Yvette Larsson este o suedeză în vârstă de 41 de ani. A crescut în provincia Laponia, din nordul ţării, apoi, la 19 ani, a plecat la Universitatea din Ume?, unde a studiat limbi străine, pedagogie, media şi jurnalism. Înclinaţia către comunicare şi curiozitatea nativă nu-i dădeau însă pace, aşa că, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, "cartierul general" al lui Yvette a fost localizat în Norvegia, Franţa, Anglia şi Danemarca. De trei luni de zile a revenit în Suedia, stabilindu-se în Helsingborg, unde predă suedeza la o şcoală internaţională. Şi totuşi ce legătură are ea cu România? Răspusul e acelaşi pe care îl auzim de la tot mai mulţi occidentali: o legătură de suflet, o admiraţie şi o dragoste pentru această ţară, care pare să se fi născut în stele, şi care a transformat-o într-unul dintre cei mai înfocaţi apărători ai României.
"Aşa dansează românii"
- Suedezii sunt o prezenţă mai rară în România, în comparaţie cu ceilalţi occidentali care ne-au "invadat" ţara în ultimii ani. Compatrioţii tăi erau mai prezenţi aici, înainte de 1989, în calitate de turişti care vizitau staţiunile de la Marea Neagră. Tu cum ai descoperit România?
- Aveam treisprezece ani şi am venit în România, aşa cum spui, la mare, împreună cu părinţii, într-o vacanţă de două săptămâni, la fel ca mulţi alţi scandinavi. Dar pe lângă frumuseţile litoralului de atunci, eu eram pasionată, chiar din anii aceia, ai copilăriei, de limbi străine. Aşa că eram foarte curioasă şi dornică să stau de vorbă cu puşti de vârsta mea din România. Şi, într-o zi, la o terasă, l-am cunoscut pe Mihai, un adolescent isteţ, care vorbea engleza. Am început să discutăm: eu îl chestionam, el îmi răspundea... Era fascinant! Înainte de plecarea mea înapoi, în Suedia, am decis să păstrăm legătura prin scrisori. Şi ne-am ţinut de cuvânt: am corespondat ani de zile...
- Mai ţii minte primele tale impresii despre România?
- În primul rând, mi-a plăcut foarte mult, pentru că eram în vacanţă: era acea atmosferă specială, de relaxare, mă distram, înotam în mare... Pe de altă parte, ţin minte că au fost multe lucruri care m-au uimit: părinţii mei au intrat în vorbă cu femeia de serviciu care ne făcea curat în camera de hotel şi, înţelegând situaţia, au început s-o ajute, cumpărându-i ciocolată, haine etc. Produse care îi erau de folos sau doar o bucurau pe ea şi familia ei. Mergând în celebrele "shop"-uri, mi-am dat seama de disonanţele sociale şi îmi amintesc că mă întrebam: "Dar românii de ce nu pot să vină aici şi să cumpere şi ei?". Apoi am remarcat vestitele cozi la pâine! Pentru noi era ceva aproape de neînţeles: oameni care erau nevoiţi să stea la nişte cozi imense ca să-şi cumpere pâine! Asta ne-a întristat teribil! La fel ca şi constatarea că noi, ca turişti străini, eram privilegiaţi pentru că, în fiecare seară, mâncam la restaurant şniţele, în timp ce, pentru români, carnea era ceva excepţional şi foarte dificil de obţinut. De asemenea, ştiu că una dintre impresiile cele mai pregnante a fost aceea legată de aspectul românilor: cu toţii erau îmbrăcaţi în haine în culori cenuşii! Petele de culoare erau foarte rare!... O altă fotogramă pe care am păstrat-o în amintire e aceea a serii folclorice din Eforie: am fost sedusă iremediabil de dansurile populare româneşti! Erau atât de alerte şi de pline de viaţă! După ce ne-am întors la hotel, am început să desenez mişcările dansatorilor în jurnalul meu şi am scris: "Aşa dansează românii!" (râde) Dar cea mai importantă amintire a fost şi rămâne întâlnirea cu Mihai, băiatul de atunci, cu care am legat o prietenie atât de trainică, o prietenie care durează până azi!
- Cât timp a trecut până când ai pus din nou piciorul pe pământ românesc?
- Douăzeci şi şase de ani! Douăzeci de ani am continuat să ţin legătura cu Mihai prin scrisori, apoi viaţa ne-a despărţit pentru o vreme. El s-a mutat în străinătate... A fost o perioadă tumultuoasă! Ne-am regăsit pe Facebook! Vezi, are şi Facebook-ul o utilitate! L-am detestat o vreme, iar acum îl consider o metodă de comunicare utilă, pe care o folosesc însă... cu ponderaţie! În orice caz, după ce mi-am regăsit prietenul, Mihai mi-a zis: "Hai să mergem să vedem cum mai e România!" Şi aşa, în septembrie 2011, am revenit în România, iar prima mea reacţie a fost: "Uau, de ce nu ştim noi, străinii, nimic despre România?! E extraordinară!". Evident, într-o primă fază, perspectiva mea a fost superficială: am văzut magazinele şi mall-urile, restaurantele şic şi barurile cosmopolite, hotelurile, oamenii bine îmbrăcaţi... Bucureştiul arată azi ca orice altă capitală din sudul Europei: e modern şi trepidant şi spumos! Apoi, pe parcursul următoarelor vizite - am fost până acum de 12 ori în România, numărând din septembrie 2011 încoace -, am început să descopăr şi straturile mai profunde ale vieţii din România, am început să percep detaliile şi nuanţele... Am aflat că românii sunt foarte prost plătiţi, că au nişte venituri foarte scăzute şi, fireşte, asta le afectează viaţa din multe puncte de vedere, am aflat că există frământări politice, corupţie, indecizie, ceea ce, din nou, face ca viaţa să fie grea în România... Dar - ceea ce e esenţial - mi-am dat seama de cum sunt românii şi de faptul că voi, românii, reprezentaţi forţa acestei ţări. Tu şi compatrioţii tăi aţi trecut prin împrejurări multe şi grele, v-aţi luptat cu viaţa şi aţi izbutit să rezistaţi, să treceţi peste suferinţe şi să vă păstraţi caracterul dârz. Voi, românii, sunteţi tari, puternici, prietenoşi, săritori, aveţi un suflet mare şi multe de oferit. Şi totuşi - iar asta e dezolant - în străinătate, despre voi şi ţara voastră nu se ştie nimic sau transpar numai lucrurile negative. Situaţia aceasta injustă m-a determinat, la un moment dat, să pornesc la a bombarda site-urile turistice cu întrebarea: "De ce nu rebrenduiţi România?". Mereu mi se răspundea: "Noi ne facem treaba noastră... Atât putem să facem...". Şi-atunci m-am gândit: "De ce să nu fac eu ceva pentru România? Ceva în stilul meu, dar ceva! De ce să nu fac ceva prin care să spun: «Asta e România văzută prin ochii unui suedez!»". Aşa am pus bazele blogului "The Bucharest Lounge", prin care încerc să promovez România, să le-o arăt străinilor aşa cum o văd eu, o suedeză.
"Sunt o optimistă incurabilă"
- Cui crezi că îi aparţine vina pentru această imagine negativă pe care România o are în străinătate?
- Cuvântul "vină" nu intră în vocabularul meu şi nu cred că e util să nominalizăm un vinovat. Eu mă gândesc doar "Cum poate fi îmbunătăţită situaţia?". Sunt o optimistă incurabilă. (râde) În plus, trebuie să fim realişti. De pildă, când în presa scandinavă apar ştiri negative despre România, eu îi bombardez pe jurnaliştii respectivi cu e-mail-uri, încercând să le explic că România nu înseamnă numai atât - nişte incidente izolate, cu repercusiuni indezirabile. Însă nici nu pot să-i blamez pe acei ziarişti, pentru că sunt conştientă de un adevăr dur: ştirile negative vând ziarele.
"Iile voastre îmi plac la nebunie"
- Totuşi, ce anume te-a făcut să te îndrăgosteşti de România? Eşti o persoană care a călătorit foarte mult pe tot globul, deci ai la dispoziţie termeni de comparaţie: ce are România atât de special, de te-ai lipit cu sufletul de ea?
- La început, nu puteam să înţeleg în ce constă România, esenţa ei, ce anume joacă rolul de coloană vertebrală pentru România. O percepeam ca pe un spaţiu eclectic, în care contrastele te "lovesc" la tot pasul şi din toate "direcţiile": istoria României, evoluţia ei socială şi economică, comportamentul oamenilor, aspectul ei... Ceea ce a început să mă limpezească au fost călătoriile prin ţară, prin intermediul cărora am descoperit tradiţiile voastre - sunt definitiv amorezată de costumele voastre
- Sunt diferenţe mari între suedezi şi români? Povestea cu răceala nordicilor în comparaţie cu fierbinţeala noastră este adevărată?
- Cred că există nişte elemente fundamentale care fac ca oamenii de pretutindeni să fie la fel: cu toţii ne dorim să trăim în siguranţă, cu toţii vrem să ne îmbunătăţim ca fiinţe, cu toţii vrem să avem slujbe care să ne ofere satisfacţie, cu toţii vrem să ne distrăm în timpul liber... Dincolo de asta, însă, fireşte că există şi diferenţe, numai că aceste diferenţe ar trebui privite ca nişte atuuri, ca nişte lucruri benefice, nu ca nişte bariere de netrecut. De pildă, voi, românii, trăiţi într-un spaţiu unde e cald şi soarele străluceşte mare parte din an, noi, nordicii, ocupăm un teritoriu unde e mult mai frig, iar trei luni pe an e întuneric aproape beznă, or, asta, sigur că ne afectează, ne modelează personalităţile, comportamentul, psihicul şi perspectivele. Important e că putem să învăţăm unii de la alţii, să folosim aceste experienţe diferite spre beneficiul tuturor, important este că aceste deosebiri pot - aparent paradoxal - să aibă rolul de liant. În plus, eu încerc să mă feresc de generalizări: nu chiar toţi românii sunt calzi şi ospitalieri, aşa cum nu toţi scandinavii sunt distanţi. Peste tot, pe glob, sunt oameni şi oameni. Esenţial este să ai disponibilitatea să descoperi persoana din faţa ta, în unicitatea ei.
"Li se pare ciudat că promovez «România frumoasă»"
- Ţi se pare că noi, românii, suntem conştienţi cu adevărat de frumuseţile ţării noastre şi de posibilităţile care ne stau la îndemână?
- Site-ul meu a fost conceput iniţial pentru familia mea, prietenii şi cunoscuţii mei, care nu pricepeau ce tot caut eu în România şi de ce sunt atât de entuziasmată. Apoi, mi-am dat seama că şi alţi străini pot beneficia de pe urma experienţelor mele, că pot să le arăt România aşa cum o văd eu, nu aşa cum e ea prezentată pe canalele media. Acum, însă, am observat ceva ciudat: majoritatea vizitatorilor site-ului sunt români stabiliţi în străinătate. Evident că m-am întrebat de ce se întâmplă asta, iar explicaţia pe care am găsit-o este următoarea: cred că eu le pun în faţă o oglindă, le arăt o Românie pe care poate că o uitaseră sau care poate că nici nu realizaseră că există, îi ajut să-şi (re)descopere identitatea. Primesc foarte multe mail-uri prin care mi se spune: "Datorită ţie m-am îndrăgostit, din nou, de ţara
- Dar despre străinii care s-au îndrăgostit de satele româneşti - cumpărându-şi case aici - şi s-au transformat în oameni "de-ai locului" ce părere ai? Ce crezi că-i motivează?
- Ceea ce cred eu că atrage la satele româneşti este autenticitatea lor şi unicitatea: fiecare dintre ele este o nestemată în sine. Peste tot în lume, oamenii au început să caute autenticul, lucrurile care au în spate o poveste şi, ca atare, sunt fără pereche: ne entuziasmăm când putem să mâncăm pâine de casă ori ceva preparat după reţeta bunicii, podurile locuinţelor au devenit surse de comori nebănuite - mobila străbunicului, vesela străbunicii, dantela stră-mătuşii... Multe persoane îşi doresc să revină la esenţă, la rădăcini şi uneori, în ţările lor, rădăcinile au cam fost scoase din pământ, iar ei îşi găsesc altele în România. Din fericire, în Suedia există încă multe sate care şi-au păstrat atmosfera tradiţională, dar sunt ţări în lume unde trecutul s-a călătorit iremediabil...
- Care e primul lucru pe care-l faci când ajungi în România, Yvette?
- Mănânc! Roşii parfumate, brânză din aceea albă, care e atât de gustoasă, ceapă şi usturoi verde, cireşe, pepeni, ciorbă... (râde) De fapt, e o combinaţie: mâncarea bună şi oamenii frumoşi la suflet şi la vorbă cu care o împart. Îmi place să ies în oraş cu prietenii mei români, să stăm la discuţii şi să ne delectăm cu tot felul de bunătăţi gastronomice.
"De fiecare dată când în presă apare vreun articol despre România, mama îl decupează şi mi-l trimite în plic, prin poştă"
- Au venit aici o dată, în februarie, şi i-am dus în Bucovina. Le-a plăcut foarte mult. Fiica mea, Emma, are 5 ani, şi Erik, băiatul meu, are 9 ani, deci interesele lor sunt în acord cu vârsta: au fost încântaţi de mâncare - şi de Pufuleţi (râde) - şi de faptul că la pensiunea la care am stat existau şi multe animale, cu care au putut să se joace. Iar cea mică a învăţat să schieze acolo, în Bucovina, deci, pentru ea, vacanţa aceea va avea o notă în plus de special. Oricum, o să-i mai iau cu mine şi altă dată... Şi vreau să-i aduc din nou aici şi pe părinţii mei. Poate de Crăciun sau vara viitoare... Vorbim deseori despre România şi amândoi sunt curioşi să o revadă. De fiecare dată când în presă apare vreun articol despre România, mama îl decupează şi mi-l trimite în plic, prin poştă. (râde)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
