- Neînţelegeri, critici, insulte: numeroase căsnicii eşuează din cauza stresului cotidian. Relaţia pe viaţă pare un model expirat. Specialiştii în probleme sufleteşti par, totuşi, să aibă soluţii -
Modelul care ucide
Săptămâni întregi, amândoi aşteptaseră cu înfrigurare concediul. În sfârşit, vor avea din nou timp unul pentru altul, îşi vor veni în fire, vor fi iarăşi ei înşişi. Până atunci, tot amânaseră recuperarea orelor suplimentare, se enervaseră mereu din pricina şefilor, reduseseră treburile gospodăreşti la minimum posibil şi îşi limitaseră comunicarea cu partenerul de cuplu la: "Cine face cumpărăturile, tu sau eu?", "Nu uita să duci gunoiul" şi "Somn uşor". Iar acum, în ajunul concediului visat, nervii stau să le explodeze: ea are ceva de zis despre zborul pentru care a rezervat el biletele, el ridică glasul, fiindcă ea n-a terminat cu făcutul bagajelor, iar apoi în maşină, în drum spre aeroport, vociferează din cauza aglomeraţiei din trafic. În loc să plece bucuroşi în concediu, ar fi în stare să se ducă, în clipa asta, la tribunal, ca să deschidă un proces de divorţ.
Un vis de o lună
Cele mai multe cupluri îşi doresc o relaţie care să dureze şi în vremurile dificile, nu numai în cele senine. Însă deseori, realitatea arată altfel. Potrivit studiilor, îndrăgostirea de la început ţine în medie cam un an, perioadă în care cei doi se bucură mult unul de celălalt şi se ceartă puţin. Partenerul pare să fie cel mai interesant om din lume, iar timpul petrecut împreună e preţios. După aceste luni de afecţiune totală, ei descoperă însă că rutina cotidiană a iubirii poate fi ucigătoare. Acolo unde mai scârţâia câte ceva din când în când, acum trosneşte din toate încheieturile. Iar particularităţile fermecătoare ale partenerului se transformă în deprinderi enervante.
Jumătate din căsnicii se termină cu un divorţ
Relaţiile pe viaţă nu mai sunt la ordinea zilei. Dacă odinioară, şi raţiunile (mai exact spus: dependenţele) economice îi ţineau pe bărbaţi şi femei laolaltă decenii în şir, este evident că, între timp, relaţiile au devenit mai instabile, odată cu tendinţa spre independenţă financiară, autonomie şi dezvoltare personală. În prezent, aproximativ 50% dintre căsătoriile europene se încheie cu un divorţ. Iar una din principalele cauze ale acestui eşec o constituie stresul zilnic.
Inamicul nr. 1, stresul
O serie de studii, în cadrul cărora cuplurile sunt observate pe o perioadă de timp mai îndelungată, pun în evidenţă faptul că stresul se repercutează negativ asupra relaţiei. Cu cât partenerii se descurcă mai anevoie cu el, cu atât creşte riscul de despărţire şi divorţ. Şi cu cât abilităţile lor de gestionare a stresului sunt mai bune, cu atât mai stabilă este relaţia în momentele tensionate.
Solicitările din viaţa de toate zilele sunt un inamic perfid, care subminează pe neobservate relaţia, an după an. De obicei, se depreciază calitatea comunicării verbale. Preocupaţi, în primul rând, de problemele proprii, partenerii manifestă din ce în ce mai puţin disponibilitatea de a se interesa de grijile celuilalt, tinzând să aibă reacţii rapide de iritare sau nemulţumire. În condiţiile în care viaţa e oricum foarte solicitantă, ar trebui ca măcar acasă să avem parte de o atmosferă plăcută. Dacă această aşteptare - de cele mai multe ori nemărturisită - nu este satisfăcută, starea de spirit se înrăutăţeşte şi mai mult. Tulburările de somn, dispariţia libidoului, anxietatea, depresia, durerile de stomac, de cap sau de spate, care pot apărea ca o consecinţă a stresului prelungit, împovărează suplimentar relaţia.
Dacă la început greutăţile pot avea darul de a suda cuplul, mai târziu, stresul goleşte de conţinut o relaţie, pas cu pas, la fel cum rugina roade o bară de metal, pe furiş şi cu tenacitate. Energia şi motivarea se epuizează treptat, iar în locul lor se instalează sentimente ca resemnarea şi amărăciunea. Un partener cu agenda extrem de încărcată, deseori absent, care în ierarhia priorităţilor sale aşează profesia înaintea partenerului şi a familiei nu poate investi în relaţia respectivă atât cât ar fi necesar, pentru a o menţine viabilă.
Exprimaţi-vă sentimentele
Dar ce este de făcut atunci când, din pricina stresului, neînţelegerile, criticile, insultele şi cicălelile iau amploare, în timp ce preţuirea şi tandreţea dispar? Pentru a schimba direcţia cu o sută optzeci de grade, este necesar ca partenerii să înveţe cum să nu-l neglijeze pe celălalt şi cum să-şi exprime clar sentimentele. Într-o relaţie funcţională, cei doi îşi oferă reciproc atât sprijin concret, cât şi susţinere afectivă. Arată înţelegere faţă de situaţia celuilalt şi îl linişteşte. Îşi fac cunoscute dorinţele cu toată sinceritatea. Şi, în loc să dezbată la nesfârşit problemele, caută soluţii. În general, e important să aducem cu regularitate în discuţie lucruri pozitive şi să-i împărtăşim celuilalt ce ni se întâmplă şi cum ne simţim la un moment dat. Aceasta încurajează o convieţuire atentă. De asemenea, e bine să formulăm dorinţe în loc de pretenţii şi, atunci când ne dăm seama că punctele noastre de vedere sunt întrucâtva şubrede, să avem înţelepciunea de a ne cere scuze. Cine nu uită să-i arate recunoştinţă partenerului se va simţi el însuşi mai bine şi, în plus, va primi de la el mai mult din ceea ce-şi doreşte. Cuplurile care izbutesc să cultive acest tip de atitudine reciprocă şi în perioadele stresante beneficiază de mai multe şanse de a avea un viitor comun.
Te rog, ascultă-mă
O persoană stresată are nevoie de înţelegere şi ajutor. Psihologii ne oferă câteva sugestii pentru discuţiile în cuplu.
Dacă cel stresat sunteţi dvs.
Descrieţi partenerului experienţa prin care aţi trecut, vorbiţi-i despre problemele, nevoile şi mai ales sentimentele dvs. Astfel, el va putea să vă înţeleagă mai bine reacţiile. Aceasta va crea o apropiere mai strânsă şi un sentiment de solidaritate, dând partenerului posibilitatea să vă sprijine într-un mod adecvat. Iată de ce ar trebui să ţineţi seama în timpul discuţiei:
Prezentaţi concret situaţia care vă stresează.
Vorbiţi la persoana întâi.
Spuneţi partenerului cum v-aţi simţit, ce aţi trăit şi ce gânduri v-au trecut prin minte.
Încercaţi să înţelegeţi împreună ce a fost grav în situaţia evocată de dvs. şi din ce cauză aţi reacţionat astfel.
Dacă sunteţi cel care ascultă
Abţineţi-vă să faceţi o ofertă pripită de sprijin.
Lăsaţi-vă treburile deoparte şi ascultaţi cu interes.
Nu întrerupeţi şi nu puneţi întrebări nerăbdătoare.
Nu faceţi nicio critică şi nu minimalizaţi stresul descris de partener.
Dacă vă este ceva neclar, puneţi întrebări directe.
Arătaţi înţelegere şi exprimaţi compasiune.
Oferiţi sprijin.
Dr. psiholog ANA MARCULIS ZĂTREAN - "Nu vă sufocaţi reciproc!"
- Un cuplu urmează să treacă prin câteva săptămâni încărcate de stres. Cei doi abia dacă se vor mai întâlni pe acasă. Ce pot face ei, pentru a traversa această perioadă stresantă fără ca relaţia lor să fie prejudiciată?
- Primul pas a şi fost făcut, dacă respectivul cuplu este conştient de faptul că perioada următoare va fi una stresantă. Ştiind asta, partenerii au posibilitatea de a conveni cine ce are de făcut sau, eventual, ce poate fi amânat deocamdată. Şi, un lucru esenţial: trebuie temperate exigenţele reciproce. Dacă este limpede că e vorba de o perioadă limitată, cei doi ar putea să-şi îngăduie unul altuia o libertate mai mare de mişcare, iar în asemenea momente, ar trebui să se renunţe la ritualurile şi convenţiile obişnuite.
- Concret: ce faci, ca soţie, atunci când soţul e stresat la serviciu?
- Sfatul meu pentru toate femeile: într-o atare situaţie, lăsaţi-vă, pur şi simplu, bărbatul în pace.
- Iar când femeia se întoarce acasă stresată, cum ar trebui să se comporte bărbatul?
- Mai întâi s-o asculte, fără să-i propună imediat soluţii. Apoi s-o încurajeze, s-o laude, să-i trateze cu respect eforturile. Amândoi ar trebui să-şi creeze sentimentul că "îşi apără spatele" unul altuia. Să-şi spună răspicat că, şi în cazul când totul va merge prost, fiecare din ei poate conta pe susţinerea celuilalt. Şi că negreşit vor depăşi criza împreună.
- Totuşi, uneori se întâmplă ca, în pofita tuturor înţelegerilor prealabile, unul din parteneri să-l folosească la un moment dat pe celălalt drept paratrăsnet, descărcându-şi pe el stresul de la muncă. Şi atunci?
- În împrejurări de acest gen, poate fi câteodată de ajutor o parolă de atenţionare, convenită dinainte, de pildă cuvântul "Stop!" şi nimic mai mult sau, şi mai bine, o expresie hazlie, căci râsul împreună detensionează imediat orice situaţie.
- Şi dacă ciocnirea a devenit inevitabilă?
- Atunci ambii ar trebui să aibă grijă cum vorbesc, adică să-şi exprime doar sentimentele şi dorinţele proprii, evitând pe cât posibil mesajele acuzatoare, de tipul: "Faci doar ce vrei tu!" sau "Ce spun eu, nu te interesează!". Ele inflamează garantat o discuţie în contradictoriu, iar în rest, nu duc la nimic.
- Ce pot face doi oameni când stresul devine o componentă nelipsită a vieţii lor de zi cu zi? Nu se vor putea ocoli unul pe altul tot timpul.
- Acum devine important contrariul: să petreacă împreună un anumit timp liber, dinainte stabilit. În fiecare săptămână, minimum două ore, în care să stea de vorbă, să întreprindă ceva în comun, să schimbe între ei mângâieri şi vorbe de dragoste. Dacă un cuplu nu reuşeşte, vreme de ani de zile, să aibă asemenea "întâlniri", merită să punem întrebarea: "De fapt, ce mai vreţi voi unul de la celălalt?".
- Ce altceva poate face fiecare din ei?
- Să înveţe cum să descifreze semnalele pe care i le transmite propriul corp. Ţinuta crispată, respiraţia superficială, sunetul neobişnuit de tare sau de înalt al vocii, privirea fixă pot indica faptul că un om este foarte stresat. Cine a învăţat să-şi observe corpul poate avea grijă de sine la momentul potrivit şi poate face cunoscută partenerului starea sa. În nici un caz n-ar trebui să se aştepte ca partenerul să-şi dea seama singur de ce are el nevoie. Nimic nu este de la sine înţeles, fiecare din noi priveşte viaţa prin ochelarii lui personali.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
