Scrisori care aşteaptă răspuns

"Sunt îndrăgostită de un bărbat care ar putea să-mi fie copil”

A trecut ceva timp de când tot încerc să-mi fac curaj să vă scriu. Pentru că vreau să închei acest capitol din viaţa mea şi acesta va trebui să fie punctul final. Şi poate că mi-e greu să-l pun, dar trebuie.
Sunt îndrăgostită! Din pă­ca­te, însă, aceasta nu este o dra­goste binecuvântată. E mai de­grabă un bles­tem. Sunt îndră­gos­tită de un bărbat care ar pu­tea să-mi fie copil. Am exact vârs­­ta mamei lui. Staţi, nu arun­caţi încă piatra, o veţi putea face mai târ­ziu. Îmi vine să mă lipesc de un perete, să mă scurg pe lângă el şi să dispar, să nu mi se mai facă gol în stomac. Să dis­par, pur şi simplu, şi odată cu mi­ne să dis­pară toate simţă­min­­tele astea... care dor... dor... dor!
Şi cel mai greu este că nu pot să spun nimănui şi cu atât mai puţin lui. Cui să-i spun? Prietenelor mele? I-am spus uneia şi mi-a spus că e o situaţie penibilă şi că trebuie să-mi văd de treabă. Sunt de acord, dar învăţaţi-mă cum. Cum? Am spus, deja, că percep această dra­goste ca pe o pedeapsă, ca un blestem şi nu ştiu ce să fac să depăşesc mo­mentul. Momentul care durează de mai bine de un an. Să mă spovedesc unui preot? Cum să-i spun unui bărbat po­ves­tea asta, fie el şi preot? E ca şi când aş vorbi cu tatăl meu sau cu şeful meu sau cu copiii mei. Cum i-aş mai putea pri­vi în ochi pe copiii mei dacă ar afla ce se în­tâmplă cu mine?
Aşa că vă scriu dvs., unde am citit poveşti si­mi­lare, unde se găsesc oameni cu frica lui Dum­­nezeu, înţelepţi, în­ţelegători, pricepuţi, toleranţi. Dar nu la în­ţe­legere fac apel, ci la un sfat: învă­ţaţi-mă ce să fac!
Suntem colegi de birou, îl văd zilnic, mă îm­băt de prezenţa lui, a devenit pentru mine o ob­se­sie. Mă rog în fiecare seară şi-l întreb pe Dum­ne­zeu de ce mă încearcă cu o astfel de dragoste, de ce nu mi-a scos în cale un bărbat potrivit care să-mi alimenteze afecţiunea pentru toată viaţa, să nu-mi lase spaţii de aşteptare pentru altcineva. Oare tuturor femeilor li se întâmplă la fel spre ju­mătatea vieţii? Le e dor de sentimente adevă­rate şi mari iubiri? Ce să fac? Ajutaţi-mă!
Veţi vrea probabil să ştiţi nişte amănunte des­pre mine. Nu mi se par importante în context, am să vi le spun totuşi: sunt divorţată de câţiva ani, nu am mai avut nici o relaţie de atunci, fostul meu soţ a fost singurul meu bărbat, sunt o per­soa­nă edu­cată, foarte activă, raţională, apreciată în fa­milie, la ser­viciu, în societate. Oameni buni, sunt în pra­­gul unor gesturi necugetate!
Gata, acum puteţi arunca pietrele! O să mă ri­dic, o să mă scutur, o să-mi spăl rănile şi-o să merg mai departe!
VANDA