Ingenuitatea copilăriei face ca lumea să semene cu un paradis. Tot ce ne înconjoară este miraculos, începând cu gândăcelul care se caţără pe un fir de iarbă ori fluturele care se leagănă pe o floare. Tot ce se petrece în jurul tău te încarcă de lumină şi bucurie, un tezaur care îţi dă putere şi te ajută să depăşeşti greutăţile. Copilăria este primul cerc al vieţii, temelia pe care ne sprijinim, fondul de amintiri care ne vor da totdeauna putere în anii grei de mai târziu. Din păcate, odată ajunşi adulţi, închidem uşa peste începutul mirific al vieţii, deşi el ne poate fi de mare folos. Mai ales starea copilăriei, puterea de a te bucura din nimic. Stresul, grijile, tensiunile cotidiene ne domină viaţa, şi din cauză că închidem sub cheie experienţa începutului de viaţă, când, indiferent dacă eram bogaţi sau săraci, cerul era totdeauna albastru şi soarele era totdeauna pe el. Reconcilierea cu copilul ascuns în noi, pentru a ne regăsi seninul sufletesc şi bucuria vieţii, e una din marile preocupări ale psihologiei şi psihiatriei, dar, cu puţină bunăvoinţă, ne putem descurca şi singuri, învăţând să ne ascultăm şi să ne exprimăm emoţiile. Vorbind, comunicând, râzând, plângând, visând...
Faceţi un exerciţiu de încălzire, privind una din fotografiile care vă înfăţişează copil. Cine eraţi? Mai ţineţi minte ce vă preocupa pe atunci, ce stare de spirit aveaţi? Eraţi veseli, trişti, timizi sau biruitori? S-a mai păstrat ceva din trăsăturile acelea în omul care sunteţi? Aţi devenit ce-aţi visat?
Jucaţi-vă!
Jocul era principalul nostru instrument de legătură cu lumea, să încercăm să îl continuăm. Adică:
l să ne manifestăm creativitatea - să ne apucăm de pictat, de cântat, să mergem la şcoli de dans, dacă în copilărie ne plăcea să umblăm pe poante, să ne apucăm să cântăm la un instrument fără să ne pese de rezultat, exact aşa cum procedează copiii. Creaţia este o descătuşare enormă a interiorului omenesc, în câteva note sau în liniile unui desen ies la suprafaţă aptitudini îngropate în subconştient. Şi odată cu ele, bucuria de a ne exprima.
Mişcaţi-vă!
Ţineţi minte de câte ori ne certa bunica sau mama că "n-avem stare", că alergam şi mergeam de colo-colo cât e ziulica de mare? Mişcarea echilibrează în mod ideal energiile, le consumă pe cele latente, înlocuindu-le cu altele proaspete. Mişcarea înseamnă şi oxigen, sănătate, o stare de bine fizică, la început, apoi şi psihică. Mişcarea ne împrumută agilitate, îţi dă sentimentul de bine în pielea ta, mergi pe stradă cu capul sus, încrezător în puterile tale. De ce n-am păşi şi prin viaţă cu capul sus? Şi-apoi, mişcarea te pune în legătură cu mediul. E suficient să ieşi o jumătate de oră din casă ca să simţi miresme, să auzi foşnete, să simţi prezenţa peisajului verde în viaţa ta. Mai ales acum, când arborii se pregătesc să înmugurească şi florile să te privească de peste gard, plimbarea devine o bucurie. E o plimbare prin viul lumii, o plimbare de suflet, un energizant cu efect garantat.
Plimbaţi-vă, deci! Dar şi dansaţi, faceţi gimnastică zilnic, acasă, în bucătărie sau dormitor. Întindeţi-vă pe uşi şi ridicaţi-vă picioarele pe mobilele aflate la îndemână, mergeţi cu bicicleta... Veţi avea exact sentimentul pe care îl trăiaţi în copilărie, când vă adunaţi, fericiţi, de la joacă, în faţa unei bucăţi mari de pâine unse cu marmeladă.
Dacă sunteţi părinţi, jucaţi-vă cu copiii. Încercaţi să pătrundeţi în lumea lor. Să participaţi efectiv la joc, indiferent dacă înălţaţi împreună o cazemată de zăpadă, dacă declanşaţi o bătălie cu bulgări sau dacă, în primele zile cu soare, veţi înălţa un zmeu, împreună cu ei. Bucuria lor este prea sinceră şi contaminantă, ca să nu vă lăsaţi molipsiţi. În plus, jocurile de azi rememorează jocurile de ieri, când eroul lor eraţi dvs. Chiar dacă facem atât de rar apel la ea, memoria a înregistrat fotogramă de fotogramă. Asemeni unei arhive, memoria depozitează în ea nu doar imaginile jocurilor concrete - de-a prinselea, de-a baba oarba - ci mai ales libertatea aceea nemărginită, de a face ce vrei, când vrei, fără nicio constrângere. Cel mai scurt drum către fericire este să-l uităm, măcar o dată pe săptămână, pe TREBUIE!
Psiholog PATRICIA LALA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
