Cum aţi ajuns la nunta de aur?
... Visam ca orice tânără să trăiesc într-un oraş mare, cu multă trepidaţie la orice pas. Visam să plec din urbea mea natală, "oraşul pensionarilor”, cum era numit pe atunci. Într-o zi am văzut o ilustrată a unui mare oraş, realizată noaptea, în care luminile se reflectau în asfaltul ud. M-a cucerit oraşul din ilustrată! Întâmplarea face să cunosc, peste câţiva ani, într-o gară mică, un bărbat din acel oraş. A fost ca o premoniţie. Ne-am plăcut şi, nu după mult timp, ne-am căsătorit. M-am mutat în oraşul acela mare, la care visam. Dar, în realitate, luminile lui nu erau chiar aşa de strălucitoare. ...
Citeste tot articolul
Întâlnire pe internet
Când am deschis ochii în această dimineaţă, primul lucru la care m-am gândit a fost că nu există iubire. Mă întrebam singură, printre zeci de gânduri care-mi treceau prin minte, dacă iubirea adevărată, iubirea pură, despre care am citit de atâtea ori în cărţi, este ceva care, într-adevăr, există. Mai apoi îmi spuneam tot eu, certându-mă în gând pentru că îmi puneam asemenea întrebări, că dragostea există, însă e formată din mici fragmente, pe care, dacă ai norocul să le simţi şi să le prinzi din zbor, le poţi fructifica mai târziu, le aduni şi le coşi, ca la final, după o viaţă întreagă, să poţi spune că ai iubit. Puţin aici, puţin mai încolo, ca o adunare matematică şi rece, de zâmbete şi de atingeri. ...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 441 - 480 din 906 articole
-
YVETTE LARSSON - "Ospitalitatea şi sufletul vostru m-au cucerit definitiv"
Numarul 1077 -
Să pleci sau să rămâi?
Numarul 1076 -
Dragoste cu termen redus
Numarul 1075 -
DOREL VIŞAN: "Am învăţat să vorbesc cu corpul meu"
Numarul 1074 -
DRAGOSTE ÎN VREME DE RĂZBOI
Numarul 1073 -
Unde vă simţiţi acasă?
Numarul 1073 -
PRINŢESA APELOR
Numarul 1072 -
"Mergeţi, dom'le, la muncă, că ne-am săturat de scandaluri"
Numarul 1072 -
Ce culoare aveau ochii lui Marin Preda?
Numarul 1071 -
Într-o seară de mai...
Numarul 1070 -
Cu drag, despre Florian Pittiş
Numarul 1069 -
Anchetă - Unde vă simţiţi cu adevărat acasă?
Numarul 1068 -
CĂTĂLIN MANOLE - "Nu am întors spatele Bucureştiului, ci m-am întors cu faţa către munţi"
Numarul 1068 -
Se apropie Sfintele Paşti. Mai trăiţi emoţia sărbătorii, bucuria şi iluminarea Învierii?
Numarul 1067 -
Se apropie Sfintele Paşti. Mai trăiţi emoţia sărbătorii, bucuria şi iluminarea Învierii?
Numarul 1067 -
Amintiri din pădurea verde
Numarul 1066 -
Unde vă simţiţi acasă? - CORINA CHIRIAC
Numarul 1066 -
Fotografie cu copiii de mână
Numarul 1065 -
Invitaţie la o masă de Paşti
Numarul 1065 -
Îndrăgostire sau iubire?
Numarul 1064 -
Psiholog dr. ANA MARCULIS ZĂTREAN - "Pasiunea e emoţie, iubirea e un sentiment"
Numarul 1064 -
Sfaturi pentru căsnicii fericite
Numarul 1063 -
Unde vă simţiţi acasă?
Numarul 1063 -
ÎNDRĂGOSTIRE SAU IUBIRE?
Numarul 1062 -
ANCHETĂ - Îndrăgostire sau iubire?
Numarul 1062 -
O poveste cu urzici
Numarul 1062 -
Îndrăgostire sau iubire?
Numarul 1061 -
DRĂGOSTIŢELE
Numarul 1060 -
Cândva, în MARTIE...
Numarul 1060 -
Drăgostiţele
Numarul 1059 -
Secretele unei căsnicii fericite
Numarul 1058 -
VLADIMIR PAUŞKA
Numarul 1058 -
Mintea de pe urmă
Numarul 1057 -
Personajul din tablou
Numarul 1057 -
Anchetă "Formula AS" - Răspunsuri de la cititori
Numarul 1056 -
Scrisori care aşteaptă răspuns
Numarul 1056 -
DRAGOSTE VIRTUALĂ
Numarul 1055 -
SCRISORI DE LA CITITORI
Numarul 1055 -
ANCHETĂ: Vi s-a întâmplat să fiţi înşelat?
Numarul 1054 -
SCRISORI CARE AŞTEAPTĂ RĂSPUNS - "Gândul despărţirii îmi sfâşie sufletul"
Numarul 1054