Aveam 20 de ani şi nu mă îndrăgostisem cu adevărat până atunci, nu trăisem pasiuni arzătoare şi nici nu suferisem din iubiri neîmpărtăşite. Băieţilor din liceu, cu care mă plimbam de mână şi mă sărutam pe furiş duminica după-amiaza, pe aleile parcului cu tei din orăşelul meu de provincie, le păstram, alături de scrisorile pe care mi le trimiseseră din armată, o amintire oarecum duioasă. Venită la facultate, în Capitală, am continuat să mă ţin tare. Cochetam nevinovat, râdeam cu poftă la bancurile sau glumele prosteşti ale colegilor mei, mergeam la bere după examene, la "Mărul de Aur", la filme la Institutul Francez sau în scurte drumeţii la munte, cu toată grupa. Fentam mereu dragostea, nu pentru că poveştile cu iubiri trădate şi aşteptări înşelate ale colegelor mele mă făceau să mi se strângă stomacul de teamă, şi nici pentru că bunica, cu aerul ei înţelept, de femeie care cunoscuse viaţa prin toate "cotloanele" ei, îmi spusese: "Bărbatul trebuie să te cunoască până la nuntă doar de la brâu în sus!". Pur şi simplu, îmi plăcea jocul. Avansurile colegilor mei mă făceau să mă simt puternică, îmi alimentau orgoliul, mă făceau din ce în ce mai sigură de farmecul meu şi, pe cât nu le dădeam curs, pe-atât deveneau mai insistente.
La începutul fiecărui an universitar, mergeam şi noi, studenţii, alături de tot poporul muncitor, în practică agricolă. În anul acela, în 1987, am mers într-un sat pierdut în praful Dobrogei, la cules de struguri. La şase şi jumătate dimineaţa ne trezeam, ne spălam la o cişmea improvizată în curtea garnizoanei militare care ne găzduia, beam un ceai fără gust din căni de tinichea, mâncam o felie de pâine unsă cu margarină şi plecam, câte doi, printre rândurile de vie, în aerul rece al dimineţii. Cu mine era ardeleanul Şimon Tiberiu, un băiat voinic din Ţara Haţegului, cu ochii albaştri şi două gropiţe în obrajii ca de piersică. Eu tăiam cu o foarfecă boantă codiţele ciorchinilor, iar el căra coşurile grele hăt-departe, la capăt de rând. Tibi era harnic şi ne terminam repede norma. Aproape de vremea prânzului, când soarele de toamnă încălzea bulgării de ţărână, scoteam hainele groase şi le aşterneam pe jos. Rămâneam în tricouri şi mâncam până ne săturam struguri dulci, aromaţi, din ciorchinii lungi şi grei. Pocneam în dinţi boabele pietroase şi zeama ni se scurgea pe bărbie, pe mâini, până la coate, făcând dâre prin praful care ne acoperea. După ce ne săturam, Tibi începea să cânte cântece vechi, patriotice, din Ardeal, şi romanţe pe versuri de Coşbuc şi Goga, pe care le ştia de la petrecerile din familia sa. Avea un glas frumos, puternic şi vibrant, şi o anume mândrie în voce când îmi cânta, doar mie, cu dedicaţie, melodiile acelea. Tibi mai ştia şi învârtite sau fecioreşti şi îl rugam să-mi arate "danţul", iar el se conforma, bătându-şi tureatca cizmei imaginare cu palma, pocnind din degete şi sărind şi învârtindu-se în ţărâna dintre butucii bătrâni şi noduroşi de viţă-de-vie. Îl sărutam apoi pe obrazul năclăit de zoaie dulci, praf şi sudoare, dar o dată s-a întâmplat că el a întors brusc capul şi l-am sărutat pe gură. A fost mai mult o atingere decât un sărut, pe care însă l-am perfecţionat, curioşi şi euforici, în zilele care au urmat. După ce ne săturam de struguri, ne sărutam îndelung, până ameţeam. În ultima zi de practică, i-am dat voie să vadă ciorchinele mic de strugure pe care-l aveam tatuat din naştere pe sânul drept şi pe care mama îl furase şi-l ascunsese în sân, pe când era grea cu mine. Ne-am întors apoi
Era aprilie când mi-a spus că va pleca, că se simte dezrădăcinat şi neînţeles, trădat şi neiubit aici, departe de ai lui. Primăvara izbândise pe deplin asupra iernii. Mirosul ierbii crude şi al florilor de primăvară, zambile, narcise, toporaşi inunda aleile Grădinii Botanice. În copacii bătrâni, în care frunzuliţe mici, verzi, abia se dezghiocau din muguri, mierloii îşi fluierau cântecul de nuntă. Mi-a strâns mâna, m-a privit adânc, de parcă ar fi vrut să se înece în ochii mei, şi în clipa aceea am înţeles că el era marea mea iubire, că avea să plece curând şi nici măcar nu apucasem să ne-o împărtăşim, să ne bucurăm de ea. N-am mai ascultat de bunica. Am ascultat de vântul cald şi parfumat al primăverii, de dorinţa care creştea în noi şi nu-i mai puteam rezista. I-am descheiat primii nasturi ai cămăşii şi mi-am lipit obrazul de pieptul lui. Pielea lui mirosea a pădure, a iarbă, a scoarţă de copac. L-am urmat ca hipnotizată în camera lui de cămin, unde am rămas singuri, la sfârşitul acela de săptămână, şi ne-am iubit două zile, nerăbdători şi nătângi, fără să auzim zgomotul lumii care se perinda pe sub fereastră, fără să ştim dacă e zi sau e noapte, fără să ne trebuiască mâncare sau somn. A trecut aşa şi luna mai, iar eu nu mai eram eu, nu-mi mai aparţineam şi nu mă mai recunoşteam deloc, mă abandonasem cu totul iubirii aceleia năvalnice şi fără speranţă. Ni se scurgeau privirile unul după celălalt, oriunde aş fi fost, simţeam că ochii lui mă urmăresc, că iubirea care se revărsa din ei mă încălzeşte. Foloseam orice prilej ca să ne iubim oriunde, oricum, oricât de puţin. Ne îmbrăţişam ca două flăcări îngemănate, arzând împreună. Strângându-ne în braţe până aproape de sufocare. Plimbându-ne frenetic palmele unul pe trupul celuilalt, descoperindu-ne, disperaţi de trecerea prea rapidă a ceasurilor pe care le petreceam împreună, gustul dulce-amar al iubirii. Mâinile mele ştiau, fără să le fi învăţat nimeni, să-l mângâie, glasul meu să-i şoptească cuvinte de iubire, descopeream uimită că trupul meu urmează porunci venite din adânc, că lucrurile acelea nu le ştiam de la alţii şi nici nu le citisem în cărţi. Îmi spunea că îşi doreşte copii cu mine, pentru el acesta era semnul de stabilitate al relaţiei noastre şi dovada de încredere supremă. Pe mine mă neliniştea gândul acesta. Învăţasem, de-acasă, să înlătur neprevăzutul din viaţa mea, pe cât posibil. Urma să termin facultatea şi apoi să mă mărit cu un bărbat pe care nu trebuia neapărat să-l şi iubesc, ci doar să-l respect. Să am o casă şi o slujbă de la statul socialist, să fac doi copii, să strâng bani pentru concediile pe litoral şi pentru o maşină Dacia.
La începutul lui iunie, sora lui mai mare, proaspătă dăscăliţă de limba română la Petroşani, la copiii minerilor, a venit după el, trimisă de părinţi, să-l aducă acasă. Să fie siguri că Tibi nu va lua alt drum, cum ar fi, de exemplu, să treacă fraudulos graniţa, aşa cum zvonerii şi diversioniştii de la partid le şuşoteau la ureche. În seara dinaintea plecării, mi-a cuprins umerii în palme, m-a privit în ochi şi mi-a spus: "Vino cu mine!". Am lăsat privirea în jos şi i-am spus că nu pot. Nu ştiu nici astăzi de ce n-am făcut-o. Avusesem timp să mă încredinţez şi ştiam deja că nu voi mai întâlni pe nimeni ca el, niciodată. A plecat trenul, iar eu nu am fluturat nici batista şi nici mâna a rămas bun, am rămas ca o stană de piatră pe peron, între cei câţiva prieteni care-l conduseseră la gară. M-am întors acasă şi am început să mă scufund în prăpastie. Nu mă puteam opri, plângeam până îmi secau lacrimile, adormeam chemându-i numele în gând. Nu ştiu cum am trecut de sesiunea aceea. Nu vorbeam cu nimeni, evitam pe toată lumea, iar în vacanţa de vară care a urmat, n-am făcut decât să dorm. Alunecam în somn sleită şi îl visam că se întoarce şi că mă ia în braţe şi mă trezeam inundată de fericire. Nu voiam să mă mai trezesc, voiam să stau cât mai mult în lumea visului, a virtualului pe care-l construisem acolo unde ştiam că pot să mă întâlnesc cu el. Nu mai mâncam, slăbisem, umblam ca în stare de transă, citeam poezii de dragoste şi nu-mi lipseau de la căpătâi Blaga, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu. Bunica m-a certat: "Ce-ai făcut, nesăbuito? Acum ai zburător, o să te stingi pe picioare dacă mai continui aşa! Nu te mai gândi la el, nu-l mai chema în somn! Gata, s-a dus!". Mi-a cules un braţ de volbură şi mi-a pus-o sub pernă şi sub aşternut, ca să scap de el, de zburător, că aşa văzuse ea, demult, că se vindecaseră fete tinere, bolnave de dragoste. M-am lecuit, şi în toamnă m-am reîntors la şcoală. Am început să scriu la ziarul studenţesc al universităţii,
Nu l-am revăzut niciodată.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
