Sărăţele cu chimen
Atât îmi amintesc: zâmbetul acela mare, cu toată faţa şi ochii înguşti, ca două dungi în care întrezăream un fel de scânteieri de înflăcărare. Cuprindea magazinul întreg în zâmbetul ei. "Sunt tare buni biscuiţii Ardealul vărsaţi, nu-i aşa?... " Îmi dau seama că, de fapt, pe mine mă întreba. Ridic din umeri, şi-i întind punga. "Mmm", zice, închizând ochii a satisfacţie şi ridicând capul, lăsând parcă gustul să alunece încet prin gâtul ei lung, încordat, cu clavicule proeminente, ca de atletă.
Citeste tot articolul
Un înger pentru toată viaţa
Se spune că trebuie să fim atenţi ce ne dorim, pentru că s-ar putea să se întâmple. E greu, om fiind, cu bune şi rele, să înţelegi - sau măcar să încerci - de ce anumite daruri nu ţi-au fost hărăzite. Sau nu atunci când tu ţi-ai fi dorit. DUMNEZEU ştie, însă, întotdeauna ce e mai bun pentru noi. Şi când. Şi, mai ales, dacă suntem pregătiţi a trăi, a avea ceva anume.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 81 - 120 din 906 articole
-
Psih. DOMNICA PETROVAI - "Pentru cel care o trăieşte, gelozia e o uriaşă suferinţă"
Numarul 1322 -
ANCHETĂ "FORMULA AS" - Cărarea copilăriei
Numarul 1321 -
Povestea unei trădări - MICHEL STANOVICI: "Cu toată suferinţa trăită, nu mi-am pierdut încrederea în femei"
Numarul 1320 -
Cutia cu acte
Numarul 1318 -
Bună ziua, fericire!
Numarul 1318 -
Povestiri adevărate - Tranşeele copilăriei
Numarul 1317 -
Iubire târzie
Numarul 1316 -
Dialog între surzi
Numarul 1316 -
GÁSPÁR GYÖRGY - Psiholog: "Infidelitatea nu începe niciodată în pat"
Numarul 1315 -
AMALIA ENACHE (PRO TV) - "O iubire mare, mare de tot!"
Numarul 1314 -
Poveşti de dragoste - Arta japoneză
Numarul 1313 -
Poftiţi la volei, doamnelor!
Numarul 1313 -
Cronică de familie
Numarul 1312 -
De ce moare dragostea?
Numarul 1312 -
Anotimpurile iubirii
Numarul 1311 -
RĂSPUNSURI LA SCRISORI - "M-a impresionat suferinţa lui Ieronim"
Numarul 1311 -
Lumini şi vrăji
Numarul 1310 -
Când cei trădaţi sunt bărbaţii - "De ce a plecat, n-o să ştiu niciodată"
Numarul 1309 -
Cum se împacă femeile cu bărbaţii, în ziua de azi?
Numarul 1309 -
Opreşte-te şi iubeşte
Numarul 1308 -
SCRISORI DE LA CITITORI: De ce m-a înşelat Paula?
Numarul 1307 -
Dr. psiholog MARCU POPA - "Când plânge un bărbat, izbucneşte un vulcan"
Numarul 1307 -
Singurătate cu flori
Numarul 1306 -
Rugul cu cărţi
Numarul 1306 -
Gri şi roz
Numarul 1306 -
Funda albastră
Numarul 1305 -
Cărarea copilăriei
Numarul 1305 -
Treptele fericirii: Reţete de dăruit şi de primit dragoste
Numarul 1305 -
Unchiul Didi, nemuritorul
Numarul 1304 -
Spovedanie târzie
Numarul 1304 -
Clopotele din gard
Numarul 1303 -
Şase luni în pădure
Numarul 1303 -
Matilda mea
Numarul 1301 -
De rasă sau "de streaşină": ce pisică alegeţi?
Numarul 1301 -
Iarba verde de acasă
Numarul 1300 -
Şosetuţele roşii
Numarul 1297 -
Steaua de Crăciun
Numarul 1297 -
Azilul fericiţilor
Numarul 1296 -
O lacrimă pentru Sorin Preda
Numarul 1296 -
Un om obişnuit
Numarul 1295