- Se poate spune că "războiul rozelor" dintre bărbat şi femeie reprezintă latura sumbră a iubirii?
- Poate că da. Atât iubirea, cât şi ura, exprimă deopotrivă - deşi în registre diferite - un nivel foarte înalt al emoţiilor. Astfel privind lucrurile, războaiele purtate în timpul proceselor de divorţ pot fi înţelese ca o formă de manifestare a iubirii. Căci opusul iubirii nu este ura, ci indiferenţa.
- Au oamenii, în general, o atitudine prea neglijentă faţă de căsniciile lor?
- Întrucât statul preia astăzi într-o măsură crescândă funcţiile de asigurare a existenţei individului, oamenii se concentrează mai mult ca altădată asupra relaţiei. Motivaţia lor s-a schimbat de la "rămân lângă tine, ca să mă întreţii", la "rămân lângă tine, ca să-mi găsesc fericirea". În acelaşi timp, se observă fenomenul îngrijorător că soţii stau foarte puţin de vorbă unul cu altul. Conform statisticilor, în medie, şapte minute pe zi.
- Şi nu e de ajuns?
- Nu e de ajuns, pentru a rectifica permanent imaginea pe care ţi-o faci asupra celuilalt, pentru a fi la curent cu evoluţia lui. Atunci, soţii ajung să trăiască perioade îndelungate de timp în universuri separate, se pierd din ochi unul pe altul - în sensul propriu al cuvântului - şi, la un moment dat, contactul real dintre ei dispare.
- Trebuie stabilite convorbiri regulate?
- Trebuie, pur şi simplu, să stea de vorbă unul cu celălalt. Eu, personal, nu consider foarte utile discuţiile abstracte de analiză a relaţiei, de genul: "Cum merg lucrurile în căsnicia noastră?". Mi se pare mult mai folositor ca doi oameni care trăiesc împreună să discute pe marginea problemelor cotidiene, fie ele oricât de mărunte, şi să-şi povestească unul altuia ce au făcut în cursul zilei.
- Apare, astăzi, o doză mai mare de raţiune rece în jocul căsniciei?
- Dacă există raţiune, e bine. Grija mea este alta - şi anume că, la căsniciile din ziua de azi, lipseşte o viziune, un ţel comun. Oamenii nu se întreabă: "Spre ce ne îndreptăm, unde vom fi, atunci când vom ajunge la capătul vieţii noastre?".
- Nu e suficientă iubirea, ca viziune a căsniciei?
- Înainte de toate, ar trebui să stabilim ce înţelegem prin "iubire". Ne referim strict la reacţia hormonală? Aceea nu va dura mai mult de 18 luni. Dacă nu se preschimbă într-o altă formă de afecţiune, s-a sfârşit cu ea.