"Mergeţi, dom'le, la muncă, că ne-am săturat de scandaluri"

ARDERI

Sâmbătă, 25 mai, când tocmai îmi făceam plim­barea de după-amiază pe unul din bu­levardele Capitalei, văd venind înspre mine un grup mare de tineri voinici, înarmaţi cu pancarte, scan­dând năvalnic tot felul de lozinci mobili­za­toare. Aveam să aflu numaidecât că e vorba de un marş de protest împotriva cultivării organismelor mo­­di­fi­cate genetic. Aceşti tineri s-au alăturat miş­cării din alte 55 de ţări, unde au fost organizate si­multan mitinguri împotriva companiei Monsanto, pro­du­cătorul numărul unu mondial în domeniul plantelor cu AND modificat. Deasupra mulţimii zăresc o bucată mare de carton pe care stă scris cu carioca: "Ana are mere... mutante!". Din când în când, un puşti cu aer de lider pune la gură porta­vo­cele şi dă tonul cu un glas răguşit: "Să-nă-ta-te! Să-nă-ta-te!" sau "Hrană verde şi natură, nu otra­vă şi frac­tură!". Trecătorii grăbiţi aruncă priviri curioase, unii dintre ei arătându-se de-a dreptul indignaţi de larma care îi împresoară. "Ce-or mai vrea şi ăştia?", aud lângă mine glasul unei femei în­crun­tate. Unul dintre manifestanţi o aude şi se apleacă spre ea, încercând să-i explice: "Doamnă, pro­testăm împotriva otrăvirii alimentelor. Ştiţi ce în­seamnă organisme modificate genetic? În­seam­nă riscul tot mai mare de boli vasculare, de inferti­litate la femei, de Alzheimer şi Parkinson". Femeia îl priveşte pieziş şi numaidecât explodează. "Ce tot zici acolo? Măi, băieţi, da' altă treabă n-aveţi? Mergeţi dom'le la muncă şi mai lăsaţi dracu' pros­tiile astea, că ne-am săturat de-atâtea scandaluri".
Au trecut 23 de ani de la căderea unei dictaturi feroce, care a mutilat parcă iremediabil minţile şi sufletul românilor. 23 de ani de când unii cetăţeni isterici ai Capitalei aplaudau frenetic sălbăticia hoardelor de mineri care au îngrozit mapamondul. Acei cetăţeni mai există şi astăzi. Au aceeaşi men­talitate primitivă, aceeaşi atitudine agresivă. Tră­iesc mai departe în aceleaşi cutii de betoane, as­cunşi în apartamentele lor blindate cu termopane, plasme şi apometre, singurele foloase cu care ca­pitalismul a reuşit să-i încânte. Urăsc bunul simt şi tot ceea ce minţile lor palide nu pot înţelege. Sunt tot mai mulţi şi, din păcate, ei sunt cei care domină opinia publică în România de azi. Au trecut 23 de ani de democraţie şi capacitatea românilor de a se mai revolta împotriva unor abuzuri flagrante pare demult atrofiată. Se întâmplă uneori lucruri înfio­rătoare în jurul nostru, unele ameninţându-ne chiar sănătatea şi viaţa, şi totuşi, nimeni nu mai tresare, nimeni nu mai scoate o vorbă. La Istanbul, intenţia autorităţilor de a ridica un centru comercial într-un parc vestit al oraşului a scos în stradă zeci de oa­meni, pentru ca după doar câteva zile protestul să ia amploarea unei revolte antiautoritare în toată Turcia. În România, de aproape zece ani, suntem ameninţaţi cu distrugerea Munţilor Apuseni şi, în afară de câteva voci răzleţe, nimeni nu zice nici pâs. Suntem însă tare revoltaţi şi vocali atunci când justiţia condamnă la închisoare vreun politician mai veros sau vreun personaj monden şi simpatic. Din păcate, după 23 de ani de democraţie, luaţi de grijile mărunte ale zilei, suntem tot mai apatici şi nepăsători în faţa ororilor care ne ameninţă traiul. Nimic nu pare să ne mai impresioneze prea mult, nimic nu ne mai miră. În afară de câteva excursii în Capitală ale unor sindicalişti amăgiţi de liderii lor, nimeni nu-şi mai arată nemulţumirile ori revolta, de parcă în colţul ăsta al nostru de rai ar curge zi de zi numai lapte şi miere. "Sunt cetăţean european şi am drepturi". Aşa sună reclama aceea stupidă, făcută dinadins, ca să ne amorţească şi mai tare bunul simţ al dreptăţii. Nu dragostea pentru Europa ne face să fim mai demni şi intransigenţi în faţa unor fărădelegi care ne ameninţă viaţa. Doar dra­gostea de ţară şi respectul de sine ar fi în­dea­juns. Ştiu, o asemenea formulare sună astăzi desuet şi ridicol. De 23 de ani, aproape zilnic ne facem sin­guri de ocară, etalându-ne neputinţa, plângându-ne singuri de milă. Iar televiziunile noastre mici şi rele de gură ne ajută din plin la capitolul ăsta. Suntem cei mai proşti, cei mai beţivi, cei mai săraci, cei mai murdari, cei mai hoţi. Asta vedem zi de zi pe micile noastre ecrane. Şi-atunci, de unde să mai răsară vlaga şi simţul dreptăţii, cu-atâta dezgust de noi înşine?