Psih. DOMNICA PETROVAI - "Pentru cel care o trăieşte, gelozia e o uriaşă suferinţă"

Când îşi arată colţii, ne întunecă mintea şi ne distruge relaţiile. O "nebunie" temporară, greu de ţinut în frâu, care scoate la iveală nenumărate vulnerabilităţi. Cum o vindecăm, cum luptăm contra ei, ce spune ea despre noi? Întrebări despre o trăire veche de când lumea, pe care i le-am adresat Domnicăi Pe­trovai, psiholog cu experienţă de peste două decenii în consilierea şi psihoterapia cuplului, fondatorul "Şcolii pentru Cuplu" şi autoarea cărţii "Iubeşte şi fii iubit(ă)", apărută recent la Editura Humanitas.

- Când ne apucă, suntem ca bolnavi. Dar de definit, puţini pot s-o definească. Până la urmă, ce este gelozia, doamna Petrovai?

- E un amestec de foarte multe trăiri, în care in­tră şi posesivitate, şi suspiciune, şi îndoială, şi in­vidie, dar şi foarte multă frică şi teamă de res­pingere. O cunoaştem cu toţii, e aproape nefiresc să nu te fi întâlnit măcar o dată în viaţă cu senti­men­tul de gelozie.

- Se spune chiar că dacă nu eşti gelos în­seamnă că nu iubeşti.

- E doar un mit. Gelozia nu e o dovadă de iu­bire. Gelozia ascunde o neîncredere în celălalt şi o puternică frică de abandon. Cel mai adesea per­soa­nele geloase sunt persoane foarte dependente de celălalt. Fiindcă au nevoie de partener pentru a se simţi validate, le apucă o spaimă uriaşă la gân­dul că celălalt ar putea într-o zi să nu le mai vrea. Dacă partenerul dispare, ele nu mai ştiu cine sunt. Ei bine, gelozia aceasta, asociată cu tot felul de vulnerabilităţi, devine extrem de toxică, şi pentru relaţie, şi pentru persoana care o trăieşte. O relaţie sănătoasă e posibilă doar între doi indivizi auto­nomi emoţional.

- Gelozia presupune prin urmare o nevoie exa­gerată de celălalt. Dar de unde această nevo­ie?

- În primul rând, din faptul că nu reuşeşti să găseşti în tine resurse de siguranţă şi validare. Iar asta se întâmplă cel mai adesea pentru că, fără să-ţi dai seama, întreţii anumite dependenţe. De pildă, un bărbat care a trăit într-o familie cu un tată dis­tant, indisponibil emoţional, dar cu o mamă foarte grijulie, anxioasă şi mult prea implicată în viaţa lui, nu are ca reper decât această experienţă de dependenţă de mamă, care a rezolvat foarte multe în locul lui. Fiind aşa intruzivă, nu i-a oferit spaţiu ca el să fie în contact cu sine însuşi, cu propriile trăiri. El nu ştie exact ce vrea el, ştie ce vrea mama lui de la el, ştie mai bine ce vor ceilalţi, nu e învăţat să-şi asculte propriile nevoi. Mai târziu, va căuta inconştient să facă pe plac şi să obţină validarea de la partenere. Ăştia sunt bărbaţii care sunt de­pendenţi constant de părerea şi de starea de spirit a femeii din viaţa lor şi, în acelaşi timp, sunt furioşi pe ei că sunt dependenţi. Au nevoie de ea, dar o şi detestă tacit, pentru că asta îi face să se simtă slabi. Ei bine, gelozia e sosul tuturor aces­tor trăiri. Cam tot ce atinge într-un fel senti­mentul de siguranţă sau trauma de abandon se scal­dă într-o zeamă de gelozie.

- Când devine gelozia patologică? Există semne care ne pot face atenţi?

- Primul semn e nevoia de control. Când începi să simţi nevoia să-i verifici telefonul, să-i cauţi prin lucruri, să-l urmăreşti pe celălalt, să dai prea multe telefoane de verificare, să-i întinzi capcane, să vrei să-i cunoşti toţi prie­te­nii, să ţi-i adaugi pe face­book, e clar că ceva nu e în re­gulă. Nevoia asta de con­trol vine, în primul rând, din­tr-o foarte ma­re anxietate. E ceea ce foarte mulţi pacienţi îmi spun în ca­binet. "Nu mă pot abţine, simt o ghea­ră în piept, care mă su­focă. Parcă simt că face ceva rău". Nu e nicio intuiţie, e doar anxietate în for­ma ei pură! E o teamă dusă la ex­trem, că femeia sau bărbatul de lân­gă tine, dacă e lăsat li­ber, va găsi si­gur ceva mai bun, nu te va mai alege tot pe tine. Orice com­por­ta­ment de control înseamnă că-ţi întreţii o su­ferinţă. Să nu uităm, pen­tru cel care o trăieşte, gelozia e o uriaşă sufe­rinţă. E sem­nul că există undeva o foarte mare problemă şi că e mo­mentul să ceri ajutor unui psiholog.

"E o iluzie să crezi că poţi preveni infidelitatea"

- Din păcate, nu e deloc uşor să renunţi la control, când eşti în plină criză de gelozie.

- Din contră, e teribil de greu, e aproape adic­tiv. Şi dacă iniţial o faci cu gândul să-ţi calmezi an­xietatea, pe termen lung, dacă insişti în com­portamentul de control, anxie­tatea creşte şi mai mult. Cu cât încerci să contro­lezi mai mult în exterior, cu atât e mai evident că, de fapt, tu nu ai con­trol asu­pra ta. Oricum, e o iluzie să crezi că poţi preveni infideli­ta­tea. In­sis­tând să-l con­trolezi pe ce­lălalt, nu faci decât să strici re­laţia şi să creezi dis­confort. Da­că te temi mereu că cel de lângă tine va găsi ceva mai bun, dacă tot generezi crize şi faci reproşuri în loc să-ţi re­zolvi pro­blemele emoţionale, în­tr-un final, ce­lă­lalt chiar gă­seşte ceva mai bun, pentru că îl împingi inconştient spre cineva mai sănătos, care chiar îşi asumă relaţia. E greu, da, dar renunţarea la control e sin­gura cale de a în­văţa să ai în­cre­dere. Iar par­te­nerii persoa­ne­lor geloase trebuie să încerce să fie şi ei înţelegători în timpul procesului terapeutic.

- Ceea ce nu e foarte simplu, fiindcă atunci când unul dintre parteneri e atins de gelozie, suferinţa e de ambele părţi.

- Da, pentru că o relaţie cu o persoană foarte geloasă devine în timp toxică, abuzivă. Partenerul unui om gelos acumulează în timp foarte multă frustrare, renunţă tot mai mult la libertăţile per­so­nale ca să nu-l mai activeze pe celă­lalt, se depăr­tează tot mai mult de pri­e­teni din acelaşi motiv, ajunge să vorbească tot mai puţin la telefon, să-şi schimbe felul în care se îmbracă. Viaţa lui devine să­racă în ieşiri socia­le, din dorinţa de a nu stârni demonul din celălalt. Şi asta în­seamnă frus­tra­re, suferinţă şi neîmplinire pe termen lung. Par­tenerii celor geloşi sunt ne­fe­riciţi, iar nefericirea asta îi face să aibă tot felul de comportamente nefe­ri­cite la rândul lor. Unii îşi retrag afec­ţiu­nea, fiindcă se simt continuu agresaţi de atâta neîncredere, alţii, ca să supravie­ţuiască, devin brusc foarte cerebrali ("Gata, termină cu tâm­pe­niile astea!"). Doar că retra­ge­rea afecţiunii agravează şi mai mult criza celui gelos, care o simte ca pe o lipsă de atenţie sau de im­pli­­care, ca pe o confirmare că ce­lălalt are ceva de ascuns. Şi mai sunt, desigur, cei mai puţin evo­luaţi, care se răzbună la rândul lor.

"Gelozia e umană, e semnul că ne-am ataşat şi că nu ne e indiferent ce face partenerul"

- Şi uite aşa lucrurile degenerează. Există totuşi o soluţie pentru cei aflaţi în impas? Cum ar trebui să ne purtăm când ne loveşte o ase­me­nea situaţie?

- În primul rând, prin a învăţa să ne exprimăm vulnerabilităţile. Să nu ne mai fie ruşine că suntem geloşi! Gelozia e umană, e semnul că ne-am ataşat şi că nu ne e indiferent ce face parte­nerul. Toate problemele pleacă de la faptul că nu vrem să părem vulnerabili, slabi, disperaţi. Dar dacă nu-ţi exprimi nevoile şi sensibilităţile, nu-l poţi ajuta pe celălalt să înţeleagă ce e cu tine. Mai ales la începutul unei relaţii, când fiecare vrea să se arate într-o lumină cât mai bună, ne vine greu să admitem lucruri de tipul: "Ştii, tu te mişti într-un mediu cu foarte mulţi bărbaţi, vă trimiteţi me­saje până seara, târziu. Mă simt nesigur în legătură cu intenţiile tale cu mine". Sau "Am observat că tu stai pe facebook în weekend cu colegele tale şi eu nu mă simt confortabil la gândul ăsta". Sau "Nu mă simt în siguranţă când merg cu tine la o pe­trecere şi nu mă prezinţi nimănui ca iubita ta". Aici, fiecare trebuie să-şi stabilească graniţele, fiecare om e diferit. Trebuie să avem curaj să ne mărtu­risim aceste sensibilităţi de la început, ca să ne aju­tăm să ne cunoaştem. Pentru că altfel o criză de gelozie naşte în celălalt exact comportamentul de care noi fugim. Cu cât suntem mai geloşi, cu atât celălalt se închide mai mult, se distanţează mai mult de noi, când, de fapt, ceea ce încercăm să cerem inconştient este să fim asiguraţi, iubiţi şi con­firmaţi. Vă dau un exemplu concret. Să zicem că ea se pregăteşte de o întâlnire şi s-a aranjat foarte frumos. Când o vede, lui i se declanşează instant anxietatea. "Pentru cine s-a aranjat aşa? De ce s-a aranjat aşa, când merge fără mine? O s-o va­dă toată lumea şi ea o să descopere că există cineva mai interesant". Fiindcă e foarte vulnerabil, în momentul ăla va fi sarcastic, ironic, exagerat de detaşat şi nepăsător sau îşi va exprima gelozia direct şi brutal. Ea se va enerva şi va pleca trântind uşa, gândind "Dacă tu nu ştii să apreciezi, lasă că o să aprecieze alţii!". Când lucrurile ar putea sta altfel ! El ar putea merge la ea să o îmbrăţişeze şi să-i spună: "Iubire, când te văd cât de frumoasă eşti mă apucă teama să nu te pierd. Îmi placi aşa de mult că mă gândesc numai la câţi bărbaţi te vor privi". O asemenea deschi­dere, cel mai probabil va adu­ce un răspuns de tipul "Ah, iubirea mea, nu-ţi face griji, fi­indcă te iubesc şi eu pe tine te vreau, ştii că şi eu când te văd cum stră­luceşti prin­tre colegele tale de ser­viciu, mă gân­desc la acelaşi lu­cru". Şi în felul ăsta amân­doi se liniştesc şi resta­bi­lesc starea de con­fort şi de li­nişte din­tre ei.

- Cu alte cu­vinte, since­ritatea e cheia...

- Da, să avem curajul să ne mărtu­risim trăirile şi să avem grijă să nu le transformăm în reproş. Una e să acuzi "Nu ai stat deloc cu mine în seara asta!". Şi alta să spui "Ma simt singură printre prietenii tăi, mi-ar plăcea să stai mai mult cu mine când ieşim cu toţii".

- Se pare totuşi că Dumnezeu nu ne-a făcut pe toţi la fel. Unii sunt rareori atinşi de gelozie...

- Să nu simţi gelozie deloc e o problemă la fel de gravă. Pentru că asta înseamnă că eşti blocat afectiv, ai o detaşare nenaturală, ca mecanism de apă­rare. Uneori, un eveniment din istoria perso­nală, o trădare, o infidelitate, ne traumatizează atât de mult, încât decidem inconştient că nu mai vrem să fim răniţi, deci nu ne mai deschidem cu ade­vărat faţă de nimeni, fiindcă ne e frică. Deci nu vom mai simţi nici gelozie.

- Şi totuşi, există persoane mai vulnerabile la gelozie decât altele? De ce pe unii îi atinge, iar pe alţii îi lasă rece?

- Gelozia îi loveşte mai ales pe cei care nu ştiu exact cine sunt, pe cei care nu-şi cunosc valoarea, care nu ştiu ce îi defineşte, nici care sunt lucrurile importante pentru ei. Să luăm exemplul unei femei care nu munceşte, fiindcă are grijă de copii. Nu are o experienţă valorizantă la serviciu, prin ur­mare, trăieşte o criză de identitate. Şi atunci, toate aşteptările ei se canalizează pe relaţia cu parte­nerul. Toată validarea trebuie să vină dintr-o singură direcţie, ceea ce pune foarte multă presiune pe celălalt, care nu va putea să susţină aceste nevoi emo­ţio­nale exagerate. Şi aşa apar sus­piciunile: "Ah, deci nu mă mai iubeşti? Eşti re­ce pentru că există altci­ne­va?". Un bărbat care nu are sen­timentul că e valoros la lo­cul de muncă va fi foarte gelos când parte­nera lui va admira realizările profe­sionale ale altora, pentru că lui îi lip­sesc anu­mite zone profe­sionale care îi dau încredere în el şi-l de­finesc ca om. Uneori, gelo­zia e întemeiată, fiindcă celă­lalt are un comportament ne­clar, nesincer sau imoral. Al­teori, gelozia e o oglindă, îl acuz pe celălalt exact de lu­cru­rile pe care le fac eu însumi. De pildă, ştiu că eu nu rezist flirturilor şi înşel şi mint cu uşurinţă şi atunci devin gelos la gândul că ea sau el ar putea face la fel. Cu alte cuvinte, gelozia nu are o singură sursă. Îşi poate trage rădăcinile dintr-o neîncredere în ceilalţi, fiindcă undeva, de­mult, cineva important te-a trădat. Sau dintr-o tea­mă de abandon, pentru că ai fost părăsit de părinţi în­tr-un moment decisiv. Sau dintr-o frică de respin­gere, pentru că nu te iubeşti prea tare tu pe tine şi ţi-e teamă că într-o zi celălalt se va prinde că nu eşti aşa grozav cum şi-a imaginat la început.

- Auzim des sintagma asta "Să te iubeşti pe tine însuţi". Dar ce înseamnă ea, de fapt?

- Înseamnă, în primul rând, să te cunoşti şi să te respecţi. Să fii tot mai conştient de cine eşti tu, care îţi sunt punctele forte şi care îţi sunt vulnera­bi­lităţile. Paradoxal, cu cât îţi ştii mai bine punctele slabe, cu atât devii mai sigur pe tine, pentru că îţi va fi mai uşor să le dezvălui celui de lângă tine şi să stabileşti graniţe sănătoase în relaţie. Dar când nu te cunoşti, când ai îndoieli în legătură cu pro­priile nevoi, nici nu ştii ce să ceri partenerului. Şi, uneori, accepţi orice până se umple paha­rul. Din păcate, cu­noaş­terea de sine e destul de dificilă fără un terapeut, pentru că în situaţii din astea mintea şi inima nu ne sunt cei mai buni ali­aţi. Avem nevoie de ci­neva care să ne va­dă obiec­tiv. În lipsa unui tera­peut, e bine măcar să fim atenţi la ce spun prie­tenii, co­legii, la tiparele care se repetă. Dacă relaţiile mele ajung să se termine me­reu în acelaşi fel, dacă pri­mesc mereu acelaşi tip de reproş, poate e timpul să mă uit şi la mine, să nu mai dau vina pe ceilalţi.

- Se vindecă gelozia, doamna Petrovai?

- Nu gelozia se vindecă, ci vulnerabilităţile care duc gelozia de la o emoţie firească la un com­por­tament nesănătos. Ce se vindecă sunt neîncrederea, teama de abandon, nesiguranţa de sine, frica de respingere, comportamentele narcisice, sentimentul că nu suntem destul de buni. În terapie, obişnuiesc să fac o evaluare a vulnerabilităţilor. Dacă văd că ne­si­guranţa vine de fapt din zona profesională, atunci încurajez persoana respectivă să se dezvolte pe zona aia. Dacă văd că viaţa socială e săracă în relaţii sănătoase, îl ajut să dezvolte relaţii mai bune de prietenie, de colegialitate, sau relaţii mai sănă­toase cu membrii familiei, ca să se echilibreze şi să nu mai depindă toată fericirea lui de partenerul de cuplu. De gelozie se scapă scăpând de dependenţe. Iar de dependenţe scapi în momentul în care câştigi siguranţă în cât mai multe domenii ale vieţii tale. Odată ce începi să te gândeşti ce ai putea tu să faci, ca să te vezi pe tine într-o lumină mai bună, creşte încrederea în tine, dispare şi gelozia. Şi dispare şi nevoia de a-l "pedepsi" pe celălalt pentru faptul că nu te simţi tu bine cu tine.

- Uneori, gelozia spune ceva nu doar despre cel care o simte, ci şi despre cel care îi devine par­tener. De ce atragem oameni geloşi?

- Întotdeauna când atragem un anumit compor­tament o facem ca să vindecăm ceva în noi. Poate am o vulnerabilitate de abandon şi, fiindcă mă tem, am un comportament excesiv de detaşat, mă implic foarte intens şi apoi, de teamă, mă detaşez excesiv, şi atunci jocul ăsta de apropiere distanţă poate de­clanşa gelozie în cel de lângă noi. Sau poate am un comportament narcisic, de îndreptăţire, am nevoie să fiu în centrul atenţiei, şi atunci aleg inconştient un partener gelos, fiindcă asta mă face să mă simt special şi foarte dorit. În timp, relaţiile cu multă gelozie devin de fapt relaţii de co-dependenţă în care fiecare îi întreţine celuilalt vulnerabilităţile. Gelozia celui de lângă noi poate fi însă o oglindă foarte bună care ne poate ajuta să vedem zonele în care am putea lucra cu noi ca să evoluăm.

"Neîncrederea e moartea pasiunii"

- Cel puţin un lucru e sigur, relaţiile în care există gelozie nu-s călduţe, ci din contră, foarte fierbinţi.

- Da, dar şi aici avem de-a face tot cu un mit al iubirii pasionale, pe care literatura l-a tot promovat. Iubirile astea din cărţi sunt tot un fel de dependenţe. Să luăm, de pildă, mesajele de tipul: "Eşti totul pen­tru mine!". "Nu pot trăi fără tine!". Pot părea fla­tante, dar ele arată de fapt o mare nesiguranţă. Tu pa­riezi totul acolo şi pentru că nu ai pe ce paria în altă parte care să-ţi dea valoare.

- Se poate trăi cu gelozia pe termen lung?

- Sigur că se poate, dar preţul e o imensă ne­fericire. Relaţiile în care gelozia îşi arată colţii sunt mereu într-o stare de alertă, de urgenţă emo­ţională, şi asta secătuieşte pe termen lung şi uzeză emoţio­nal. Sunt două lucruri foarte importante în orice relaţie. Unul e să te simţi înţeles. Or, când tot timpul eşti acuzat de celălalt, nu prea te mai simţi înţeles. Pa­radoxul e că nici cel gelos nu se simte înţeles. Al doilea e nevoia de a împărtăşi, care e com­promisă în astfel de relaţii. Dacă de fiecare dată când vrei să povesteşti ceva frumos despre alţi oameni sau alte în­tâmplări din viaţa ta, celălalt e suspicios şi se sim­te nesigur, ajungi să te închizi şi să nu mai spui ni­mic. Să nu uităm că încrederea celuilalt e foarte atră­gătoare şi ne face să ne apro­piem, în timp ce ne­încrederea e moartea pasiunii. Când simţi că, orice ai face, celălalt nu are încredere în tine, începi să te întrebi: "Dacă e aşa nesigur, de ce mai stă cu mine? Sigur mă vede aşa cum sunt? Sigur iubirea lui e rea­lă? Nu cumva e doar nevoie sau dependenţă?". Apoi, un lucru pe care cel gelos îl ignoră e faptul că, prins în plasa propriilor lui suspiciuni, el e in­disponibil de fapt pentru celălalt şi ratează relaţia. Cere continuu, se plânge, face re­pro­şuri, pedep­seş­te, dar nu mai are timp de gestul esen­ţial pentru orice relaţie, acela de a dărui. Gelo­sul nu constru­ieşte nimic în relaţie. Nu creează momente fericite, nu creează amintiri plăcute pe care relaţia să se fundamenteze. Şi, după un timp, relaţia se goleşte. Când te uiţi înapoi, vezi doar un castel construit din frică şi suspiciune.