1065 -
Îndrăgostire sau iubire?
Numarul 1064 -
Psiholog dr. ANA MARCULIS ZĂTREAN - "Pasiunea e emoţie, iubirea e un sentiment"
Numarul 1064 -
Sfaturi pentru căsnicii fericite
Numarul 1063 -
Unde vă simţiţi acasă?
Numarul 1063 -
ÎNDRĂGOSTIRE SAU IUBIRE?
Numarul 1062 -
ANCHETĂ - Îndrăgostire sau iubire?
Numarul 1062 -
O poveste cu urzici
Numarul 1062 -
Îndrăgostire sau iubire?
Numarul 1061 -
DRĂGOSTIŢELE
Numarul 1060 -
Cândva, în MARTIE...
Numarul 1060 -
Drăgostiţele
Numarul 1059 -
Secretele unei căsnicii fericite
Numarul 1058 -
VLADIMIR PAUŞKA
Numarul 1058 -
Mintea de pe urmă
Numarul 1057 -
Personajul din tablou
Numarul 1057 -
Anchetă "Formula AS" - Răspunsuri de la cititori
Numarul 1056 -
Scrisori care aşteaptă răspuns
Numarul 1056 -
DRAGOSTE VIRTUALĂ
Numarul 1055 -
SCRISORI DE LA CITITORI
Numarul 1055 -
ANCHETĂ: Vi s-a întâmplat să fiţi înşelat?
Numarul 1054 -
SCRISORI CARE AŞTEAPTĂ RĂSPUNS - "Gândul despărţirii îmi sfâşie sufletul"
Numarul 1054 -
Poveşti de dragoste
Numarul 1053 -
Scrisoare amară
Numarul 1053 -
Poveşti de dragoste - "De-a v-aţi ascunselea"
Numarul 1052